Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra-Neamţ, a organizat, joi, 23 ianuarie 2025, evocarea: „Grigore Capşa – un profesor deplin. 140 de ani de la naştere”, în cadrul Proiectului „Să cunoaştem istoria judeţului prin memoria comunităţii. Oameni, locuri, fapte”.
Profesorul de matematică Grigore Capşa a fost directorul Liceului „Petru Rareş” Piatra-Neamţ, între 1 septembrie 1927 şi 31 august 1931. I-a succedat în funcţie directorului V.A. Trifu, decedat la 2 mai 1927. S-a pensionat în anul 1945, însă a continuat să predea până la vârsta de 71 de ani. Între elevii săi s-a aflat şi regretatul profesor Gheorghe Amaicei, fostul preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ.
Invitaţii acestei rememorări a personalităţii şi a prestigioasei activităţi a profesorului şi directorului Grigore Capşa au fost profesorul Grigoruţă Oniciuc, directorul Colegiului Naţional „Petru Rareş”, bibliotecara Elena Popa şi elevele Alexandra Gâscă şi Ana-Maria Petrache. Au susţinut momente muzicale elevii Alexandra Smărăndoi (folk: Dascăl drag, Colo-n vale la izvor) şi David Nemţanu-Bălău (pian: Hungarian Sonata de Richard Clayderman, Vals op. 64 nr. 2 şi Vals op. 69 nr. 2 de Frédéric Chopin), profesor coordonator Carmen Blaga.
„Dascăl iubit şi devotat şcolii, Grigore Capşa s-a remarcat şi prin dezvoltarea şi îmbogăţirea bazei materiale a Liceului „Petru Rareş”. Profesor cu o temeinică pregătire ştiinţifică şi cu o înaltă ţinută morală, a creat o atmosferă de cultură şi muncă serioasă”, a spus prof. Mihaela Mereuţă, managerul Bibliotecii Judeţene.
Grigore Capşa s-a născut la 23 ianuarie 1885, în satul Frunzeni, comuna Cândeşti-Neamţ, în familia preotului Pavel Capşa. A urmat cursurile Liceului „Roman-Vodă” din Roman, unde l-a avut profesor şi director pe Calistrat Hogaş, şi ale Liceului „Petru-Rareş” din Piatra- Neamţ, absolvind în anul 1906. A fost coleg de clasă la „Petru Rareş”, secţia reală, cu generalul de corp de armată Nicolae Dăscălescu.
Ulterior a urmat cursurile Facultăţii de ştiinţe, Secţia Matematică, la Universitatea din Iaşi. Licenţiat în matematici, în octombrie 1910, printre magiştri săi numărându-se Dimitrie D. Pompeiu, Aurelian Mănescu, Ion Rallet, Constantin Climescu, Neculai Culianu şi Victor Costin. Absolvent al Seminarului Pedagogic, în 1911. Licenţiat în Drept, în 1914.
A predat la mai multe şcoli din ţară: Târgu-Jiu, Roman, Craiova, Caracal, Piatra-Neamţ (Liceul „Petru-Rareş” şi Şcoala Normală de Învăţători „Gheorghe Asachi”, la ambele fiind şi director).
Rămân puternice, emoţionante cuvintele prin care i-a creionat portretul lui Leon Mrejeriu, întemeietor şi preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ (1912-1936), vicepreşedinte în consiliul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor, preşedinte al Uniunii Cooperativelor din Moldova, deputat, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor: „Leon Mrejeriu a putut să devie bogat, dar situaţiile materiale nu l-au ispitit. Deşi a mers pe jos, nu l-a atins noroiul. În politică n-a ţinut seama că serveşte adversarul când a fost vorba să servească binele public”.
Ordinea, punctualitatea, conştiinciozitatea şi disciplina în rândul elevilor l-au preocupat neîncetat. În 1928, testul de maturitate pentru cei 106 candidaţi de la „Petru Rareş” din sesiunea iunie s-a soldat cu un eşec usturător. Doar 34 au reuşit, după ce 50 „au căzut” la teze, iar 22 la examenul oral. Între bacalaureaţii sesiunii iunie a anului 1928, s-au numărat scriitorul Dumitru Almaş, pe numele real Dumitru Ailincăi, şi fiica profesorului Grigore Capşa, Aurora, ambii aflându-se printre promovaţi. Grigore Capşa afirma, în ziarul „Avântul”, că, „dacă rezultatul – e drept cam dezastruos, ar fi nedrept să nu remarcăm şi uimitoarea insuficienţă de pregătire a unor candidaţi! Am văzut pe unii cari nu ştiau hotarele ţării, nu ştiau un singur judeţ din Bucovina ori măcar pe unde intră Dunărea în ţară. Am văzut pe alţii cari nu ştiau ce sunt fulgerul şi trăsnetul, nici să facă vreo deosebire între ele! Am văzut candidaţi spunând că Latinii locuiau în nordul Daciei. De asemenea, am văzut candidaţi realişti, cu pretenţia de viitori ingineri ori profesori de matematici, ce nu ştiau să scrie equaţia unei drepte simple, a bisectoarelor, axelor de coordonate. Toate acestea şi multe altele sunt scăderi strigătoare la cer. Ca atare, candidaţii ce se vor prezintă în sesiunea de toamnă, să nu se mai bizuie pe stăruinţi, pe protecţie şi pe alte ruşinoase propuneri”.
Tot în 1928, în ziarul „Avântul”, aducea mulţumiri deputatului Leon Mrejeriu, care „stăruise să ia fiinţă 10 burse pentru fiii de învăţători la internatul liceului şi 10 burse pentru fiicele de învăţători la Şcoala secundară de fete”: „Aceste burse sunt creaţia personală a domnului Leon Mrejeriu, de sub trecuta guvernare liberală; au fost desfiinţate sub guvernul averescan, pentru ca acum să ia iarăşi fiinţă. Examenul de bursă pentru fiii de învătători, care se anunţase la liceu pentru luni, 19 martie, ora 10 dimineaţa, s-a amânat pentru luni, 28 martie, aceeaşi oră”.
Peste ani, în 1968, profesorul de matematică Grigore Capşa participa la revederea absolvenţilor promoţiei 1928 de la Şcoala Normală de Învăţători „Gheorghe Asachi”: „Sâmbătă la amiază, în sala mare a Cabinetului de partid, de pe strada V.I. Lenin din Piatra-Neamţ, a avut loc, după 40 de ani, întâlnirea absolvenţilor Şcolii Normale de Învăţători Gheorghe Asachi, promoţia 1928. Am fost însă acolo şi nu-l pot uita pe profesorul Grigore Capşa, cu chipul brăzdat de încercările celor 46 de ani petrecuţi la catedră. Nu-i pot uita pe acei elevi mari, cu părul cărunt, ridicându-se în picioare şi aplaudându-l pe venerabilul lor profesor ajuns la 83 de ani (şi jumătate – ar adăuga dânsul, ca de obicei). Pe o parte din elevi îi cheamă: Ion Găină, Gheorghe Afloarei, Dumitru Bordea, Ion Luca, Teodor Lazăr, Constantin Antohie, Vasile Bulete, Ilarion Ruga, Ion Humă…”. (Ceahlăul, marţi, 9 iulie 1968).
Profesorul de limba şi literatura română Alecsandru Iftimie, autorul volumului „Monografia Liceului Petru Rareş (1869 – 1969)”, l-a cunoscut îndeaproape pe Grigore Capşa. L-a înfăţişat ca pe un profesor cu dragoste pentru îndeletnicirile sale, o personalitate a oraşului, un om care n-a trecut degeaba prin viaţă. „Dintre profesorii mei, Grigore Capşa a avut cea mai îndelungată activitate didactică – 46 de ani – rămânând la catedră, din lipsă de cadre, până la venerabila vârstă de 71 de ani. (…) În cei opt ani cât l-am avut profesor, n-a lipsit şi n-a întârziat la nici măcar o singură oră de curs, nici când era bolnav, nici când maşina se afla în pană, nici când viscolea, tuna şi ploua cu găleata, cu toate că de la locuinţa sa până la şcoală erau cam patru kilometri. Dacă vreun părinte avea nesăbuinţa de a-l vizita acasă şi a lăsa soţiei sale, coana Zulnia, vreo putină cu brânză, vreun miel, vreun hârzob de păstrăv afumat sau alte bunătăţi menite a îndulci raporturile dintre profesor şi elev, striga în faţa clasei: Cutare, trimite vorbă lui tat-tu să vină şi să-şi ia înapoi brânza (ori mielul, ori peştele), că se împute: dacă nu, îl dau pe mâna poliţiei. (…) În ianuarie 1955 am iniţiat sărbătorirea celei de a 70-a aniversări a naşterii sale la restaurantul din fosta grădină publică. Au participat peste 30 dintre elevii săi aparţinând mai multor generaţii. Luând cuvântul, m-a enumerat printre discipolii săi de faimă. Dacă n-a făcut-o din amabilitate, m-a confundat desigur cu fratele meu, profesorul de matematică. În 1970, la întâlnirea noastră de promoţie la 30 de ani de la absolvire, era încă în plină vervă; ne-a citit din caietele sale însemnări şi impresii despre oamenii pe care i-a cunoscut. Scurt timp după aceasta l-am condus la locul de veşnică odihnă”.
Grigore Capşa este autorul lucrării „Surmenajul şcolar” (1939) şi al volumului de memorii „Amintiri din sbuciumul unei vieţi” (2017).
A avut patru copii, două fete: Aurora şi Ecaterina, şi doi băieţi: Tiberiu şi Eugen.
A decedat la 22 octombrie 1971, la vârsta de 86 de ani.
Violeta MOȘU