307 ani de la apariţia lucrării cu caracter enciclopedic Descriptio Moldaviae
Înaintând în acest articol (împărţit în 3 fragmente) dedicat lui Dimitrie Cantemir, nu îl putem – totuşi – încheia, fără a zăbovi – fie şi pentru câteva clipe – asupra unei alte lucrări a lui Cantemir, şi anume: Descriptio Moldaviae.
Scrisă la cererea Academiei din Berlin, Descriptio Moldaviae este o vibrantă demonstraţie de dragoste pentru glia străbună. Probăm această apreciere prin următorul fragment: „Muntele cel mai înalt se numeşte Ceahlăul, despre care, dacă anticii ar fi făcut vorbire în basmele lor, ar fi fost tot atât de vestit ca şi Olimpul, Pindul sau Pelias. Este aşezat în ţinutul Neamţului, în apropiere de izvoarele Tazlăului, şi pe la mijlocul lui, acoperit de zăpezi. Pe vârf nu se găseşte un pic de nea, încât pare a fi deasupra norilor. De pe culmea cea mai ascuţită, care se ridică sub forma unui turn, izvorăşte un pârâu alb care se rostogoleşte printre stânci abrupte şi se varsă în Tazlău cu mare zgomot.”
Cartea cuprinde trei părţi. Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munţilor, apelor şi câmpiilor; tot prima parte include şi prima hartă a Moldovei; sunt prezentate tot aici flora şi fauna, târgurile şi capitalele ţării de-a lungul timpului.
Partea a doua înfăţişează organizarea politică şi administrativă a ţării cu referiri detaliate la forma de stat, la alegerea sau scoaterea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunţi, înmormântări.
În ultima parte a lucrării descoperim bogate informaţii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latineşti: „după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea romană iar apoi înlocuite cu cele slavoneşti.”
Lucrarea prezintă interes nu numai pentru documentata descriere geografică sau politică ci şi pentru observaţiile etnografice şi folclorice, Cantemir fiind primul nostru cărturar care cuprinde în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul. Susţinem afirmaţiile printr-un fragment din lucrare în care ne este prezentat un obicei de după înmormântare: „În genere, toţi se adună în fiecare sâmbătă la mormânt timp de un an întreg şi plâng pe răposatul lor. Cei bogaţi plătesc femei bocitoare, care zic diferite bocete în care sunt descrise mizeria şi deşertăciunea vieţii, după cum se poate vedea din următoarele versuri care fac de obicei începutul: A lumii cânt cu jale / Cumplită viaţă / Cum se rupe şi se taie / Ca cum ar fi o aţă.”
Un alt fragment memorabil este şi următorul: „Dansurile sunt la moldoveni cu totul altfel decât la celelalte popoare. Căci nu dansează împreună doi sau patru inşi ca la francezi şi poloni, ci mai multe persoane împreună, care formează un cerc sau un şir lung. De altfel, ei nu dansează lesne decât la nunţi. Dacă se iau toţi unul cu altul de mână dansează într-un cerc şi merg la dreapta la stânga cu aceiaşi paşi făcuţi în tact, atunci spun că joacă hora; dacă stau însă, într-un lung şir, se prind de mâini între ei, totuşi aşa că sfârşitul rămâne liber, şi merg împrejur în diferite ocoluri, atunci acesta este numit cu un cuvânt luat de la polonezi danţ.”
Iată ce spunea G. Călinescu în monumentala sa Istorie: „Cantemir are talent. Evident, în muzica frazei, în ideea de a percepe concret figurile simbolice ale constelaţiilor. Cronicarii au farmec lingvistic şi dar de povestire, Cantemir e scriitor creator, aducând idei şi combinaţii. Figura lui, umbrită până azi, e a unui om superior. Voievod luminat, ambiţios şi blazat, om pe lume şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mânuitor de oameni şi mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjeşte şi aventurier, cântăreţ în tambură, ţarigrădean, academician berlinez, prinţ rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, Dimitrie Cantemir este Lorenzo de Medici al nostru.”
Concluzionăm, aşadar, arătând că lucrările lui Dimitrie Cantemir – cele mai multe în limba latină – demonstrează o bogată documentare în domeniul ştiinţelor umaniste şi o mare pasiune pentru cercetare. Apreciem, de asemenea, că în chiar cuvintele sale, „sufletul odihnă nu poate afla până nu găseşte adevărul, care îl cearcă oricât de departe şi oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri” se află chintesenţa întregii opere.
Anul acesta, în 2023, se împlinesc 300 de ani de la moartea lui Dimitrie Cantemir, primul mare cărturar de talie europeană, personalitate enciclopedică a culturii şi literaturii române.
Prof. dr. Gheorghe BRÂNZEI