Cea mai recentă carte publicată de istoricul Armand Goşu – Putin, obsesia Imperiului (Editura Polirom, Iaşi, 2022) – a fost lansată pe piaţă în primele zile ale lunii noiembrie. Volumul antologhează articolele scrise de autor în perioada 2006-2022.
Fără îndoială, la ora actuală Armand Goşu este cel mai calificat analist a ceea ce se întâmplă în Rusia şi în întreg spaţiul ex-sovietic, al relaţiilor Rusiei cu Vestul ca şi cu ţările odinioară parte a URSS. Îndeosebi Turkmenistan, Kazahstan, Georgia, Armenia, Belarus. Armand Goşu este un bun cunoscător de limba rusă, aşa că are acces direct la presa de la Moscova. Lucrul acesta însemnând că nu depinde de ceea ce se scrie pe toate aceste teme în limba engleză. Unde mai pui că a beneficiat de câteva stagii de documentare în Rusia, iar sovietologia şi rusistica reprezintă specializarea lui academică.
2006 – 2022 înseamnă intervalul ce cuprinde măcar o parte din primele două mandate de preşedinte ale lui Putin. Şi vremea în care acesta a fost premier, iar Dmitri Medvedev preşedinte. Ca şi evenimentele consumate după ce, prin modificarea în interes propriu a Constituţiei, Vladimir Vladimirovici a revenit la Kremlin. Loc în care se află şi astăzi, nimeni neputând deocamdată să spună cu exactitate pentru cât timp de aici încolo.
Aşa cum era firesc, între 2006 şi 2022, Armand Goşu a scris în repetate rânduri despre sinusoida relaţiilor ruso-ucrainene. A comentat şi analizat evenimentele din perioada în care Putin vorbea cu teatrală emoţie despre „poporul frate ucrainean” pe care era mai mult decât firesc ca Rusia să îl ajute, livrându-i la costuri mult sub preţul pieţei gaz, şi ceea ce s-a întâmplat după ce ucrainenii nu l-au votat la alegerile prezidenţiale pe Viktor Ianukovici, candidatul susţinut de Rusia, preferându-l pe pro-occidentalul Viktor Iuşcenko. Dejucând în acest fel planurile prin care Moscova intenţiona să îşi exercite pe mai departe controlul asupra Kievului. Armand Goşu s-a aplecat în analizele sale şi de ocuparea prin forţă a Crimeii, şi de felul în care Ucraina a devenit „sacul de box al Rusiei”, a urmărit evoluţia meciului ruso-ucrainian între 2012 şi februarie 2022, şi ceea ce s-a întâmplat după. Ultima secvenţă a cărţii se cheamă Ucraina. De la cearta pe conducta de gaz la războiul cu Rusia. Ultimul comentariu din sus-menţionata secvenţă se cheamă Contraofensiva ucraineană. Putin îşi îngroapă Imperiul şi a apărut în revista 22 la data de 20 septembrie 2022. Comentariul se încheie cu următoarea frază: „Putin şi-a aruncat ţara cu cel puţin două decenii înapoi. Rusia de astăzi nu mai aparţine lumii civilizate. Poate că asta era operaţiunea specială proiectată de preşedintele rus: să distrugă Rusia. Dacă acesta a fost planul lui înseamnă că a reuşit.”
Putin, obsesia Imperiului dispune şi de un Cuvânt înainte, datat 16 octombrie 2022. Adică redactat înainte cu aproape o lună ca Putin să trebuiască să înghită marea umilinţă a retragerii de la Herson. Care ar putea, în opinia multor analişti, să reprezinte semnalul că zilele lui Putin la Kremlin sunt numărate. În acest Cuvânt înainte, Armand Goşu atrage atenţia asupra imensei distanţe dintre acel Putin care, odată ajuns la putere, visa şi chiar promitea cu voce tare refacerea Imperiului şi Vladimir Vladimirovici care, după cum se prezintă lucrurile astăzi, ar avea toate şansele să fie numit în viitoarele cărţi de istorie groparul Rusiei.
Or, tocmai acest traiect îl redesenează cu maximă atenţie şi riguros documentat cartea lui Armand Goşu. O face, precizând şi argumentând la ce fel de imperiu visa Putin. Da, e adevărat, Vladimir Vladimirovici a spus odată că destrămarea Uniunii Sovietice a însemnat cel mai mare dezastru istoric al secolului al XX- lea. Nu l-a iertat niciodată pentru asta pe Mihail Sergheevici Gorbaciov şi lucrul acesta a putut fi observat cu ochiul liber în conduita lui cu ocazia decesului ultimului preşedinte sovietic. Putin nu şi-a dorit însă niciodată să refacă imperiul sovietic. Nu a intenţionat să fie nici un nou Lenin, nici un alt Stalin, nici un alter-ego al lui Brejnev. Imperiul la a cărui refacere a trudit Putin, foarte adesea păcălind Occidentul care, într-o vreme, l-a creditat a fi un lider politic mustind de bune intenţii, a fost cel din vremea ţarilor. A se vedea în acest sens secvenţa Rusia şi Vestul. Vremea revanşei. Fireşte, a urmat şi dezvrăjirea. Una cum nu se poate mai dramatică.
Putin provine din rândurile cadrelor KGB. În toate operaţiunile sale a contat pe urmaşul acestuia, FSB. Cu ajutorul FSB şi al altor instituţii de forţă i-a înlăturat şi pe oligarhii lui Elţin, înlocuindu-i cu aşa-numiţii silovki, şi pe opozanţi (a se vedea cazurile Anna Politkovskaia şi Navalnâi), şi l-a adus aproape pe patriarhul Kirill. Şi el legat de KGB. Iar în aceste zile ale războiului cu Ucraina, Kirill a jucat şi joacă unul dintre cele mai diavoleşti roluri. Da, e adevărat foştii lideri comunişti au avut în subordinea lor CEKA, NKVD sau KGB. Numai că şi ţarii au avut propria lor poliţie, atât de temuta Ohrana. Nu, Putin nu vrea să fie noul Stalin, însă nu admite să se râdă de acesta.
Da, Armand Goşu anticipează că Putin ar putea fi groparul Rusiei. Multe dintre desenele lui Dan Perjovschi, generos reproduse şi risipite în carte, par a sublinia ideea. Goşu nu riscă să prognozeze când va cădea de la putere Putin şi nici ceea ce se va întâmpla după aceea.
În 2021, lui Armand Goşu îi apărea, tot la editura Polirom, un volum intitulat Rusia. O ecuaţie complicată. L-am comentat, iar în cuprinsul recenziei mele l-am citat pe marele regizor Peter Brook care spunea că Rusia are nevoie de un ţar care să o domine şi s-o exprime. Doamne fereşte ca Rusia să resimtă această nevoie şi după ieşirea din scenă a lui Putin. (N. R. – Preluare de pe contributors.ro.)
Mircea MORARIU