Lansarea volumului „Sonete” de Lucian Strochi

Luni, 24 aprilie 2023, în Sala Cupola a Bibliotecii „G.T. Kirileanu” Neamţ, în prezenţa unui numeros public avizat, a avut loc lansarea volumului „Sonete” de Lucian Strochi.

Manifestarea, consacrată omagierii Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, a avut ca parteneri: USR, filialele Iaşi şi Bacău, UAP din România, Filiala Neamţ, UZPR, Filiala Roman, Revista Asachi şi a fost moderată de prof. Mihaela Mereuţă, managerul Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu” Neamţ.

„O carte, cu totul specială, publică Lucian Strochi, prin această antologie, 111 sonete, auto comentate, după o activitate editorială, de-a dreptul sisifică.

Plecând de la dictonul cum că nimeni nu te poate cunoaşte mai bine decât te cunoşti tu însuţi, Lucian Strochi îşi desăvârşeşte creaţia, mai ales cea sonetistică, prin această carte în care caută să-şi lumineze calea spre adevăr, dar şi să-şi ilumineze cititorul venind în întâmpinarea acestuia cu propriile sale comentarii sau modalităţi de percepere a mesajelor, mai mereu încifrate în textele poetice pe care le trimite către cititor.

Această tentativă a poetului Lucian Strochi, prin noua sa carte, nu este singulară în peisajul editorial care îl reprezintă.

El a mai publicat în 1998, în volumul SONETE, 26 de sonete italiene, sonete însoţite şi acestea de note şi comentarii ale autorului şi cu o postfaţă semnată de Ion Rotaru, carte care, la timpul acela, a fost primită foarte bine de critica literară”, scrie Emilian Marcu în prefaţa cărţii.

Biblioteca Judeţean  „G.T. Kirileanu” Neamţ