(21.01.1951, Blăgeşti, Bacău)
Absolvent al Facultăţii de Matematică – Mecanică a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (1974). Profesor la Şcoala din Tazlău, director educativ şi director (1980-1990; 2000 şi în prezent). (…) Din 1991, este membru în Comisia Naţională pentru Reforma Învăţământului. Este membru al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ, (…), redactor-şef al revistei La Tazlău, redactor la Revista Antiteze. (…) A debutat editorial cu volumul Lumea în 300 de epigrame şi catrene, (1998). Citind pentru prima dată unele blesteme şi scrisori ale lui Cezar Ţucu, în revistele La Tazlău şi Apostolul, primul gând a fost cel de alăturare a poeziei sale de poezia lui Anton Pann, ca formă, muzicali¬tate şi ton şugubăţ. (…) Caracteristica generală a poeziei lui Cezar Ţucu, mai ales din cărţile care conţin blesteme şi scrisori deschise le-am numi noi, este folosirea ironiei în toate formele ei, de la aspectele rafinate, prezentate cu eleganţă şi menajamente, la persiflare, autopersiflare, până la tonul polemic, violent şi agresiv, sarcastic, de invectivă, al pamfletului versificat, născut din dorinţa de a mai înţepa vreunul cu şfichiul de bici rotit ca să lovească / Pe cel care opune rezistenţă. Cea mai recentă carte a sa, „Blestemele păcatului” (2012) este o nouă tuşă la acelaşi tablou al lumii şi al vieţii omului la care autorul osteneşte neobosit de vreo câţiva ani, turnându-şi creaţiile în versuri cu structură clasică, excelând în „scrisori” şi „blesteme”, devenind cunoscut ca „poetul blestemelor… literare”. Spre deosebire de volumele precedente, cartea are o încărcătură filosofică aparte, descrierea şi naraţiunea fiind reduse la strictul necesar, în centrul poemelor fiind Creatorul, Atotputernicul, căruia nu-I aduce osanale. Mai mult, într-o manieră ştiută de la Arghezi, se revoltă, îi reproşează că „Dintr-o divină neglijenţă, ori / C-acolo, Sus, e-un trafic ne-ntrerupt / De influenţă, unde se trag sfori, / Iar eu mă-nchin unui sistem corupt”; nu ştie dacă Domnul „a uitat de noi, / Sau, vrut-a, poate, să ne pedepsească / De-atâta necredinţă-n Creator”… Şi, totuşi, spre finalul cărţii, parcă, dându-şi seama că a cam întrecut măsura în ceea ce a însemnat „gâlceava” cu divinitatea, vehemenţa este temperată, vrând să-l îmbuneze pe Cel de Sus: „Nu ţi-am cerut prea multe, pân’acum, / Şi nici de-aici în colo n-am s-o fac, / Dar mi le-ai dat pe toate, ca şi cum / Te-aş fi rugat şi-ai vrut să-mi faci pe plac!” Poetul este într-o stare permanentă de aşteptare a muzei, un veşnic cerşetor de cuvinte, preocupat de a-şi grava, prin scris, „nemurirea pe filă”; poeziile sale sunt veşnice căutări ale cuvântului magic, „cel vrăjit”, „încă de nimeni rostit”, încât să poată striga precum Arhimede „evrika”, „pân’am să ard cu totul / Cuvântul magic, totuşi, eu l-am scris!” Acesta este crezul, arta sa poetică. Din 2012, este membru stagiar al Uniunii scriitorilor din România.
OPERA: ■ În volum: * Lumea în 300 de epigrame şi catrene, 1998; * Blestemele şi scrisorile Creatorului, 1999; * Reforma şcolară şi alte fabulaţii, 2000; * Aria figurilor plane. Aplicaţii, 2000; * Aproape fabule, 2001; * Fabule matematice, 2002; * Alte scrisori şi blesteme, 2005; * Noi scrisori şi blesteme, pref. Constantin Tomşa, 2007; * Numai blesteme, pref. Adrian Alui Gheorghe, 2007; * Scrisori neterminate, 2010; * Blestemele păcatului, 2012;
Referinţe critice
Poezia lui Ţucu are aceeaşi notă de originalitate, e scrisă într-o manieră ce trădează o sensibilitate rafinată, deşi autorul parcă vrea să o ascundă în spatele acelei măşti de hâtru pe care o afişează. Ţucu scrie, de când îl ştiu, blesteme. Dacă la început încerca doar cu degetul lumea asta a «cuvintelor grele», în timp s-a scufundat cu toată voluptatea în drojdia de subânţelesuri pe care o lasă vorba ce consimte să se facă bici. Că blestemul e un bici care plesneşte pe deasupra lumii, atingând cu şfichiul nu pielea, ci direct miezul, sufletul adică. După câteva sute de blesteme scrise şi publicate, Ţucu a devenit un adevărat «profesionist al blestemelor», încât ţi-e şi frică să nu-şi îndrepte spre tine atenţia, să te încarce de energia cuvintelor răscolite, aşa cum fac vrăjitoarele de carieră!… (Adrian Alui Gheorghe)
NR. Text prelucrat după o Fişă dintr-un posibil Dicţionar al scriitorilor din Neamţ, de Constantin Tomşa
Blestem 170
Dă-mi visele urâte numai mie
Să le visez, ca tu să poţi dormi
În liniştea poetului ce scrie
Blestemele păcatului de-a şti
Că numai el (şi nimeni altul!) poate
Să ia povara lumii ca Iisus
(Pe fiecare umăr jumătate)
Cum Creatorul la-nceput a spus,
Când intuia eşecul izgonirii
Din Raiul aşezat lângă pustiu;
Poruncile pe calea mântuirii
Având aceeaşi soartă, mai târziu!
Blestem 166
Oglinda lumii este doar Poetul
Ce, zi şi noapte, pana şi-o înmoaie
În suferinţa ei! El e Profetul
Şi Antimergătorul său prin ploaie!
Trimisul Creatorului în zloată
Să predice poruncile divine
Ascunse-n taină lângă Marea Moartă
Ca nimenea, afară doar de sine,
Să nu le poată-ndeajuns traduce
Şi date-apoi mulţimii blestemate,
Ca ziua de apoi să n-o apuce
De va mai pune la păstrat păcate
Ori nu va asculta de cel cu pana
Sortit s-o uşureze de povară
Şi să-i închidă cu poeme rana
Menită periodic să o doară
Şi să-i aducă-aminte postulatul:
Că dăruirea-i singura scăpare,
(Neexistând, deocamdat’, un altul!)
Când ea-ncetează, poezia moare!
Blestem 179
La Tine, Doamne, mă gândesc când scriu,
Şi folosesc cuvinte potrivite,
Niciunul să te supere, cât viu
Mai sunt printre făpturile croite
În ziua facerii ce pus-a punct
Singurătăţii Tale, nepereche,
Şi timpului, până atunci defunct,
Ce s-a trezit din letargia veche,
Pornind spre orizontul blestemat
Să-l pipăie când ceasurile toate,
Purificate de orice păcat,
Acelaşi vis poetic îl vor bate!
Blestem 172
Dar şi când voi găsi cuvântul încă
De nimenea rostit, ori încrustat
În vreo poemă dăltuită-n stâncă,
Aflată pe tărâmul celălalt!
Ca Arhimede voi striga pe drumuri!
Şi tot ca dânsul îmbrăcat voi fi,
Ca lumea să îşi vadă, plin de fumuri,
Poetul nepereche(!), zi de zi!
Poa’ să aprindă rugul! Nu pun botul!
Din toţi bojogii evrika de vis
Am s-o repet pân’ am să ard cu totul:
Cuvântul magic, totuşi, eu l-am scris!
Blestem 177
Din când în când poştalionul vine
Să-mi ia nisipul din clepsidră scurs,
Făr’ să mă-ntrebe, de n-ar fi mai bine,
Să mi-l înlocuiască, pe parcurs,
Pe celălalt, ce-aşteaptă să mă curgă,
Cu-n altul, mai măruş, pentru-a opri
Năluca-mi vreme. Iapa asta murgă,
Pe care sunt călare, zi de zi,
Şi nu mai vrea din trap să se oprească
De teamă, poate, c-aş schimba-o când
Din şa voi coborâ, ca ea să pască,
Iar eu să-mi odihnesc măcar un gând.
Blestem 180
Mă voi opri din scris când Cel de Sus
Îmi va trimite-un semn necunoscut
Poeţilor ce penele şi-au pus
În călimara timpului trecut,
Uscată de albastrul părăsit
De muza repetabilului vis
Ce-şi duce veacul în chilii de schit
Nicicând închiriate pentru scris
Blestemelor păcatului suprem
În grabă aruncate ca desant
Pentru salvarea marelui poem
La care sunt şi unicul garant.
Blestem 339
Buchesc până mă prinde oboseala
Şi mi se-ncurcă firul povestirii,
Iar când abia mai desluşesc cerneala
Cuvintelor supuse aţipirii
Pun semne-alese paginii din carte
Şi ultimei vocabule citite
Prin ceaţă, parcă, şi-mi aşez deoparte
Volumul cu iubite părăsite,
Lăsându-mă în braţele visării
Şi-n strânsa lor ca pradă benevolă
De cum îşi lasă clipa înserării
Nocturnul sit deschis fără pa
Blestem 337
Încep cocoşii primu’ lor cântat
Somându-ne c-a mai trecut o zi
Şi-o alta îşi coboară din înalt
Blestemele ce mă vor părăsi
Odată, poate, cu întâiul vis
Pe care-l voi avea fără ca tu
Să fii prezentă pentr-un compromis,
Cu martori întocmit, prin care nu
Voi mai lăsa trecut în testament
Decât secunda-n care te-am văzut
Şi care mi-a supus orice moment
Păcatului din care sunt făcut.
Blestem 313
Zadarnic mintea ţi-o frămânţi, poete,
Că nimenea nu-ţi va citi blestemul,
Cu-atâta trudă scris şi-atâta sete
De-a arăta urmaşilor sistemul
În care te-ai zbătut ca adevărul
Să fie socotit a doua Romă
Şi noul Rai, unde rodeşte mărul
Cu fructele în formă de-axiomă,
Tot timpul coapte şi în aşteptarea
Drumeţilor ce-ntârzie să vină
La Cina plănuită-a fi în marea
Şi tăinuită-a Domnului grădină.