Adrian ALUI GHEORGHE
Scriitor
Politicienii noştri nu vor nimic pentru România, nu ştiu spre ce se îndreaptă România, nu ştiu unde e România în Europa, un singur lucru le e limpede: ştiu ce vor ei de la România! Nu politicianul slujeşte patria, patria trebuie să stea ca un covor roşu la picioarele politicianului român. De aceea zic: Patrie, zilnic gândeşte-te ce poţi da tu politicienilor tăi! Varsă-le, zilnic, în poală tezaurul câte unei bănci! Dă-le cheile vreunei fabrici! Câmpie, fă-te soră cu codrul şi împreună deşertaţi-vă prinosul în contul politicianului român! Politicienii de stânga seamănă cu cei de dreapta, împreună seamănă cu cei de centru iar toţi la un loc formează o marmeladă în care mai distingi doar degetele care duc la gură tot ce-i bun şi dulce. Bălcescu, Kogălniceanu, Cuza, Carol, Brătianu… etc. au fost păguboşii romantici care, în loc să-şi tragă stupina sub ceardacul personal, au gândit o Românie eternă, ca o văcuşoară bună de muls de toţi nesimţiţii politruci de azi. Poeţi, pictori, muzicieni, arhitecţi, arheologi, actori, mimi, pantomimi, istorici, păpuşari, bibliotecari, folclorişti, sculptori … puneţi-vă la un loc talentele pentru a crea politicianului român confortul mental care să-i dea sentimentul că domină o lume normală. Dacă circarul de pe vremea perceptului „Pâine şi circ” era bine plătit, astăzi dispreţul politicianului se lasă ca o flegmă în creştetul artistului român. Prost îmbrăcat, cu haine de la kil, el însuşi om stresat de alternanţele politice formale care bălăngăne viitorul între Est şi Vest, omul de cultură român se simte ca un clopot fără limbă într-o ţară de surzi. De câte ori ţi-a fost ruşine, în aceste vremuri, să spui că eşti poet, dragul meu coleg de metaforă? Cum să spui că eşti poet unui politician agramat care-ţi explică obsesia lui, schemele diabolice prin care va prinde din nou Senatul la viitoarele alegeri? Dar cum să-i explici că eşti pictor unui afacerist veros care îţi râde în nas când îi vorbeşti de picturile tale care te costă? Patria? Patria e o cifră din cont! Spune-mi cât ai în cont ca să-ţi spun cât ţine patria la tine, ar suna un proverb al zilelor noastre. Ai pus umărul ca să susţii politicieni care ţi-au promis că de acum se vor sacrifica doar conducătorii…! Politica culturii e simplă: talentul şi instrucţia care răzbesc eroic, ca firul de iarbă prin betonul turnat de-a valma. Dar cultura politicii (şi politicienilor) e ceva mai obscură ca luminiţa de la capătul unui tunel despre care nimeni nu ştie unde e amplasat; e ceva mai absentă ca adevărul în discursul unui activist marxist recondiţionat…! N-o să mă convingă nimeni că în ţara asta lucrurile merg prost pentru că nu avem cartofi, lapte, pâine, carne pentru că sunt prea convins că şi crizele de genul acesta sânt efectul culturii politice, a culturii politicienilor… Cu politicieni proşti, care în haită devin canalii sfâşiind ţara ca pe-o ciozvârtă însângerată, zău că-mi vine să cred că Brucan a fost generos când a dat şanse poporului peste doar două decenii… Stimaţi politicieni, sunteţi mulţumiţi de cât v-a dat patria azi? O vilişoară, o afacere, un comision acolo…!? Ţineţi-vă strânşi unul de altul, agăţaţi-vă unul de altul, luptaţi să nu vă debarce nimeni, fie că sunteţi de stânga, de dreapta, că sunteţi albi, roşii sau maronii…! Numai culoarea banului contează! Politicianul funcţionar e o monstruozitate. Politicianul care nu are simţul istoriei e un negustor jalnic într-o piaţă de zarzavat. Politicianul care e seara de dreapta, ca să-şi mulţumească nevasta şi dimineaţa e de stânga ca să-şi mulţumească electoratul – ca să parafrazez pe cineva – e, de asemenea, jalnic. Politicianul corupt e ca individul care deşartă speranţele electoratului la canal. Politicianul prost e teroarea de fiecare zi… (Apostolul, nr. 153, martie, 2013)