„Importantă, pînă la urmă, nu este fapta, de multe ori conjuncturală şi vinovată, ci cuvîntul de după faptă, asumarea ei….” Dan Iacob
Lucrarea autorului nemţean Dan Iacob, Uită-te o clipă, soarele răsare – jurnal de idei, stări şi lecturi, a apărut la Editura Eikon, Cluj-Napoca în 2011. Cele 256 de pagini ale lucrării, structurate în două mari capitole: Pagini de jurnal (1992 – 2010) şi Trup şi suflet (Trupul şi sufletul omului, Trupul şi sufletul neamului), vin să închege, după cum însuşi autorul mărturiseşte, Trilogia neodihnirii de fiinţă, alături de Lasă-te locuit (2004) şi Pecetea (2010). Privite ca o creaţie tridimensională, izvorîtă din iubire, volumele enumerate reprezintă un tot unitar abordat din trei perspective, aşa cum fiecare dintre noi este unic ca persoană şi multiplu în manifestare.
După cum însuşi autorul precizează în Trei lămuriri (p. 11-13), nu a încărcat textul cu trimiteri la operelor autorilor care l-au format moral şi intelectual, din dorinţa de a nu „tulbura paşii” cititorului şi a-i lăsa posibilitatea să mediteze 
şi „să privească spre ceilalţi pentru a-i vedea”.
Deşi nu este un jurnal al amintirilor, în primul capitol, Dan Iacob dă viaţă colii de hîrtie prin descrierea stărilor interioare, a frămîntărilor, realizărilor şi dezamăgirilor prin care a trecut din anul 1992 pînă în prezent, dar şi unele soluţii pentru ieşirea din impas. Dintre temele abordate care ar incita mintea şi curiozitatea cititorului menţionez: multiplele stări ale iubirii, omul de pe urmă şi omul născut din nou, problema duhovnicului, Eminescu şi taina Daciei, omul cu instrucţiuni de folosire, psihanaliza în lumina spiritualităţii creştine, cercul care se închide, treptele rugăciunii, iubirea de sine, bilanţ lăuntric în neodihnire etc. Cele trei posibilităţi ale omului de a ieşi din sine prin extazul erotic, mistic şi speculativ conduc spre adevărata iubire umană ce nu poate pieri cu trecerea anilor.
Perioada abordată este presărată cu idei din lecturile cele mai importante pentru formarea sa ca OM, lucrări teologice (mai ales că a urmat pentru scurt timp, cursurile facultăţii de teologie) filosofice, literar-artisctice. Toate acestea îl orientează spre absolut, spre Hristos ca model al desăvîrşirii umanului.
Al doilea capitol, Trup şi suflet, constituie expresia unei lungi perioade de meditaţie pe marginea acestor două subiecte. Astfel, cartea devine mai interesantă pentru cei care îşi regăsesc în cuprinsul ei temele ce-i frămîntă. După o succintă trecere în revistă a concepţiilor filosofice despre trup şi suflet, autorul abordează, într-un mod elegant, gîndirea creştină despre acestea.
Liniştea interioară o găsim doar atunci cînd înţelegem rostul nostru în această viaţă de călători eterni către Împărăţia lui Dumnezeu. Omul, privit ca un pachet de energie unică şi irepetabilă, nu poate realiza nimic fără harul divin, în ciuda faptului că lumea postmodernă nu mai permite condiţiile unei culturi filocalice.
Cîteva dintre ideile modelelor de urmat, precum părintele Dumitru Stăniloae, stareţul Iustin Pîrvu, Nicolae Steinhardt, Ghelasie de la Frăsinei etc. sunt ilustrate în conţinutul acestui capitol, intersectîndu-se cu modul de a ne înţelege istoria şi spiritualitatea propriului popor.
Dacă fiecare autor are propriile teme (subiecte de abordat), cum este firesc şi Dan Iacob este pasionat de subiecte precum: neodihnirea de fiinţă (cu antitema odihnirii de fiinţă şi teza imposibilităţii odihnirii de fiinţă), odihnirea în Fiinţă, duhovnicii şi teologii români, filosofia lui Constantin Noica, Eminescu, spiritualitatea creştină etc. Toate acestea determină unitatea trilogiei de care aminteam la începutul prezentării.
Indicele de nume care încheie lucrarea ne oferă posibilitatea de a intra în contact cu ideologii filosofice, teologice şi istorico-literare de la cele ale Fericitului Augustin şi Toma d’Aquino, la cele ale lui Dostoevski, Cioran, Paul Evdokimov, Iustin Moisescu etc.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA