(Interviu realizat cu doamna directoare a Colegiului Naţional „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamţ, profesor Valentina Pavăl)
Dida VASILCA: – Ca absolventă a Colegiului Naţional „Gheorghe Asachi ” Piatra -Neamţ, mă simt şi acum, după 30 de ani (de la absolvire) la fel de mîndră de faptul că această instituţie poate, peste vremi de restrişte, să ţină şi astăzi steagurile sus. Aţi avut rezultate bune şi la BAC-ul acesta năbădăios. Cum aţi reuşit?
Valentina PAVĂL: – Avem profesori motivaţi de vocaţie, nu de altceva, care-i determină pe copii să ţină standardul sus, pentru că sunt şi ei aleşi şi dedicaţi. La BAC – prima sesiune procentul de promovabilitate a fost de 84,5 %. Iar după a II-a sesiune s-a ridicat la 91%. Găsesc că-i un prilej bun să-i mai felicit o dată pe toţi!
D.V. – Instituţia pe care, cu graţie o conduceţi, se pregăteşte de sărbătoare. În 2012, liceul meu împlineşte 100 de ani; în avanpremieră aţi putea să ne dezvăluiţi cîte ceva din ce aţi pregătit?
V.P. – Anul acesta va fi el însuşi o avanpremieră pentru că vom desfăşura multe activităţi extraşcolare, astfel încît luna noiembrie 2012 (adică anul şcolar viitor) să ne găsească pregătiţi pentru marele eveniment – împlinirea a 100 de ani a liceului pe care îl conduc.
D.V. – Într-o vreme de mult apusă, ÎNVĂŢĂTORUL ŞI PREOTUL erau feţele Cetăţii întoarse către Dumnezeu. Aceşti copii vor să mai facă apostolat la ţară, sau merg toţi la „Facultatea de Directori „?
V.P. – Unii dau concurs ca să ocupe un post de învăţător la ţară, iar alţii fac facultate şi devin profesori talentaţi (ca dumneavoastră), dar avem şi absolvenţi care sunt medici şi ne mîndrim cu toţi la fel de tare.
D.V. – Se mai face la Şcoala Normală instrument (acordeon, vioară…), cor, lucru manual („pui” pe etamină), sau sunt toţi „calculatorişti” care emană „proiecte”? Unde se mai face atît de importanta practică pedagogică, cît şi cu cine?
V.P. – Din păcate disciplina „instrument” nu mai există; cu toate acestea, acum punem bazele unei formaţii instrumental-artistice, coordonată de elevul şi studentul dumneavoastră, profesorul de muzică Paul Imbrea. Practica pedagogică o facem la şcoala cu clasele I-VIII Nr 5 Piatra-Neamţ, sub îndrumarea unor învăţători de excepţie de acolo şi la grădiniţă noastră de aplicaţii, unde există cinci doamne profesoare pentru învăţămîntul preşcolar, desăvîrşite! Chiar astăzi am asistat la activitatea doamnei Tatiana Donciu, nedespărţită de celebra ei chitară, cu care face minuni, împreună cu elevii noştri.
D.V. – La „sectorul suflete”, cum le zic eu filierelor vocaţionale, importantă rămîne şi relaţia cu instituţiile de educaţie şi cultură ale comunităţii; aici cu ce vă lăudaţi?
V.P. – Colaborăm cu mare eficienţă şi bucurie cu: Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Neamţ (care şi ea este o instituţie centenară în 2012), cu Biblioteca Judeţeană „G.T.Kirileanu”, cu Complexul Muzeal Judeţean şi cu Centru de Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” Piatra-Neamţ cu care am pus bazele unui proiect de voluntariat, cu participarea elevilor noştri, în afara orelor de curs.
D.V. – După cum ştim, această meserie atît de specială, care dă startul în viaţă oricărui om şi presupune o muncă eroică, rămîne, din păcate, tot prost platită şi de aceea vă întreb ce le-aţi spune copiilor din clasa a VIII- a, de ce ar fi bine să se facă învăţători?
V.P. – Oamenii, poate mai uită cîte un profesor, dar învăţătorul, niciodată, aşa cum şi eu îmi amintesc adesea cu mare drag şi cu sinceră recunoştinţă de doamna mea învăţătoare de la Bicaz, regretata Doamna Sandu. Învăţătorul e unul, profesorii mai mulţi. Orice om matur, fie el cosmonaut, parlamentar sau doctor a învăţat să înveţe de la un învăţător. Dumnezeu să le ţină puterile!
A consemnat învăţător Dumitriţa VASILCA