Tinerii artişti pietreni, din nou pe podium, la Évora-Portugalia

Évora, oraşul-muzeu al Portugaliei, capitala regiunii Alto Alentejo, a găzduit, între 6 şi 12 octombrie 2024, cea de-a XXV-a întâlnire internaţională a artei plastice destinată copiilor şi tinerilor (International Meeting of Juvenile Art), în organizarea Teoartis Galeria (director, prof. Teodolinda Pascoal), cu sprijinul Consiliului Local Évora. Tinerele artiste din Piatra-Neamţ: Casia Maria Rânja Ciobotă, Maria Ştefan, Maia Andreea Morţe, Miruna Ilinca Anghel, Ana Iordan, Denisa Stoleru şi Ştefania Călin, membre ale Palatului Copiilor şi ale Asociaţiei Culturale Arte.Ro (profesor coordonator, Cristina Petrariu), în spiritul unei îndelungate participări, s-au distins prin formule artistice îndrăzneţe captând şi de această dată atenţia şi interesul juriului. În ansamblu, a fost un spectacol uimitor, de o mare diversitate artistică, tehnici, concepte şi modalităţi de exprimare. Casia Maria Rânja Ciobotă a obţinut Premiul I, Maria Ştefan, Premiul al II-lea şi Maia Andreea Morţe, Premiul al III-lea, la categoria de vârstă 12-15 ani. Maia Andreea Morţe a intrat în posesia Premiului al II-lea şi la secţiunea „Ferestre”.

„Acest festival, unul dintre primele ca mărime din lume, are ca scop stimularea imaginaţiei şi a sensibilităţi artistice a copiilor, prin crearea unor contexte favorabile dezvoltării abilităţilor din domeniul artelor plastice. Ca de fiecare dată, programul de activităţi a fost complex, la toate nivelurile, fiind, de fapt, marele câştig pentru participanţi. Prin aceste lucrări de artă, copiii îşi formează gândirea creativă şi simţul estetic, dezvoltându-şi într-un mod adecvat bazele acestei frumoase sfere de activitate. Ne-am aflat pentru a noua oară la Évora şi ne bucurăm nespus. Dacă Maia Andreea Morţe, Miruna Ilinca Anghel, Ana Iordan şi Denisa Stoleru au mai trecut prin furcile caudine ale unui concurs de o asemenea anvergură, Casia Rânja Ciobotă, Maria Ştefan şi Ştefania Călin au fost prezente pentru prima dată, fapt care face şi mai importante rezultatele obţinute. Apreciem într-un mod deosebit frumuseţea locurilor, ospitalitatea şi amabilitatea celor care ne-au găzduit, motiv pentru care adresăm sincere mulţumiri”, a spus profesoara Cristina Petrariu.

Semnalul de deschidere a festivalului, care, de fiecare dată, reuneşte zeci de tineri artişti din Europa şi Asia, s-a dat la Palatul D. Manuel (denumit Centrul de Interpretare a oraşului), situat în frumoasa Grădină Publică din Évora. Acest impunător pavilion din secolul al XVI-lea, este singura clădire care a mai rămas în picioare din vechiul ansamblu al Palatului Regal, distrus în secolul al XIX-lea.

„Pasiunea pentru artă şi frumos a doamnei Teodolinda Pascoal a adunat, de-a lungul anilor, tineri din cele mai diverse părţi ale planetei. Ei au pictat Évora din perspective pe care cei care locuiesc în acest oraş le uită adesea. Nu sunt doar tineri care pictează şi desenează pe străzile oraşului, ci şi importanţi reprezentanţi ai construcţiei unei lumi mai bune”, a subliniat José Conde, reprezentantul Primăriei Évora.

Născută la Évora în anul 1942, Teodolinda Pascoal este un nume ilustru în arta şi cultura lusitană, cu o bogată activitate didactică. Îndrăgostită de arta sa, Teodolinda Pascoal a organizat prima ediţie a acestui prestigios concurs în anul 2000.

„Lucrurile ne oferă întotdeauna ceea ce căutăm în ele. Pentru noi, acesta este un moment decisiv care marchează un ideal pe care l-am avut când am înfiinţat acest festival. Suntem conştienţi de dificultăţile pe care le avem în faţă. Totuşi, dacă am învăţat să le depăşim, în aceşti ani, este pentru că această perseverenţă ne face mai puternici. Suntem foarte bucuroşi că am ajuns să organizăm a XXV-a ediţie. Vă mulţumesc tuturor pentru că întotdeauna mi-aţi fost foarte aproape, deşi ne despart mii de kilometri”, a declarat Teodolinda Pascoal.

Vreme de o săptămână, artiştii pietreni au reuşit să învingă greutăţile cauzate de timpul nefavorabil oferind, cu o matură încadrare în stil, detalii ale principalelor obiective ale acestui oraş plin de istorie, clasificat ca sit al Patrimoniului UNESCO din anul 1986: Biserica São Francisco, Muzeul Naţional de Artă Frei Manuel do Cenáculo şi Piaţa Giraldo, inima Évorei.

Grupate tematic, lucrările câştigătoare de la ediţia precedentă – bogate materiale vizuale –, au putut fi admirate pe simezele Bisericii São Francisco, ale Fundaţiei Eugénio de Almeida, Galeriei Teoartis şi ale Muzeului Naţional de Artă Frei Manuel do Cenáculo. Anul trecut, preocupările de creaţie ale Maiei Andreea Morţe au situat-o pe locul I, iar cele ale Mirunei Ilinca Anghel şi Anei Iordan au fost recompensate cu menţiuni de onoare.

La fiecare ediţie a festivalului, într-o fază preliminară, este aleasă o temă pentru care sute de elevi lucrează în cursul anului şcolar. De această dată, tema impusă a fost „Comori din adâncurile mărilor şi oceanelor”. În urma expedierii colecţiei tematice, s-au obţinut următoarele rezultate: medalie de aur: Casia Maria Rânja Ciobotă (12 ani), Denisa Stoleru (19 ani), Alexandra Postolică (18 ani) Irina Aelenei (15 ani), Maria Ştefan (14 ani), Miruna Ilinca Anghel (14 ani) şi Ricardo Adăscăliţei (12 ani); medalie de argint: Ana Iordan (15 ani), Bianca Patrichi (15 ani), Ştefania Călin (12 ani), Bianca Agoroaei (16 ani), Nectaria Romila (16 ani), Stela Zavatta (10 ani); menţiune: Ania Piţa (12 ani), Iris Andone (10 ani), Maria Găină (7 ani), Teodora Timofte (10 ani). Lucrările premiate sunt expuse la Biserica São Vicente, cunoscută şi sub numele de Biserica Martirilor din Évora, până la 31 octombrie.

Ca o încununare a activităţilor, participanţii au vizitat şi trei dintre cele mai importante obiective turistice ale lumii care se găsesc în Portugalia: Sanctuarul de la Fatima, devenit un faimos loc de pelerinaj în anul 1917, când trei copii păstori au afirmat că au fost martorii a şase apariţii ale Fecioarei Maria, Mănăstirea Batalha (Santa Maria da Vitória), simbol al independenţei lusitanilor, capodoperă a artei gotice tărzii împletită cu stilul manuelin, şi Nazaré, oraşul situat pe coasta Atlanticului,cunoscut pentru Sanctuarul Maicii Domnului şi, mai nou, pentru valurile sale uriaşe. Acestor locuri li s-au adăugat Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană Colecţia Berardo, Turnul Belém şi Mănăstirea Jerónimos din Lisabona.

Violeta MOŞU