Memorabilul Petre Ţuţea

 

 

Motto: „I-am spus eu părintelui Stăniloae că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiţi? Popă, zic. Şi unde aveţi parohia? – N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot…”

 

 

Mărturisire

„Eu sunt aristocrat prin adopţiune- că maică-mea era ţărancă. Cum spune Tudor Vianu despre Maiorescu: a fost el boier? Dacă nu se duceau la Viena şi în Germania, rămîneau doar nişte balcanici extraordinar de inteligenţi… Şi eu la fel, dacă n-aş avea cultură filozofică germană, aş fi un şiret din Cîmpulung,  mi-aş  permite să mă joc de-a ţurca. Noi suntem germani de limbă română”.

Antisemitism

„Antisemitismul nu e o reacţie spontană a românilor, a germanilor, a polonilor, a maghiarilor, a francezilor, a americanilor, ci e provocată de evrei, prin exces. E provocat de ei, ca spaimă, crezînd că-l previn …

Antisemitismul funcţionează după principiul acţiunii şi reacţiunii. Păi dacă rabinul Moses Rosen, care e doctor şi face parte din Consiliul Mondial Evreiesc, îl înjură pe Eminescu … Păi ce ar zice el dacă eu l-aş lua pe Moise pe făraş?…

Nu am

fost şi nu sunt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Cristos nu e din Fălticeni …

Biblia

„Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, că dacă scoţi Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europen

ii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci. Ştiinţa şi filozofia greacă sunt foarte folositoare, dar nu sunt mîntuitoare şi consolatoare, pe continent – suverană – e Biblia…

Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate …

Shakespear

e, pe lîngă Biblie, – eu demonstrez asta şi la Sorbona- e scriitor din Găieşti …”

Comunism

„Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii. Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale”.

„Orice bou

vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă … vede tot şi totul pute …”

„Comuniştii sunt atît de tereştri, că eu nici nu i-aş lăsa să se urce în avion, şi între Bucureşti şi Moscova, i-aş pune să meargă pe jos, umplînd desagii cu mîncare din loc în loc …”

Democraţie

„Prin însă

şi ordinea ei ideologică, democraţia îl obligă pe idiot să stea alături de geniu şi să-i poată zice: ce mai faci frate? Partea proastă este că oamenii de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atît. Dar toţi proştii ăştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric …

Eu sunt de

mocrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de marele popor român. Şi pînă la urmă mi-am modificat poziţia: nu sunt democrat, sunt demofil, iubitor de popor”.Egalitate

„În celebra „De

claration des Droits de l’Homme et du Citoyen” a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: Oamenii sunt egali de la natură. Asta e ca şi cum Kant ar fi egal cu Iliescu. Oamenii sunt inegali de la natură. Sunt inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister”.

Eminescu

„Eminescu, despre care Iorga spune că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga că reprezintă „ideea platonică la români”, e românul absolut. L-am definit eu: sumă lirică de voievozi”.

Limba română

„Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicolul a tot ce se întîmplă spiritual în specia om. E foarte greu de mînuit, prin ea poţi deveni vulture sau cîntă

 

reţ la strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă este posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala”.

Poporul român

„Am făcut o mărturisire într-o curte cu şase sute de inşi, în închisoarea de la Aiud. Fraţilor, am zis, dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului român pentru că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el …

Am o consolare că în grandoarea istorică a poporului român eu sunt o rotiţă invizibilă, dar sunt … Aş fi fost neconsolat dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei un mare popor. Asta m-a salvat de la nebunie. Adică nu fac puşcărie că reprezint un trib de negri, ci un mare popor, greu de istorie şi de viitorul lui strălucit. Asta m-a consolat …

Un tîmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi. De asta numai eu am fost în stare … (după alegerile de la 20 mai 1990).

Selecţie din volumul 321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Ed. Humanitas, Buc. 1993.