Gheorghe AMAICEI
Maior (r) profesor, Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Neamţ
Motto: „Statuile, monumentele şi lăcaşurile de odihnă ale eroilor şi martirilor neamului sunt pentru trupul ţării ca şi icoanele în casele noastre” (N. IORGA)
Încă din anul 1912 când s-a constituit Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ ca Secţie a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, printre multiplele scopuri (obiective) propuse se regăseşte şi acela de a dezvolta dragostea de patrie şi faţă de eroii neamului căzuţi pe câmpurile de luptă ştiute şi neştiute. Dragostea de ţară şi sentimentul naţional sunt sădite cu însufleţire, de educatoare, de învăţători şi profesori pe tot parcursul vieţii lor în fiecare ostaş al ţării, în fiecare fiu al satului sau al oraşului. Copilul de mic este încredinţat educatoarelor, învăţătorilor, profesorilor care îl iniţiază în istoria patriei şi-i aprind în suflet sentimentul de iubire de neam şi ţară- până la jertfă (sacrificiu). Că nu sunt vorbe spuse în vânt (sau de prisos) vă prezint o lucrare premiată la un concurs de compuneri libere scrisă în urmă cu 71 de ani de eleva Veronica Chiribău, pe atunci în clasa a IV-a la Şcoala Bicaz (eleva a devenit, în timp, o distinsă profesoară de limba şi literatura română). Lucrarea a fost publicată în revista „Apostolul” anul I nr. 8 din iunie 1935. „De ce pomenim în fiecare an pe EROII NEAMULUI?” „Între marile sărbători ale Românilor, care ştiu să serbeze atât de frumos zilele însemnate ale Neamţului, la 40 de zile după Paşti, mai este o sărbătoare numită Ziua Eroilor (sărbătorită odată cu Înălţarea Domnului- n.n.- nota autorului). În această sărbătoare, steagul Românesc flutură deasupra tuturor caselor. Dar de ce investim cu atâta dragoste această sărbătoare? Iată de ce: În Dacia Romană, lăsată nouă moştenire de la vitejii noştri strămoşi, au năvălit păgânii barbari, care au luat toate bogăţiile scumpei noastre ţări, atât de bogată, atât de frumoasă şi atât de dragă nouă. Urgie mare a fost atunci! Dar apa trece, pietrele rămân. Au trecut barbarii, au rămas Românii în ţara lăsată de Traian. Dar zile grele s-au abătut din nou asupra Românilor. Ungurii, tot un neam barbar, aşezându-se în şesul Tisei, cuprind o parte din Patria noastră, Ardealul. Jale mare a fost în ţară şi freamăt de durere a trecut prin sufletul Românului, care luându-şi coasa şi toporul, a pornit la luptă. Dar Ungurii curgeau puhoi şi au biruit bietul popor Român. Iată apoi că austriecii pun ochii pe cea mai frumoasă parte a ţării, Bucovina, şi cuprinzând-o, o iau în stăpânire. Iarăşi jale în ţară. Mai târziu Ruşii ne răpesc Basarabia. Mult a luptat poporul Român, dar până la anul 1916 n-a izbutit nimic. Şi iată că la anul 1916, Domnul Carol I Ferdinand îşi mobilizează viteaza Sa oştire, pentru a lupta în contra Nemţilor, Ruşilor şi Ungurilor, alături de popoarele de acelaşi sânge. Zid de piepturi au făcut Românii şi au rezistat puhoiului de duşmani. Însuşi Domnul Ferdinand, trăind clipe grele alături de soldaţii lui, a luat comanda armatei. Iar în anul 1918, adică după doi ani de luptă, viteaza noastră armată, învingătoare, îşi ia înapoi ţinuturile cotropite de duşmani. 800.000 de soldaţi eroi au adormit întru fericire, privind în fiecare oră moartea, „ce de pe Răchitaş rânjia a pradă”. Zeci de mii de invalizi, văduve şi orfani, au rămas de pe urma acestui război. Cum dar s-ar putea, ca cele 800.000 de piepturi ce au luptat pentru libertatea şi întregirea noastră să nu fie pomenite? Cum s-ar putea să aibă mormânt neumbrit de flori şi neudat de lacrimi? Nu! Cât timp România va trăi sub soare, Eroii vor fi pomeniţi. Eroi, dormiţi în pace!”
Eroii vor fi pomeniţi. Eroi, dormiţi în pace!” Veronica CHIRIBĂU, Şcoala Bicaz.
În această zi de dublă sărbătoare, îngenunchem în faţa eroilor noştri şi îi preamărim. Noi nu avem morţi, ci numai Eroi. Cinstirea lor nu se face cu lacrimi, ci cu fapte bune care să poată fi puse alături de ale lor. Bunul Dumnezeu să-i odihnească şi să-i aibă în pază oriunde se vor afla. (Apostolul, nr. 83, iunie-iulie, 2006)