În ultimii ani, proba de Matematică a examenului de Bacalaureat a devenit o piatră de încercare pentru finaliştii ciclului liceal superior, o cauză, printre altele, a rezultatelor generale slabe la examenul menţionat. Din perspectiva persoanelor integrate în sistemul de învăţământ, având ca specializare Matematica, constatăm de mai mulţi ani, din ce în ce mai mari dificultăţi ale elevilor în a recepţiona mesajul profesorilor, cunoştinţele, abilităţile, capacitatea de raţionament pe care profesorii se străduiesc să le transmită elevilor, contând, desigur, pe deschiderea şi colaborarea acestora la propria pregătire. Dar deschiderea şi colaborarea apar din ce în ce mai greu, la din ce în ce mai puţine colective de elevi.
Din unele discuţii, elevii, într-o majoritate semnificativă, acuză dificultatea temelor prezentate, atât teoretic cât şi practic, sub forma de aplicaţii, modelele de lucru ale profesorilor, contrastul între o lume modernă, în care informaţia circulă şi este accesibilă oricui, o lume în permanentă agitaţie şi schimbare, şi sistemul de învăţământ perceput de elevi ca neadaptat, rigid, cu cerinţe peste cele ce şi-ar dori aceştia şi ar aprecia ca necesare şi utile în viaţă şi activitate.
Profesorii, interfaţa umană între nevoia de informare şi educare şi subiectul activităţii în învăţământ, elevul, percep, credem sistemul ca subfinanţat şi neoferind acele oportunităţi de obţinere a satisfacţiei profesionale, de autoafirmare şi împlinire, de încadrare în categoriile „clasa mijlocie”, „trai decent”, „persoane cu competenţe ştiinţifice şi pedagogice recunoscute şi apreciate social”.
Matematica, în sistemul disciplinelor şcolare, prin număr de ore, prin formele de evaluare şi examenele la care se constituie ca probă, este un domeniu important al vieţii şcolare; atitudinea generală fată de Matematică, din partea celor ce ar trebuie să fie parteneri, elevii, nu favorizează obţinerea de rezultate mulţumitoare, cu atât mai puţin de performantă, statistic vorbind, la nivelul general al pregătirii elevilor.
Pentru a schimba atitudinea majoritară faţă de Matematică, imaginea de disciplină dificilă, accesibilă doar unora, nativ dotaţi pentru Matematică-de disciplină a cărei utilitate imediată sau de perspectivă apropiată scăpă elevilor(“la ce îmi foloseşte mie rezolvarea ecuaţiei de gradul al II-lea, eu care fac o ferma cu tata la ţară”), profesorul trebuie să-şi mobilizeze întreaga capacitate, experienţă şi artă pedagogică, fără a fi deloc sigur de obţinerea de rezultate semnificative.
Elevii, maturizaţi rapid, cu acces la cunoştinţe diverse legate sau nu de şcoală, crescuţi, formaţi şi adaptaţi la lumea modernă şi la contextul economic şi social de azi, văd lucrurile dintr-o perspectivă pragmatică, utilitaristă, cu accent pe aspectele lucrative, o perspectivă legată de o lume vie, complexă, puţin controlabilă în care se pregătesc să intre ca persoane active.
Credem ca activitatea profesorilor de Matematica trebuie să corespundă acestei provocări, de a ţine seama de perspectiva colaboratorilor din bănci, prin adaptarea stilului didactic, a metodelor utilizate în predare/ învăţare/evaluare şi prin adaptarea conţinuturilor la caracteristicile şi provocările lumii moderne. Una dintre modalităţile de adaptare poate fi reconsiderarea noţiunilor de interdisciplinaritate şi multidisciplinaritate şi adăugarea lor ca principiu de organizare a activităţii didactice curente.
Gândirea pragmatică a tinerilor poate fi un stimulent în abordarea, învăţarea şi aplicarea Matematicii, dacă li se argumentează valoarea practică a unor cunoştinţe din programă. În acest sens consideram că o constantă preocupare a profesorului pentru a sublinia legătura Matematicii cu disciplinele ştiinţifice, dar, mai ales cu cele tehnologice, aduce beneficii prin cointeresarea intelectuala a elevilor şi apariţia unor legături interdisciplinare, unele surprinzătoare.
O cale de urmat ar putea fi colaborarea între cadrele didactice, schimbul de informaţii, corelarea programelor şi a planificărilor, surprinderea şi prezentarea legăturilor interdisciplinare. Acest fel de colaborare, relativ neorganizat şi de multe ori neintenţional, ar reduce distanta între caracterul abstract al Matematicii şi cel aplicativ, de modelare a fenomenelor din realitate, caracteristic disciplinelor aplicative .
Nu agreăm în mod deosebit formularea „aplicaţii ale Matematicii în…” deoarece nu conduce la relaţia Matematicii cu alte discipline, relaţie complexă, cu aspecte teoretice, filosofice dar şi practice, ci sugerează raporturi de subordonare/coordonare, ceea ce duce la o imagine deformată a acestei relaţii între discipline.
Promovarea constantă, poate chiar oră de oră, a interdisciplinarităţii, mai are drept consecinţă obişnuinţa de a nu lega elevii de o anume notaţie, de a deosebi mărimile variabile de constante, de a recunoaşte şi particulariza cazuri generale analizate şi care îşi dovedesc eficienţa în rezolvarea unor situaţii-problemă ce apar în aplicaţiile specifice disciplinelor ştiinţifice şi ale celor tehnologice.
Matematica, specifică ciclului gimnazial şi celui liceal inferior, apare ca furnizoare de instrumente de lucru prin abilităţi de calcul aritmetic şi algebric pe care se străduieşte să le formeze şi prin schemele de raţionament, atât cele de tip algoritmic, cât şi cele nealgoritmice, pe care le prezintă elevilor ca modele de rezolvare a situaţiilor-problemă.
Statutul de furnizoare de instrumente de lucru şi de tehnici matematice, trebuie însoţit de sublinierea permanentă a faptului că, dincolo de acest statut, Matematica, în dezvoltarea sa istorica, s-a dorit o cheie de înţelegere a realităţii, de exprimare a corelaţiilor între fenomene prin generalizări, abstractizări, modelari şi mai mult, Matematica a trecut şi de bariera concretului, spre crearea unor lumi ce exced realitatea. Fie şi numai prin aceasta, Matematica trece între cele mai importante realizări ale minţii umane din toate timpurile.
Credem ca elevii ar trebui familiarizaţi, alături de elementele de tehnica matematică cu aceasta înţelegere a Matematicii ca forma de explorare a realităţii.
O viziune integratoare ce ar promova descoperirea legăturilor, interdependenţelor disciplinelor şcolare ar contribui la un proces de înţelegere a realităţii de observare şi de utilizare a relaţiilor interactive între domenii, cu atât mai interesante cu cât domeniile sunt mai îndepărtate, într-o împărţire formală între domenii umaniste şi domenii ştiinţifice.
Legăturile subtile între Artă şi Matematică, Fizică şi Economie; Biologie, Chimie, Matematică şi Ecologie; Medicină şi diverse ramuri ale matematicii; statistica matematică şi analiza fenomenelor demografice şi evoluţiile economice; Geo-dinamica, ce îmbină noţiuni şi idei şi Geologie, Fizica, Geografie, Astronomie, pot fi valorificate pedagogic la suficient de multe teme din programă.
Sublinierea legăturilor, relevarea lor în procesul didactic, ţinând seama de vârsta, nivelul de cunoştinţe şi deschiderea intelectuala a elevilor, poate oferi acestora chei de înţelegere şi orientare în realitatea înconjurătoare, poate fi un stimulent pentru încurajarea unei gândiri independente, legată de interese intelectuale, şi, eventual, ducând dincolo de limitele programei, pe teritoriul educaţiei informale. Privită în acest fel, multidisciplinaritatea poate deveni o atitudine, un mod de a privi lumea, o atitudine complementară tendinţei fireşti de specializare, (care a dus şi la superspecializare, la existenta experţilor, caracterizaţi ironic, ca „persoane care ştiu din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puţin”). Credem ca în şcoală o astfel de acţiune interdisciplinară ce se poate manifesta în diverse forme de colaborare, interasistenţe, lucru în echipa de cadre didactice, schimb de experienţă între catedre şi altele, ar avea un rol benefic de cointeresare pentru elevi, profesori şi colective, profesori-elevi formate pe baza intereselor intelectuale comune.
Prof. Alexandru ONEL
Liceul Tehnologic „Vasile Sav” Roman