600 de calculatoare pentru şcolile din mediul rural de la „Let’s Do It, Romania!” şi Garda Naţională de Mediu.

Prima ediţie a proiectului de economie circulară „Let’s Be ECO!” va consta într-o competiţie dedicată unităţilor de învăţământ din mediul rural. Scopul proiectului este susţinerea comunităţilor din mediul rural prin reutilizarea resurselor. În cadrul proiectului vor fi distribuite peste 280 birouri şi alocate în urma disponibilizării aproximativ 600 de calculatoare/laptop-uri. Cele mai implicate 40 de şcoli vor primi aproximativ 15 calculatoare/laptopuri şi 7 birouri. Competiţia din cadrul proiectului „Let’s Be ECO!” se desfăşoară în până pe 30 aprilie 2017.

Vor fi luate în considerare criterii precum creativitatea, originalitatea şi complexitatea lucrărilor, dar şi nevoia argumentată în formularul de înscriere şi numărul de elevi participanţi raportat la numărul total de elevi din fiecare unitate de învăţământ înscrisă. Însumarea punctajelor va da clasamentul celor mai implicate şcoli la nivel naţional.

Activităţile proiectului „Let’s Be ECO!” se vor desfăşura în două etape. Înscrierea în concurs – are loc între 10 ianuarie şi 27 ianuarie 2017. Înscrierea se face prin completarea formularului de înscriere şi a unei scrisori de motivaţie, disponibile pe site-ul www.letsdoitromania.ro. O unitate de învăţământ poate participa la proiect doar după confirmarea înscrierii în concurs. Atelierele de reutilizare creativă şi creaţie – se desfăşoară începând cu 15 ianuarie şi se încheie pe 28 februarie. Elevii sunt invitaţi să creeze obiecte din materiale reciclabile şi lucrări precum: machete, planşe, desene etc. Aceste activităţi au scopul responsabilizării elevilor pentru protejarea mediului înconjurător şi însuşirea corectă a conceptului de deşeu. Creaţiile se trimit sub formă de fotografii la adresa de e-mail: concurs@letsdoitromania.ro 4. De asemenea, este important ca fiecare poză să aibă denumirea elevului, a clasei şi a şcolii din care face parte.

„Protejarea mediului începe de la prevenirea risipei. Acesta este scopul principal al acestui proiect: să prevenim risipa unor resurse extrem de importante. Decizia partenerilor de la Garda Naţională de Mediu este lăudabilă şi este un model de preocupare a unei instituţii publice pentru protejarea mediului şi combaterea risipei. Ne bucurăm că, pe lângă protejarea mediului, putem sprijini şi educaţia în mediul rural”, spune Andrei Coşuleanu, project manager la „Let’s Do It, Romania!”. (Red.)