Gala Excelenţei din palatele şi cluburile copiilor
În urma unui îndelungat şi susţinut efort creator şi organizatoric la nivel naţional, marţi, 16 decembrie 2025, s-a desfăşurat, pe parcursul întregii zile, Gala Excelenţei din palatele si cluburile copiilor din România, intitulată sugestiv „Simfonia Creaţiei”.
Evenimentul, găzduit de spaţiul generos al Palatului Parlamentului, a cuprins expoziţii de arte plastice, fotografie, creaţii textile, icoane pictate pe lemn şi sticlă, ateliere de creaţie, demonstraţii sportive, smart-lab-uri (robotică, simulatoare, navomodele etc.), concerte de colinde şi obiceiuri de Crăciun, spectacole de dans modern şi jocuri tradiţionale româneşti.
Sala „Madrigal”, Sala „C. A. Rosetti”, Sala deputaţilor au fost doar câteva din spaţiile care au găzduit creaţiile plastice, muzicale, tehnico-ştiinţifice ale celor peste 1000 de participanţi din toată ţara, din palatele şi cluburile copiilor.
Evenimentul, prezentat de către bine-cunoscuta actriţă Alexandra Velniciuc, s-a bucurat de prezenţa mai multor oficiali ai statului român, ai Ministerului Educaţiei, în frunte cu ministrul de resort – prof. univ. dr. Daniel David, care a fost foarte impresionat de prezenţa numeroasă a participanţilor, dar mai ales de înalta ţinută artistică a lucrărilor prezentate şi a calităţii deosebite a actului de interpretare artistică a elevilor.
Judeţul Neamţ a fost reprezentat, la această primă ediţie a manifestării, de Palatul Copiilor din Piatra-Neamţ, care a contribuit la reuşita evenimentului cu o frumoasă expoziţie de icoane pictate pe sticlă. Creaţiile au propus o abordare originală a tradiţionalei icoane româneşti în stil Nicula, abordând reprezentări ale Maicii Domnului cu Pruncul şi ale răstignirii Domnului, pe format A3, în game cromatice rafinate.








Venind în întâmpinarea marii sărbători a Naşterii Domnului, elevele participante: Miruna Ilinca Anghel (16 ani), Irina Aelenei (17 ani), Casia Rânja Ciobotă (14 ani), Maia Andreea Morţe (16 ani), Ilinca Pintea (15 ani), Maria Toma (16 ani), Maria Ştefan (15 ani) şi Teodora Ştefan (14 ani), au zugrăvit cu pensule, culori, şi sufletele lor, sfinţenia şi frumuseţile lumii nevăzute, spre bucuria ochilor şi inimilor tuturor celor care au vizitat vasta expoziţie de la Palatul Parlamentului.
Deşi s-a bazat pe un efort personal considerabil, socotesc această primă participare a Palatului Copiilor din Piatra-Neamţ o experienţă reuşită, în care am avut prilejul foarte preţios de a ne evalua activităţile de creaţie, la nivel naţional, de a învăţa multe chestiuni noi legate de palierul organizatoric, cel de comunicare şi de a deschide noi perspective spre protocoale de colaborare, la nivel naţional. Mă bucur că ne-am reprezentat, ca judeţ, cu succes, că lucrările elevelor mele şi munca mea de la cercul de Pictură II din cadrul Palatului Copiilor din Piatra-Neamţ au fost foarte apreciate.
Sper că ediţiile viitoare vor fi şi mai complexe şi că vor putea cuprinde şi mai multe creaţii ale copiilor şi momente de interpretare artistică ale participanţilor direcţi la manifestare din întreg judeţul nostru. Am convingerea că activităţile deosebite din palatele şi cluburile opiilor din ţară vor impresiona şi la următoarele ediţii la fel de mult auditoriul şi vizitatorii, creând spaţii pentru performanţă educaţională, dezvoltând astfel, premisele continuităţii activităţilor nonformale, extraşcolare, în întreaga ţară, conducând, cum este firesc, la continuarea finanţării acestora în anii ce vin.
Un călduros gând de mulţumire iniţiatorului proiectului – domnului prof. Ion Iuga, directorul Palatului Copiilor din Baia Mare, un om inimos, cu mare dragoste pentru copii şi un profesionist desăvârşit – pentru invitaţia pe care ne-a adresat-o de a participa la proiect. Sunt recunoscătoare Cerului că a îngăduit să fiu parte din acest frumos eveniment şi că am avut posibilitatea de a întâlni profesionişti de excepţie din domeniul pedagogiei artelor vizuale şi nu numai.
Distinsa mea consideraţie şi recunoştinţă, domnului Inspector Şcolar General, prof. Ionuţ-Liviu Ciocoiu, şi doamnei Inspector Şcolar pentru educaţie extraşcolară, prof. Steluţa Postolică. Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc pentru susţinere directorului instituţiei, prof. Ovidiu Ţoc, care a fost, de asemenea, prezent la eveniment.
Prof. Cristina PETRARIU,
coordonatoarea Cercului Pictură II din cadrul Palatului Copiilor, Piatra-Neamţ

