Susţin pedagogi de notorietate şi practicieni ai educaţiei că a lucra cu folos cu preşcolari şi elevi de toate vârstele nu este o îndeletnicire lesnicioasă, la îndemâna oricui. Este una cu multiple dificultăţi şi sensibilităţi, care implică osteneală tenace, anevoioasă, îndelungată şi de prospecţie în ştiinţele învăţăturii, pentru a stăpâni, cu adevărat şi cu rezultate măsurabile, lucrurile în clasă, cu atâţia elevi, pe teme cunoscute, la început, numai educatorului, mai apoi şi educaţilor.
Legătura socială intre profesor şi elevi se construieşte treptat, cu migală, după ce împreună, cunosc şi stăpânesc obiectivele învăţării. Această legătură se va consolida puţin câte puţin şi va da rezultatele dorite de ambele parţi, prin muncă asiduă comună, prin eliminarea unor asperităţi şi contradicţii inerente procesului de învăţare.
Este cunoscut, de altfel, că autoritatea profesorului se formează şi se păstrează greu. Profesorul nu-şi poate fi „suficient” sieşi, dacă nu le este „suficient” elevilor săi, dacă rămâne indiferent faţă de identitatea fiecărui elev, faţă de frământările şi întrebările lui cu privire la învăţătură şi la propria viaţă interioară.
Aşadar, profesorul nu poate să fie „surd” la dorinţele îndreptăţite ale acelor elevi care vin la şcoală zi de zi, ca să înveţe şi să facă mereu ceva bun, frumos şi folositor vieţii lor. De aceea, profesorul nu poate să fie nepăsător la ceea ce se întâmplă în jurul lui, să nu ia seama dacă elevii stau sau fug din clasă, preferând să-şi organizeze o viaţă socială din care exclud învăţătura, educaţia, şcoala şi pe profesori, având sentimentul că în clasă, în şcoală nu se simt la ei acasă.
Personal, cât am lucrat cu elevii, am înţeles că orice lecţie, oricare întâlnire cu ei au fost momente pedagogice de natură să ne înalţe pe toţi, nu să ne zdrobească. In acţiunea pedagogică, mare însemnătate o au, intre altele şi ştiinţa de carte a profesorului, orizontul său cultural şi spiritual, moralitatea, vestimentaţia, punctualitatea şi limbajul verbal, nonverbal şi paraverbal. Este nevoie de mare grijă de felul în care vorbeşte, scrie la tablă, urmăreşte ce scrie şi ce face fiecare elev, ştiindu-se că notiţele şi acţiunile elevilor reprezintă oglinda fidelă a prestaţiei profesorului.
Din tot ceea ce am spus mai sus, se înţelege că întregul comportament pedagogic al profesorului influenţează decisiv acţiunile, rezultatele şi afectele elevilor, ştiinţa lor de carte, calitatea educaţiei, iar exigenţa şi inventivitatea profesorului nu pot să fie excluse din arsenalul mijloacelor pe care profesorul le are la îndemâna în munca sa.
Prof. Gh. ŢIGĂU