La Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra Neamţ, Sesiune de examene DELF pentru elevi

Institutul Francez Iaşi organizează pe 25 şi 26 februarie 2017, la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ o nouă sesiune de examene DELF destinată elevilor (A1, A2, B1 şi B2). Înscrierile au loc până pe 15 februarie 2017 la Institutul Francez Iaşi.

TARIFE:

DELF A1: 160 lei, DELF A2: 220 lei, DELF B1: 295 lei, DELF B2: 325 lei.

Înscrierile se fac la sediul INSTITUTULUI FRANCEZ sau prin trimiterea ÎN ACELAŞI MAIL (equipe.iasi@institutfrancais.ro; grigori.cristina@gmail.com) a fişei de înscriere completate şi a chitanţei (scan /foto) care dovedeşte plata taxei de examen.

Valabile pe viaţă, diplomele DELF sunt recunoscute internaţional, atât pentru studiile universitare în spaţiul francofon, cât şi în viitoarea carieră. Examenele sunt calibrate după Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbile Străine.

DE CE FRANCEZA? DE CE DELF?

Dacă eşti titularul unei diplome DELF, vei fi scutit de testul de limbă pentru intrarea în clasa a V-a, de proba de limbă străină de la admiterea în liceu, profilul bilingv, sau de la examenul de bacalaureat.

Ţările francofone oferă studenţilor străini numeroase burse de studiu în universităţi (Erasmus+).

Studiile în universităţile franceze sunt printre cele mai ieftine din Europa.

Mai mult de 2000 de firme francofone îşi desfăşoară activitatea în România, prezentând o importantă ofertă de locuri de muncă.

Franceza este una dintre limbile de lucru cele mai folosite în instituţiile europene. Cunoaşterea limbii franceze facilitează mobilitatea pe piaţa muncii.

 

INFORMAŢII ŞI ÎNSCRIERI: Institutul Francez din România – Iaşi * Pagina web: www.institutfrancais.ro * Tel.: 0232 267 637 sau 0769 056 203 * Email: equipe.iasi@institutfrancais.ro