Ediţia din acest an a manifestării, devenită de acum tradiţională, „Zilele Bibliotecii Judeţene «G. T. Kirileanu» Neamţ”, 4 – 13 mai 2011 (în paranteză fie spus, zilele acestei instituţii sunt în fiecare zi!), s-a încheiat cu o întîmplare culturală, la care au participat reprezentanţi ai Editurii „Eicon” din Cluj-Napoca, autori ale căror cărţi au fost publicate, în ultimul timp, sub emblema acesteia. Ne vom referi doar la una dintre cărţile pe care am avut cinstea de a le prezenta publicului – „Cuţitul de vînătoare. Întîmplări din Munţii Apuseni”, de Mihai Pascaru (n. la 2 august 1959, în Topoliceni Neamţ, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în prezent, profesor la Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia).
Cartea de acum, a patra în zestrea literară a autorului, după două volume de poezie – „Gînduri scăpate de sub control” (Editura „Gallus”, Alba Iulia, 1996) şi „Grămadă ordonată” (Editura „Artpress”, Timişoara, 2009) –, şi un volum de proză – „Piramida. Satul şi copilăria lui Andrei Dumitriu”, cu o prefaţă de Diana Cîmpan (Editura „Eikon”, Cluj-Napoca) – adună între copertele sale 22 de proze scurte, precedate de o „prefaţă” semnată de Constantin Cubleşan.
De la început, trebuie să precizăm, cum am mai făcut acest lucru şi cînd ne-am referit la specificitatea scrisului în proză al lui Mihai Pascaru, cu altă ocazie, că el se înscrie precis şi clar în linia descendentă a povestitorilor moldoveni, mai precis, a „megieşului” său de peste Culmea Stînişoara din Carpaţii Orientali, humulşeteanul de lîngă apa Ozanei, cu toate că nici afirmaţia din prefaţă nu-i departe de adevăr, autorul fiind considerat „un veritabil povestitor, în linia tradiţională a prozatorilor ardeleni”.
Putem constata că martorul narator al tuturor textelor de acum este acelaşi Andrei Dumitriu, dar nu cel din anii copilăriei petrecuţi într-un sat de pe Valea Bistriţei din Moldova, ci studentul în sociologie, venit în practică pe meleagurile din împrejurimile Abrudului cu colegii săi de la Universitatea din Cluj, personaj ce are menirea să alăture cele povestite şi să facă din carte un tot, ceea ce îndreptăţeşte ideea că această carte poate fi citită ca pe un „roman postmodern, scris în manieră tradiţională, dacă aşa ceva este posibil” (Constantin Cubleşan).
Toate naraţiunile, rezultat al trecerii studentului prin diferite locuri – la coasă, la maternitate, la primărie, la cîrciumă, într-un autobuz cu mineri, într-un cartier cu blocuri ş. a. –, conţin crîmpeie de viaţă, portrete, realizate succint, dar sugestiv, ale unor oameni dintr-un eşantion, obiectul cercetării sociologice, din mai multe categorii sociale, şi relatări ale unor stări de lucruri, toate decupate cu pricepere din realitate şi alăturate pentru a crea o imagine veridică a societăţii româneşti din cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, pe măsura specializării autorului.
Cu toate că s-au scurs ani mulţi de cînd Mihai Pascaru a trecut munţi, din Moldova în Transilvania, şi s-a stabilit tot în preajma muntelui, ca şi în locurile de unde a plecat, sufletul lui pendulează între cele două ţinuturi româneşti, care de-a lungul istoriei au adăpostit, într-un raport de reciprocitate frăţească, pe cei care au fost obligaţi să pribegească dintr-o parte în alta a muntelui. Acest lucru se vede şi în cîteva dintre prozele din această carte, în care aluziile la Moldova şi la moldoveni sunt evidente. Personajul Iuliana este o fată venită din Moldova, iar Jean-Marie este trimis să facă armata la Suceava („Mama”).
Şi de această dată, Mihai Pascaru se dovedeşte un bun mînuitor al limbii române, iar schimbarea locului de desfăşurare a acţiunii, din Moldova (în cartea precedentă de proză), în Ardeal (în cartea de acum), nu-l pune deloc în dificultate, ceea ce demonstrează că anii petrecuţi în noua lui „patrie” l-au familiarizat cu graiul specific oamenilor din Apuseni. De altfel, ca şi personajul său – Andrei Dumitriu – autorul a devenit unul de-al lor, iar cartea scrisă de un moldovean despre ardeleni, va fi percepută, pentru cine nu cunoaşte biografia scriitorului, ca una scrisă de un om al locului.
Constantin TOMŞA