„Fără religie nimic nu se explică, nimic se justifică. Nici lumea, nici viaţa. Fără religie viaţa e lipsită de orice sens. Religia îi dă sens. Şi-i dă sensul cel adevărat. Religia are girul divin. Acesta vine de la Dumnezeu. Sensul cel adevărat ni l-a dat Mântuitorul Iisus Hristos…” (I. P. S. Antonie Plămădeală)
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.
Chiar dacă am considera, pe bună dreptate, faptul că a mai vorbi despre necesitatea şi rolul educaţiei religioase astăzi constituie un subiect de la sine înţeles şi acceptat de toţi factorii educaţionali, totuşi se impune sublinierea anumitor aspecte ale acesteia. Practic, nu putem vorbi despre necesitatea unei educaţii religioase în şcoala românească fără a evidenţia scopul şi importanţa acesteia.
Omul nu este o existenţă închisă în ea însăşi ci e în continuă mişcare de căutare, autodescoperire şi întrebare şi nu poate fi fericit decât deschizându-se prin voinţa lui, voinţei lui Dumnezeu: „E mereu în mişcare spirituală de autodescoperire şi îmbogăţire prin căutare, pentru că e mereu o taină inepuizabilă şi în aspiraţia de a se îmbogăţi în cunoaştere, în înălţare morală şi în taină”, după cum frumos afirma părintele profesor Dumitru Stăniloae. (pr. prof. dr. acad. Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos, lumina luminii şi îndumnezeietorul omului, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 35).
Educaţia religioasă oferă elevilor valori spirituale şi culturale care constituie liantul şi reperul cunoştinţelor teoretice dobândite la celelalte discipline de studiu.
Vorbind despre necesitatea omului de a fi educat, pr. prof. dr. I. G. Coman susţine că întreaga viaţă constituie un drum al educaţiei în numele lui Hristos pentru dobândirea desăvârşirii, hrana spirituală fiind necesară spiritului uman. Astfel, religia e necesară şi din nevoia de sacru, de transcendenţă a fiinţei umane, conferind relief şi pregnanţă tuturor întreprinderilor umane. Într-o lume lipsită de orizonturile transcendente, orice se poate întâmpla. Cufundarea în mundan provoacă o mare nelinişte care dezorientează totul. Ieşirea dintr-un asemenea cerc existenţial poate fi garantată prin raportarea la Fiinţa Supremă, la Dumnezeu.
Referitor la educaţia religioasă, Spiru Haret numea acea triadă: Familie – Şcoală – Biserică, la care am putea adăuga Societatea, toate acestea contribuind la formarea adevăratelor caractere umane.
Născut în Iviria (Georgia de astăzi) în jurul anului 1650, Antim Ivireanul a devenit stareţ al Mănăstirii Snagov (1694-1704), episcop al Râmnicului (1705-1708) şi Mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1716).
Activitatea sa pastorală cea mai intensă a constat în editarea cărţilor liturgice, a lucrărilor de învăţătură adresate poporului dreptcredincios şi conducătorilor acestuia, dar şi a cărţilor de îndrumare pentru preoţi. Din totalul celor 63 de volume tipărite de marele ierarh, 21 sunt în limba română, restul fiind în limbile greacă, slavonă, arabă şi georgiană, ceea ce confirmă virtuţile şi calităţile sale de tipograf, dar şi profunzimea pregătirii teologice.
Cărţile de cult tipărite de Antim Ivireanul, în special Molitfelnicul (publicat la Râmnic, în 1706) şi primul Liturghier complet în limba română, tipărit în anul 1713 la Târgovişte, au marcat deplina biruinţă a limbii române în cultul ortodox, înfăţişându-l pe Sfântul Ierarh drept un veritabil creator de limbă liturgică şi de literatură oratorică.
Nu putem trece fără a menţiona eforturile depuse pentru formarea clerului, prin lucrări precum Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (Târgovişte, 1710), cât şi pentru catehizarea credincioşilor (Didahiile).
În acest context al anului omagial şi comemorativ, atât în Patriarhia Română cât şi în cadrul altor instituţii culturale din ţară se vor desfăşura diverse manifestări ştiinţifice care vor avea ca teme cele două subiecte menţionate.
prof. dr. Mihai FLOROAIA