* 1991– A apărut primul număr al Revistei Asachi, seria nouă (a doua), din iniţiativa prof. Gheorghe Bunghez, la început săptămânal, apoi, bilunar şi lunar. Au semnat aici: scriitori, membri şi nemembri ai USR, cadre didactice, medici, ingineri, cercetători din Neamţ, dar şi din ţară (scriitori, cadre universitare, oameni de ştiinţă), revista bucurându-se de aprecieri elogioase. Suplimente: „Didactica” şi „Asachi junior”.
* 4/1894 – se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Octav Dessila, la Bucureşti (d. 3. 08. 1976, Bucureşti) E demn de ştiut că acest cunoscut scriitor a fost elev al prestigiosului Liceu „Roman-Vodă” din Roman.
* 4/1949, se împlinesc 65 de ani de la înfiinţarea Filialei Neamţ a Societăţii de Ştiinţe Matematice, la stăruinţa ilustrului matematician Constantin Borş, cu sprijinul academicianul Grigore Moisil.
* 5/1934 – se împlinesc 80 de ani de la naşterea lui Vasile Ţifui, la Ceahlău, Neamţ (d.?), profesor de matematică, absolvent al Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi al Facultăţii de Matematică-Fizică a Universităţii din Iaşi, care a profesat la Liceul din Bicaz (1958-1971), apoi la Liceul de Informatică din Piatra-Neamţ. Colaborator cu studii şi articole la Revista de Matematică, seria B. Autor, în colaborare: „Matematica. Manual pentru clasa a IX-a”, „Lecţii de analiză matematică pentru clasa a XI-a”, „Lecţii de analiză matematică pentru clasa a XII-a”, „Analiză matematică pentru clasa a XI-a”, „Analiză matematică pentru clasa a XII-a.
* 5/2009 se împlinesc 5 ani de la decesul profesorului Florin Florescu, la Piatra-Neamţ, lider sindical, absolvent al Facultăţii de Biologie. El este cel care a militat pentru înfiinţarea Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Învăţământ (1990) şi, împreună cu profesorii Dumitriţa Vasilca, Lucian Corneanu şi ziaristul Mircea Zaharia, a hotărât publicarea, din martie 1999, a revistei „Apostolul” (seria nouă), care apare şi în prezent ca publicaţie a cadrelor didactice din Judeţul Neamţ, editată de Sindicatul din Învăţământ şi Cercetare Neamţ, al cărui preşedinte a fost Florin Florescu. Dumnezeu să-l odihnească în împărăţia Sa.
* 6/1864 – se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Nicodim Munteanu (prenumele, Nicolae), la Pipirig, Neamţ (d. 27. 02. 1948, Bucureşti), absolvent al Seminarului „Veniamin Costachi” din Iaşi (1890), unde l-a cunoscut pe G. T. Kirileanu, apoi al Academiei din Kiev (1895). Tuns în monahism, la Mănăstirea Neamţ (1894), hirotonisit arhimandrit şi numit vicar al Mitropoliei Moldovei (1898-1902), vicar al Episcopiei Dunării de Jos (1902-1909) şi director al Seminarului „Sfântul Andrei”, Galaţi (1903-1909), episcop la Huşi (1912), stareţ la Mănăstirea Neamţ (1924-1935), mitropolit al Moldovei (19351939), patriarh (1939-1948), membru de onoare al Academiei. Numeroase cărţi originale şi traduceri: „Noul Testament” (cinci ediţii), „Psaltirea” (trei ediţii); „Biblia ilustrată. Locuri alese, însoţite de ilustraţii de artă şi lămuriri ştiinţifice”, 1936, colab. cu I. D. Ştefănescu.
* 6/1949 – se împlinesc 65 de ani de la naşterea lui Paul Chiribuţă, la Buhuşi, actor. După absolvirea I. A. T. C. Bucureşti (1972), a fost repartizat la T. T. Piatra-Neamţ, unde a debutat în spectacolul „Harap-Alb”. A interpretat numeroase roluri în spectacolele montate la T. T.: „Nastratin Hogea”, „Farsa jupânului Pathelin”, „Zigger-Zagger”, „Valea Râsului”, „Romeo şi Julieta”, „Slugă la doi stăpâni”, „Nevestele vesele din Windsor”, „O noapte furtunoasă”, „Dragonul” ş. a. În 1984, s-a transferat la Teatrul „Bulandra” din Bucureşti, apoi, din 1994, devine consilier al Fundaţiei „Tofan”. În 1996, a fost numit de Silviu Purcărete director al Şcolii de Actori din Limoges, Franţa. La mulţi ani, maestre!
* 7/1894 – se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Ion Luca, la Roman (d. 30. 01. 1972, Bucureşti), scriitor. A absolvit primele două clase primare la Roman, apoi la Bacău, unde a urmat şi primele două clase secundare. Licenţiat în Drept, se înscrie la Facultatea de Teologie; doctor în filozofie şi teologie (1919), se stabileşte la Bacău. Cariera didactică: profesor suplinitor de limba latină, profesor şi director la Şcoala Normală de Învăţători de unde va fi transferat la Şcoala Normală de Învăţătoare, până în 1948. I se joacă piesele, inclusiv la Bucureşti şi obţine premii naţionale. A fost deputat, 1927. După 1948, a fost scos din teatru şi se retrage, în 1952, la Vatra-Dornei.
După 1960, revine cu greu pe scena teatrală. Membru al U. S. (1948). Cu piesa „Icarii de pe Argeş” a debutat editorial (1933). Debutează la Teatrul Naţional din Bucureşti cu piesa „Iuda din Cariot” (19. 03. 1934). A lăsat pentru posteritate: 48 piese de teatru, multe jucate, mai ales înainte, dar şi după 1945 la: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Botoşani, Bârlad, Bacău, Ploieşti, Arad, Reşiţa. Sunt inspirate din legende („Iuda din Cariot” şi „Icarii de pe Argeş”), din istoria Egiptului Antic („Amon-Ra”) şi a Bizanţului („Femeia Cezarului” şi „Năframa iubitei”), din istoria poporului român: „Alb şi Negru”; „Cele patru Marii”; „Rachieriţa”; „Leana Vrăjitoarea”; „Dumitra” ş. a.
* 9/1946 – n. Elena Vulcănescu, la Focşani, stabilită cu familia, încă din copilărie, la Piatra-Neamţ, unde a fost profesoară de limba şi literatura română aproape întreaga sa carieră. Poetă, prozatoare, istoric literar, membră a U. S. Publicistic a debutat în Revista „Luminiţa” cu poezie, iar editorial cu „Dor de zei” (2000). După mai multe cărţi de poezie, a publicat o carte impresionantă, „Bucureşti – Paris via Mirceşti”. A colaborat şi publică versuri şi articole de istorie literară în: „Acţiunea-press”; „Apostolul”; „Asachi”; „Convorbiri literare”; „Cronica”; „Luceafărul”; „Poezia”; „La Tazlău” ş. a. Alte cărţi: „Cain”; „Poemul din călcâi”; „Catrenul şi umbra”; „Gabion”; „Azil pentru melci”; „Veronica Micle – muza dintre Eminescu şi Caragiale”. La mulţi ani!
* 12/1904 – se împlinesc 110 de ani de la naşterea lui Victor Andrei, la Bahna, Neamţ (d. 20. 08. 1996, Bucureşti). Profesor doctor (1946), a urmat şcoala primară în satul natal; Liceul „Roman Vodă” din Roman, Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti. Membru în conducerea Revistei „Apostolul”. Împreună cu Vasile Gaboreanu şi Constantin Luchian, elaborează Statutul Cercului Didactic din Judeţul Neamţ cu sediul la Piatra-Neamţ. Lucrarea „Încercare asupra climatologiei Oraşului Piatra-Neamţ” este căutată şi astăzi de specialişti. Cetăţean de onoare post-mortem al Municipiului Piatra-Neamţ.
* 13/1859 – se împlinesc 155 de ani de la naşterea lui Gheorghe Nicolau, la Români, Neamţ (d. 1924, Piatra-Neamţ), institutor, revizor şcolar, publicist, deputat (1914 şi 1919). A absolvit Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi (1880). A predate la: Dăneşti, Români, Piatra-Neamţ (şcolile nr. 1, 2 şi 3); a sprijinit construirea a peste 40 de localuri de şcoală (Şcoala Nr. 3, inaugurată în prezenţa lui Spiru Haret; 20. 09. 1898; şcoala din Români, azi, îi poartă numele), a înfiinţat: internatul Liceului „Petru Rareş”; 30 de biblioteci; 33 de şcoli pentru adulţi; Corul Învăţătorilor din Neamţ (mai 1902); a activat cercurile culturale; cu Zulnia Isăcescu, a pus bazele Revistei Corpului Didactic din Judeţul Neamţ („Propăşirea”); a fondat băncile „Pietricica” şi „Princepele Carol”.
* 16/1949 – Ioan Dănilă, la Târgu-Neamţ, împlineşte 65 de ani de la naşterea, A absolvit Liceul „Ştefan cel Mare”, Târgu-Neamţ, Institutul Pedagogic de 2 Ani, Suceava, Facultatea de Filologie şi Istorie, Craiova. Cariera didactică: învăţător suplinitor şi calificat (Oglinzi, Piatra-Neamţ), director al Casei Corpului Didactic şi cadru universitar (în Bacău). Doctor în filologie (2004). A pus bazele Fundaţiei „Vasile Alecsandri”. Redactor-şef al Revistei Studii şi cercetări ştiinţifice a Facultăţii de Litere din Bacău. Debut publicistic, „Ramuri” (1978). Colaborări: „Deşteptarea”, „Agora”, „Ateneu”, „Limba şi literatura română”, „Pagini bucovinene”, „Cartea”, „Ziua”, „Sinteze”, „Vitraliu”; „Vestitorul”. Cărţi în colaborare, volume colective sau coordinate: cursuri, manuale şi auxiliare didactice (peste 50 de titluri). În nume propriu: „Limba română, algoritmii analizei gramaticale”; „Fonetică şi fonologie”; „Studii şi cercetări ştiinţifice”; „Limba română în graiul ceangăilor din Moldova”.
* 22/1934 – n. Minodora Ursachi, la Negrea, Comuna „Lascăr Catargiu”. Galaţi, muzeograf, publicist, a absolvit Liceul de Fete „Mihail Kogălniceanu”, din Galaţi, (1953) şi Facultatea de Istorie-Filologie-Filozofie de la Universitatea din Iaşi (1957); încadrată la Muzeul de Istorie din Roman (1957-1968), A fondat Muzeul de Artă din Roman (1970), instituţie pe care a condus-o timp de 30 de ani, până în anul 2000. Colaborări: „Carpica”; „Clepsydra”; „Cronica romaşcană”; „Gazeta de Roman”; „Ceahlăul”, „Monitorul”; „Melidonium”, „Memoria antiquitatis”; „Ziarul de Roman”. Cărţi: „Muzeul de Artă Roman – 50 de ani, monografie”, 2007; „Identităţi artistice la Roman – dicţionar”, 2013. Îndelungata activitate culturală şi artistică i-a fost răsplătită cu premii şi diplome de recunoştinţă. La mulţi ani!
* 22/1954 – n. George Tănsănică, la Roman. Persecutat politic, înainte de 1989, nereuşind să găsească un loc de muncă ca să-şi poată întreţine familia, a plecat din ţară. Ajuns în S. U. A. (1982), s-a stabilit în California şi-a refăcut viaţa, pictează (se consideră iniţiatorul unui stil, intitulat „arta liniară”), scrie şi, după 1989, a revenit periodic în ţară, publicând la Iaşi peste 34 de volume într-o tematică diversă. Scrieri: „Filosofia unei lumi „; „Scoot Palmer”; „Edenis York”, „Ansa”, „Swallow”, „Etern”; „Quasar”; „Reptila cea hapsână”; „Eden şi Feerie”; „Iepurile păzitor”; „Un crăciun fericit”; Romane: „Locnec”; „Noellyz”; „Adallya”; „Trandafirul negru”; „Evelyne”; „Crimă la Vest de Roman”; „Sonia Bergamo”; „Noelliz” ş. a.
* 24/1945 – n. Cristian Livescu, ziarist critic şi istoric literar, editor, a absolvit Facultatea de Filologie, Bucureşti. Debut în „Viaţa studenţească” (1965), Redactor la Ziarul „Ceahlăul” (1968-1989), consilier la Inspectoratul pentru Cultură, consilier judeţean; membru al U. S. (1989), al U. A. P., preşedintele S. S. Neamţ. Membru fondator al revistelor: „Credinţa neamului”, „Poezia”, „Antiteze”, director-fondator al Editurii „Crigarux”; redactor asociat la Revista „Convorbiri literare”. Distins cu medalia „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” şi cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler. Debut editorial: „Introducere în opera lui Ion Pillat” (1980). Alte cărţi. „Scene din viaţa imaginară”; „Voluptatea labirintului”, „Întâiul Eminescu”; „Ascuns într-o lojă”; „Magiştri & hermeneuţi”; „Eminescu şi enigmele «Caietului vienez». Ediţii de autor: „Calistrat Hogaş, «Pe drumuri de munte»“; „Ion Creangă, Opere”, reeditare a ediţiei lui G. T. Kirileanu (1939) ş. a.
* 28/1949 – Botez Mihai, la Filioara, Văratec, Neamţ, împlineşte 65 de ani de la naştere. Profesor doctor, poet, prozator, publicist, absolvent al Liceului „Ştefan cel Mare” din Târgu-Neamţ, al Facultăţii de Filologie, Secţia franceză-română a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Beneficiind de o bursă a Statului francez, a urmat cursuri intensive la Avignon. A susţinut examenul de doctorat cu teza „Mallarmé. l’Admirable e la «divine tragédie» du litéraire” (1998). A debutat cu volumul de proză „Jocul de-a cine pierde câştigă” (1986). A publicat şi volume ce conţin lucrări didactice, cărora li se adaugă numeroase articole de critică literară în presa din Moldova. Alte cărţi; „Litérature française”; „Le texte et son double” ş. a. La mulţi ani!
* 30/1934 – Vasile I. Ursachi, la Havârna, Botoşani, împlineşte 80 de ani. Profesor de istorie, arheolog, doctor în istorie (1986). Director al Muzeului de Istorie din Roman, considerat fondatorul şi iniţiatorul colecţiei acestei instituţii. Membru al Institutului Naţional de Tracologie, al Institutului de Preistorie şi Protoistorie Cluj-Napoca şi al A. O. Ş. din România. A descoperit peste 300 de aşezări din diferite epoci istorice din zona Roman, a condus 25 de şantiere arheologice, a participat la peste 180 de sesiuni ştiinţifice, la 5 congrese internaţionale. Colaborări: „Materiale şi cercetări arheologice”, „Carpica”, „Memoria antiquitatis”, „Hierasus”, „Thraco-Dacia”, „Inventaria archeologica”, „Cercetări de numismatică”, „Magazin istoric”, „Arheologia Moldovei”. Scrieri: „Roman. Mic îndreptar turistic”; „Monumente din judeţele Bacău şi Neamţ” (colab.); „Zargidava – cetatea dacică de la Brad” ş. a. La mulţi ani!
* 31/1939 – n. Ioan Cărăuş, la Chişinău, împlineşte 75 de ani. Biolog, cercetător, a absolvit Facultatea de Biologie a Universităţii din Iaşi (1962), doctor în biologie (1973). Premiul Academiei Române (1983), pentru „Tratatul de Algologie”. Cercetător la Laboratorul de Cercetări pentru Acvacultură şi Ecologie Acvatică din Piatra-Neamţ. Colaborator la mai multe publicaţii de specialitate. A semnat peste 100 de lucrări ştiinţifice. Scrieri: „Influenţa trecerii apei prin turbinele Hidrocentralei de la Stejaru asupra planctonului conţinut”; „Observaţii asupra macrofitelor acvatice din lacurile de acumulare Bicaz şi Pângăraţi”, „Algele în lacurile de baraj”, „Cultura la scară mare a algei spiralina: probleme şi preocupări actuale”, „Observaţii ecologice asupra Lacului Amara” ş. a. La mulţi ani!
* 31/1889 – se împlinesc 125 de ani de la decesul lui Ion Creangă, la Iaşi. Dumnezeu să-l odihnească în împărăţia Sa.
