Orice demers practic uman, înainte de a se efectua, este construit reflectoriu în minte, ca necesitate, utilitate şi finalitate, stare de motivaţie, posibilitate, strategie, şansă a reuşitei, valoare morală sau/şi personală a activităţii respective.
Pregătirea pentru viaţă în şcoală înseamnă nu numai dobândirea de către elevi a unor cunoştinţe, ci vizează deopotrivă concepţia de viaţă, cunoştinţe, priceperi, deprinderi, abilităţi, acte de voinţă şi motivaţii, stări afective, idealuri, criterii de raportare la valori.
Limitându-ne demersul instructiv-educativ la cunoaştere îngustăm sfera obiectivelor şcolare şi nu stimulăm acele energii creativ-transformatoare care să-i conducă pe elevi la optimismul posibilităţilor devenirii şi ale reuşitei în şcoală şi în viaţă.
În procesul activităţii productive, omul a dobândit o experienţă, a acumulat informaţii, a descoperit adevăruri, pe care fiecare generaţie le-a îmbogăţit.
Revine fiecărei generaţii sarcina de a reevalua adevărurile cu posibilităţi de investigaţie ştiinţifică, traseul învăţării este o memorare şi o reproducere a stadiului existent al cunoaşterii.
Dezvoltarea spiritului de investigaţie ştiinţifică, înarmarea elevilor cu metodologia participării active la procesul cuceririi şi formării noţiunilor înseamnă tocmai cultivarea capacităţii de a căuta, filtra şi prelucra informaţiile şi de a decela adevărul de eroare.
În demersul didactic este nevoie a ne preocupa permanent de înarmarea elevilor cu atribute de căutător, redescoperitor al adevărurilor ştiinţifice prin participarea conştientă şi activă în orice secvenţă a demersului didactic. Trebuie să utilizăm procedee de învăţare active, bazate pe principiul intuiţiei, pentru receptarea, înţelegerea, aplicarea, operarea cu informaţiile descoperite în situaţii noi.
Experienţele simple, activităţile de observare dirijată, măsurătorile, conduc elevii la formularea unor observaţii şi aprecieri ce le verifică ideile, folosind surse de informare variate, le educă mobilitatea şi flexibilitatea gândirii.
Folosirea metodelor active, bazate pe intuiţie, conduce la formarea aptitudinii de a gândi, condiţie esenţială pentru înţelegerea faptelor şi fenomenelor complexe ale lumii înconjurătoare. Din acest punct de vedere, gândirea devine un joc de operaţiuni vii, care se dezvoltă din activităţi reale, este operativă; operaţiunea devine elementul activ al gândirii.
Activitatea depusă de elev pentru descoperirea cunoştinţelor nu se rezumă doar la acţiunea manuală, ci contribuie la construirea de operaţiuni în decursul căutării şi cercetării. În această condiţionare reciprocă între acţiune şi gândire se realizează scheletul structural al schemelor de acţiune în extrapolarea, în rezolvarea unor noi situaţii-problemă. Operaţiile cu care elevul a acţionat devin „uneltele minţii”, ale gândirii logic-formale sau ipotetic-deductive.
Cunoaşterea fenomenelor şi proceselor din natură implică elemente dinamice ale proceselor de gândire care, la nevoie, vor fi aplicate în procesul de dobândire a cunoştinţelor noi, în alte contexte şi în alte corelaţii.
Dacă cunoştinţele însuşite de un elev constituie rezultatul unui proces de căutare personală, putem avea garanţia că i-am format instrumentele necesare pentru a putea să-şi manifeste dorinţa de a întreprinde şi a participa la progresul umanităţii, adoptând o atitudine ecologică pentru conservarea şi ocrotirea mediului înconjurător.
Prof. înv. Primar Elena-Carmen OLTEANU
Şcoala Gimnazială Nr. 3 Piatra-Neamţ