Acest octombrie 2025 este, poate, una dintre cele mai fierbinţi luni din istoria Teatrului Tineretului: pe 3 octombrie am sărbătorit pentru prima dată Ziua Teatrului Tineretului, pe 4 şi 5 octombrie a avut loc premiera Pre pe leak, un spectacol de Mihai-Gruia Sandu după Ion Creangă, pe 11 şi 12 octombrie a fost premiera Nunta însângerată de Federico Garcia Lorca, în regia lui Vlad Trifaş, pe 23 octombrie jucăm la Bucureşti, în Festivalul Naţional de Teatru, Trei surori de A. P. Cehov, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, iar ultima zi din octombrie înseamnă prima zi a Ediţiei 36 a Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ!
Dar să le luăm pe rând şi să vă povestim cum a fost despre cele ce au trecut şi cu gândul la cele viitoare.
Pe 3 octombrie, cu ploaie botezătoare dincolo de geamuri, alături de spectatori, am celebrat Ziua Teatrului Tineretului, în amintirea primei reprezentaţii din repertoriul acestui teatru, care a avut loc pe 3 octombrie 1958: Vicleniile lui Scapin de Molière, în regia lui David Esrig. Era spectacolul inaugural al Secţiei Piatra-Neamţ a Teatrului de Stat Bacău, transferat de la Studioul de Teatru Casandra, Bucureşti. Distribuţia era formată din absolvenţi ai promoţiilor 1957 şi 1958: Florin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, George Motoi, Radu Voicescu, Cosma Braşoveanu, Victor Radovici, Dumitru Chesa, Gheorghe Popovici Poenaru, Constantin Constantin, Nicoleta Şonea / Atena Zahariade, Zoe Muscan Dragomirescu, Ion Teodorescu, Vera Lazăr. Era spectacolul de licenţă al proaspătului absolvent de Regie, David Esrig, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanţi formatori de actori din spaţiul european, fondatorul Academiei ATHANOR, din Germania. Despre acest debut, regizorul mărturisea într-un interviu din 2016: „Am debutat ca regizor cu un spectacol de commedia dell´arte. Atunci am descoperit principiul acţiunii adevărate în teatru.” Pentru David Esrig, commedia dell’ arte a rămas o matrice care i-a modelat viziunea artistică de-a lungul întregii sale cariere. De altfel, este si autorul unui volum – reper pentru acest tip de teatru: Commedia dell’ arte – o istorie a spectacolului în imagini.
Sărbătoarea teatrului a fost marcată prin lansarea noii sigle a Teatrului Tineretului, concepută de arhitecta Ioana Cucu, şi prin vernisarea Expoziţiei „Cum a început povestea…”, ce rememorează anii de început ai Teatrului din Piatra-Neamţ. Pe simeză, în foaierul de la parter, puteţi admira fotografii şi afişe ce evocă perioada 1930-1967: construirea clădirii, înfiinţarea Secţiei Piatra-Neamţ a Teatrului de Stat Bacău, secţie care a devenit în 1961 Teatrul de Stat Piatra-Neamţ. Din aprilie 1967 ne numim Teatrul Tineretului, dar aceea este o altă poveste, pe care o vom prezenta într-o expoziţie ulterioară.
Dar cum a început povestea?
În 1929 la iniţiativa lui Gheorghe V. Măcărăscu, avocat, publicist, deputat de Neamţ, un mare iubitor al Thaliei, se înfiinţează Comitetul de iniţiativă pentru construcţia unui teatru la Piatra-Neamţ. În 1930 începe construcţia clădirii, după planurile arhitectului Roger Bolomey, antreprenor Carol Zane. În 1947 se finalizează edificiul care, după instaurarea puterii comuniste, devine sediul unor cooperative meşteşugăreşti. În septembrie 1958 se înfiinţează Secţia Piatra-Neamţ a Teatrului de Stat Bacău, la iniţiativa directorului acestuia, Ion Coman. Pe 3 octombrie are loc prima reprezentaţie a acestei secţii, Vicleniile lui Scapin de Molière, în sediul vechiului Teatru Roxy, clădire demolată în anii ’60. În 1959 se termină de amenajat clădirea care primise destinaţia de teatru cu un an înainte, tot prin demersurile lui Ion Coman. Deschiderea festivă a noului sediu are loc pe 25 aprilie 1959, cu spectacolul Orologiul Kremlinului de Nikolai Pogodin, regizat de studenţii în anul IV Andrei Brădeanu şi Cristian Munteanu.
Anul acesta, pe 26 august, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Ion Coman, ctitorul teatrului nostru. I-am oferit un loc special pe simeză şi îl purtăm în inimă, pentru că fără demersurile sale energice nu ştim dacă Piatra-Neamţ ar mai fi avut teatru. În 1961 Coman obţine transformarea secţiei, care depindea administrativ de teatrul băcăuan, în Teatrul de Stat Piatra-Neamţ, devenind directorul acestuia. În 1967 schimbă denumirea instituţiei în Teatrul Tineretului. Totul se trage de la primirea unei invitaţii neobişnuite pentru acea vreme: în 1966 acest teatru este invitat la două manifestări de prestigiu din Republica Federală Germană, şi anume Festivalul Spectacolelor pentru Tineret de la Nürnberg şi Săptămâna Teatrelor pentru Copii de la München, ambele programate în 1967. Cum una dintre scenele germane pe care urma să fie prezentat spectacolul regizat de Ion Cojar, AFARĂ-I VOPSIT GARDU’, ÎNĂUNTRU-I LEOPARDU’, se numea Teatrul Tineretului (Das Theater der Jugend), lui Coman i s-a părut foarte potrivită această titulatură şi pentru teatrul pe care îl conducea. Cu ocazia acestui turneu care a avut loc în martie 1967 şi inspirat de teatrul-gazdă german, directorul Ion Coman a solicitat forurilor locale schimbarea titulaturii instituţiei din Teatrul de Stat Piatra-Neamţ în Teatrul Tineretului. Pe toate tipăriturile pentru deplasarea în R.F. Germania, Teatrul din Piatra-Neamţ apare ca Das Theater der Jugend Piatra Neamtz – Rumänien, chiar dacă formalităţile de schimbare a titulaturii se vor încheia după data încheierii turneului. Conform Deciziei nr. 570 din 27 mai 1967 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bacău: „Se atribuie Teatrului de stat Piatra-Neamţ denumirea de Teatrul Tineretului.”
Tot lui Ion Coman îi datorăm înfiinţarea în 1969 a primului Festival al spectacolelor de teatru pentru tineret şi copii din România. Iniţierea Festivalului a fost influenţată de participarea TT, în 1968, la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Proză, din cadrul Bienalei de la Veneţia, cu spectacolele: Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’ de Alecu Popovici, (distins, în cadrul manifestării, cu Marele Premiu pentru cel mai bun spectacol) şi Vrăjitorul din Oz, de Eduard Covali şi Paul Findrihan, ambele spectacole în regia lui Ion Cojar. Acest festival, cea mai longevivă manifestare de gen din România, a fost pus la cale chiar în autocarul cu care echipa se întorcea de la Veneţia.
Dar poate că abilităţile sale cele mai importante au fost iscusinţa de a coagula trupa ce se împrospăta anual cu cei mai buni absolvenţi şi înţelepciunea de a asculta sfaturile excelentului intelectual Eduard Covali, secretarul literar al teatrului, în privinţa alcătuirii repertoriului. Managementul său a contribuit la crearea unor spectacole antologice, dintre care amintim doar multipremiatele Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, regia Ion Cojar, din 1965 şi Omul cel bun din Sînciuan, în regia lui Andrei Şerban, din 1968.
Vom încheia evocarea sa cu cuvintele marelui regizor Andrei Şerban care a debutat în teatrul condus de Ion Coman: „… atunci când nu mai erau speranţe, descopereai că el găsea soluţii practice neaşteptate. Coman era un adevărat producător de teatru, aşa cum nu sunt mulţi în România şi nici măcar la New York, unde poţi să-i numeri pe degete.”
Dacă acesta a fost gloriosul trecut, să vedem cu ce ne lăudăm în prezent. În numai o lună, actorii distribuiţi în Pre pe leak, au învăţat să danseze hore moldoveneşti, căluşarul, menuet, plus alte mişcări coregrafiate atent pe ritmuri contemporane, un mix inedit de sunete creat de Paul-Ovidiu Cosovanu, care cântă live şi îl interpretează pe Prepeleac. Mihai Gruia Sandu a coordonat realizarea unui spectacol atipic, în care energia, emoţia şi acţiunea se creează prin mijloace mai puţin folosite în teatrul actual. O astfel de tehnică teatrală este grammelot-ul, prin care se mimează vorbirea într-o anumită limbă, prin sunete, ritmuri, onomatopee, creându-se cuvinte fără înţeles.
Această exprimare înlocuieşte replicile scenariului scris, actorii comunicând povestea prin expresivitatea gesturilor şi a unei limbi inventate pe loc. Plecând de la povestea lui Creangă, „Dănilă Prepeleac”, spectacolul prezintă o călătorie cu multe peripeţii, pe mai multe niveluri de înţelegere, atât pentru cei mai tineri spectatori, cât şi pentru cei adulţi. Dar esenţial rămâne drumul iniţiatic: pregătirea lui Prepeleac pentru calea evolutivă, aflarea pe calea în care el învaţă din lecţii neplăcute şi care se încheie cu leacul ce îi restaurează firea. Îmblânzirea şi victoria asupra propriilor demoni e lupta pe care o dăm zilnic fiecare din noi. Creangă, în „Dănilă Prepeleac”, ne spune că putem învinge.
Despre poveşti se spune că fac parte din strategiile cele mai eficiente de supravieţuire a noastră, ca specie. „Pentru a supravieţui, păianjenii îşi ţes plasa. Pentru a supravieţui, oamenii îşi ţes poveştile – poveşti despre cine sunt ei, ce sunt, de unde vin, încotro se îndreaptă. Aceste poveşti sunt esenţa vieţii noastre, coloana vertebrală a identităţii.” (Goran Stefanovski) Spectacolul-poveste de la TT se adresează, în egală măsură, atât celor mai tineri spectatori cât şi adulţilor, oferind o bogăţie de personaje, ritmuri muzicale, dansuri şi aluzii culturale dintre cele mai diverse.
Pregătit în mare parte la finalul stagiunii trecute, spectacolul Nunta însângerată de Federico Garcia Lorca, în regia lui Vlad Trifaş, este contrapunctul de dramatism în alcătuirea repertoriului acestei stagiuni. O mireasă are inima dăruită altcuiva. Nunta reprezintă momentul în care ea trebuie să aleagă între împlinirea iubirii şi respectarea normelor sociale, în climatul sufocant al tradiţiilor. Preocupat de statutul femeii în societatea spaniolă, Lorca a creat în Nunta însângerată tragedia singurătăţii femeii, izolată între zidurile căminului conjugal şi apăsată de datoria respectării cutumelor de familie. Piesa abundă în personaje feminine, însă cele mai reprezentative sunt Mama logodnicului şi Logodnica, două forţe simbolice. Mama întruchipează tradiţia, doliul, regulile familiei patriarhale şi ciclul răzbunării, fiind preocupată obsesiv de liniile de sânge, de onoarea familiei şi de moartea violentă a bărbaţilor din familie. Logodnica este ipostaza forţei fecunde a naturii, exprimând bucuria şi exuberanţa tinereţii. Pasională, ea este sfâşiată între dragostea pătimaşă şi alegerile raţiunii.
Urmând textul lui Lorca, spectacolul exprimă forţa iubirii care luminează dincolo de fatalitate, greşeală, moarte şi puterea iertării care rupe lanţul răzbunării moştenite din generaţie în generaţie. Însă dincolo de povestea de iubire şi osânda crimelor succesive din piesa lui Lorca, regizorul Vlad Trifaş a creat breşe prin care irumpe oniricul. Incapacitatea limbajului de a exprima întreaga gamă de emoţii umane îl obseda pe Lorca. Acesta este principalul motiv pentru care opera sa este, prin excelenţă, simbolică, muzicală şi suprarealistă. Tăcerea, simbolurile şi imaginile oferă o înţelegere complexă a sensurilor. Continuând simbolismul poetic, propriu dramaturgiei lui Lorca, regizorul Vlad Trifaş imaginează o întreagă lume supranaturală, cu stihii care atrag oamenii pe tărâmul celălalt, conducându-i către împlinirea sorţii lor, de muritori.
Când scriu aceste rânduri încă nu s-a fixat ziua de punere în vânzare a biletelor pentru Festivalul de Teatru Piatra-Neamț, Ediţia 36, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie. Credem că propunerile curatorului ediţiei, actorul şi profesorul Paul Chiribuţă, sunt deosebit de ofertante pentru publicul pietrean, ţinând cont de câte telefoane impacientate am primit toţi cei din echipă, legate de procurarea biletelor! Dar uite că aşa se mai întâmplă, apar tot felul de provocări, cum ar fi că o trupă selectată are un necaz cu un actor şi trebuie gasită o soluţie rapidă, astfel că am fost nevoiţi să chibzuim foarte bine când e potrivit să deschidem vânzarea de bilete.
Ediţia din acest an propune o privire de ansamblu asupra creaţiei actoriceşti, reunind pe câţiva dintre cei mai experimentaţi actori, reprezentanţi ai diferitelor generaţii de artişti. Selecţia actuală cuprinde spectacole cu tematică diversă, produse în stagiuni diferite, dar care au drept numitor comun importanţa acordată artei actorului ca nucleu al artei teatrale.
„Actorul – una dintre propunerile cele mai interesante ale umanităţii care prin creaţia sa poate spune nu neantului, afirmă psihanalistul Jean Gillibert. Actorul contează prin profunzimea explorării libertăţii sale şi prin forţa adevărurilor intime pe care are curajul să le arate. O interpretare magistrală, un spectacol reuşit este o operă de artă. Aceasta este unitatea care divizeaza lumea în înainte şi după, în nu încă şi eternitate. Energia actorului se dirijează către atingerea acelui moment de graţie în care umanitatea îşi poate manifesta toată splendida paletă a culorilor sale. În aceste clipe actorul poate transmite sensuri care depăşesc forme sensibile, înlesnind comuniunea pespectivelor subiective ale celor prezenţi în sală. Ajuns acolo, actorul se exprimă pe sine ca o manifestare a identităţii umane în esenţa ei, afirmându-şi în acelaşi timp specificitatea, actorul care se antrenează în dificila meserie de Om.” afirmă Paul Chiribuţă – selecţioner al acestei ediţii, actor al Teatrului Tineretului între 1972-1987.
Aşadar, vă aşteptăm la Festival!
Raluca NACLAD, consultant artistic