Lacrimă limbii române

CHESTIONAR

1. Care credeţi că sunt principalele deficienţe ale manualelor după care predaţi? Pot fi ele remediate? În ce direcţie ar trebui puse accentele: informaţie, comentariu artistic, sistem axiologic, altele?

2. Comentaţi programa şcolară. În ce clasă ar trebui să înceapă studiul literaturii universale? Pînă în ce clasă aţi propune să se facă gramatică? La clasele la care predaţi acum este (in)suficient numărul de ore de limba română?

3. Sunteţi profesor de limbă română. Care credeţi că e cea mai importantă performanţă a carierei dvs?

4. Ce iniţiativă aţi avut, la catedră sau dincolo de ea, pentru apărarea limbii române de barbaria prezentului?

5. Este un truism faptul că astăzi se citeşte tot mai puţin. Enumeraţi (din programa şcolară sau din afara ei) zece cărţi pe care ar fi trebuit să le citească un absolvent pînă în preajma bacalaureatului.

* Răspuns la chestionarul revistei „Apostolul”, din februarie 2011

Prin definiţie, un manual este „ o carte care cuprinde noţiunile de bază ale unei ştiinţe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri”.

Un manual şcolar este cu mult mai mult. Făcînd referire la cele destinate studiului     limbii şi literaturii române în clasele V- VIII, pornind de la practică – îndelungată, ca profesor filolog – în acest nivel de învăţămînt, îmi îngăduiesc să formulez următoarele opinii:

1. Actualele în uz, fie acestea şi alternative , întrunesc doar parţial exigente de ordin ştiinţific, informativ şi axiologic. Informaţia lingvistică şi literară este incompletă, nesistematică şi insuficient explicată. La clasa a VIII a, de pildă  a sporit numărul textelor literare cu conţinut erotic, în detrimentul altora tot cu valoare artistică certă, dar cu o problematică morală cu mult mai diversificată (eroism, onoare, inechitate socială, dezamăgiri ale existenţei etc.)

Numeroasele deficienţe la care facem referinţă pot să fie remediate, dacă manualele vor fi concepute ca nişte „ cărţi pentru viaţă”, orientative pentru profesori (dacă aceştia sunt cu adevărat specialişti- pedagogi autentici) şi ca instrumente de lucru de bază  pentru elevi. Un manual şcolar în care elevilor nu li se oferă repere coerente şi cuprinzătoare de interpretare a fiecărui text literar inclus spre studiu nu-şi justifică existenţa.

Îmi permit să mai afirm că, deocamdată, aceste manuale au devenit  surse de împovărare fizică (sunt voluminoase) şi intelectuală (sunt nesistematice, incorecte şi incomplete) pentru elevi, iar numeroşi profesori-filologi le folosesc ca instrumente de lucru de bază pentru ei.

Altfel spus, benefică ar fi o bună selecţie şi organizare a informaţilor, însoţite de aplicaţii (exerciţii şi teme) subordonate asimilării rapide a acestora.

2. Spuneam deja că programara şcolară, nu manualul, reprezintă instrumentul de lucru de bază al profesorului. Actualele programe destinate studiului limbii române în gimnaziu exagerează cu numărul mare de texte cu conţinut erotic, anevoios de studiat şi de receptat de elevii acestui nivel de învăţămînt.

Elemente de literatura universală ar trebui să înceapă din clasa a IX- a, la  toate profilurile, fără exagerări de conţinuturi.

Binevenite ar fi lecţiile de practică aplicată realităţilor lingvistice cotidiene (fonetică, lexicologie, morfosintaxă, stilistică, ortografie şi punctuaţie), păstrate în toate clasele liceale, mai ales că, de pildă, bacalaureatul rămîne, măcar teoretic, o probă dificilă, complexă.

Numărul de ore de limba şi literatura română este, în condiţii de normalitate, pentru a atinge, în atîţia ani de muncă, finalităţile studiului limbii şi literaturii române.

3. Cea mai mare performanţe a carierei mele de profesor- filolog? Greu de spus. Poate dragostea pe care le-am insuflat-o şcolarilor mei pentru limba română şi pentru literatura naţională şi dorinţa şi acţiunea perpetuă de a-i determinarea s-o apere de stricăciuni, vulgaritate şi grosolănie.

În rest, „performanţe” obişnuite: reviste şcolare, publicarea unor cărţi cuprinzînd texte populare din ţinutul Neamţului, a unor manuale şcolare auxiliare şi a unui număr însemnat de articole destinate culturii limbii române. Şi nu puţini foşti elevi care au devenit poeti, prozatori şi scenarişti autentici. Ei şi-au depăşit, astăzi, cu mult profesorul. Şi acestuia nu-i rămîne decît să se bucure de urcuşul lor în viaţă.

4. Provin dintr-o familie ţărănească numeroasă, în casa căreia se afla o singură carte: Biblia. Ambii părinţi au urcat la stele înainte ca eu să fi împlinit 10 ani. Bruma de învăţătură pe care am dobîndit-o în aproape cei 70 de ani pe care îi am, o datorez în totalitate dascălilor mei iluştri, patriei mele, acestui neam miraculos.

Şi n-am avut stare pînă ce, prin osteneala mea pedagogică şi prin neînsemnatele cărţi şi articole publicate n-am putut să dăruiesc neamului meu măcar crîmpeie din bunurile spirituale uriaşe pe care le-am primit de la el cu prea multă generozitate.

5. Într-o ordine aleatorie, între cărţile necesare vieţii unui absolvent de liceu, ar trebui să se numere şi: Biblia,  Iliada, Antigona, Divina Comedie, Hamlet,  Faust şi scrierile lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Marin Preda, Mihai Sorescu.

Prof. Gh. ŢIGĂU