Un titlu provocator pentru această nouă expoziţie a versatului plastician nemţean, Gh. Cuciureanu: „ÎNGERI REBELI”! Provocatoare şi incitante sunt viziunile maestrului, solidare cu experienţa sa profesională, cu studiile sale îndelungate asupra zbuciumatului lăuntric omenesc… Observaţiile şi constatările artistului sunt determinate de cercetări chinuitoare, profunde şi riguroase. Lucrările sale surprind, prin flash-uri, cosmosul interior. Intermediarul, „sonda spaţială” a propriului subconştient, „pilotează” mîna şi penelul autorului în descrierea unor universuri asupra cărora s-ar mai putea p
ronunţa, avizat, psihanaliştii, isihaştrii şi yoghinii adînciţi într-o stăruitoare meditaţie. „Cînd facultăţile noastre sunt în stare de echilibru, ne este cu neputinţă să percepem alte lumi, dar, la cea mai mică dezordine, ne înălţăm pînă la ele şi le simţim. E ca şi cum s-ar fi produs o fisură în real, prin care întrezărim un mod de existenţă aflat la antipodul modului nostru de-a exista. Ezităm totuşi să reducem la un simplu accident în spiritul nostru această deschidere, oricît de improbabilă ar fi ea în plan obiectiv. Tot ce percepem are valoare de realitate, din clipa cînd obiectul perceput, fie el şi imaginar, se încorporează vieţii noastre. Îngerii, pentru cel ce nu poate să nu se gîndească la ei, există cu adevărat” (EmiI Cioran- „Căderea în timp”, HUMANITAS, 2002-traducere din franceză: Irina Mavrodin). Istoricul de artă austriac, Sir Ernst Hans Josef Gombrich (naturalizat britanic) a simţit nevoia să precizeze într-una din lucrările sale, „Normă şi formă”: „Criticul care examinează un număr suficient de opere create într-o anumită perioadă va ajunge treptat Ia intuirea intelectuală a esenţei interioare ce distinge aceste opere de toate celelalte, tot aşa cum brazii, de pildă, se deosebesc de stejari”.
Oferta profesorului Cuciureanu poate fi considerată un experiment ambiţios, inovator, asaltînd discret coordonatele eticului, fără a minimaliza speculaţii şi preocupări din sfera ocultului. El „mărturiseşte” plastic, panorama descoperită, asemeni unui Cristofor Columb reîntors recent din „Indii”, şi dintr-o odisee investigatoare, se avîntă într-alta, asemeni exploratorilor de anvergură. Athanorul acestui alchimist propune spectatorului, mai puţin grăbit, simfonii personalizate şi un peisaj îndrăzneţ din elemente dispersate. „Realizată, înlănţuirea formelor oferă acestei mişcări universale şi jucăuşe a atomilor coloraţi ce-şi vorbesc şi se recunosc, profunda realitate a unei lumi care se continuă, prin mijlocirea arabescului, unduind în jurul unui centru invizibil, în toate dimensiunile spaţiului imaginar unde se mişcă spiritul pictorului”(Elie Faure-„Spiritul Formelor”-Editura Meridiane, 1990-traducere din franceză: Irina Mavrodin).
O entitate nevăzută străbate nervos spaţii şi incinte, din slăvile norilor pînă în vecinătatea unor entităţi globulare, edificii discret conturate, sau interioare din deduse night-club-uri, dezvăluind alert, privitorului, mesaje vizuale aflate într-o permanentă mişcare, asemeni „peisajelor lui Vlaminck, străpunse de şosele bolid, sugerînd viziunea automobilistului.(,..) Pretutindeni, „inteligibilul” cedează locul „perceptibilului” şi îndeosebi vizualului care, dintr-o privire, îmbrăţişează mai multe elemente într-o idee simuItană” (Rene Huyghe-„Dialog cu vizibiIul”- Editura Meridiane, 1981-traducere: Sanda Rîpeanu). Respectînd canoanele plasticii ortodoxiei răsăritene, şi în creaţiile d-lui Cuciureanu linia se realizează prin determinarea mişcării-energie. Felul în care acţionează(se mişcă) o formă stabileşte şi care(ce) este acea formă. Sintetic şi limpede, profesorul universitar grec, Giorgios Kordis(de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena), în lucrarea sa „Ritmul în pictura bizantină” precizează: „În tradiţia picturii bizantine acţiunea (mişcare) formei este dublă, către celelalte forme şi către privitor. Prin urmare, şi funcţia liniei este similară. Stabileşte modul existenţei formelor între ele şi raportarea lor la un punct de referinţă exterior lor. Are, am spune, o funcţie care reglementează mişcarea formei pe suprafaţa picturală şi o funcţie de perspectivă prin care forma se proiectează şi intră în legătură cu privitorul”.
MSG. 6 mai, 2011