Ca unul născut la poalele Muntelui Sfînt al românilor, profesorul Daniel Dieaconu, (n. la Grinţieş, Neamţ), a fost şi este preocupat de cunoaşterea cîtor mai multe informaţii despre această parte de ţară, de la cele păstrate şi oferite de tradiţia populară, la cele consemnate în timp de cărturari de la noi sau străini, şi, nu în ultimul rînd, la documente oferite de cei care au efectuat cercetări ştiinţifice. La toate acestea, a adăugat rezultatele propriilor observaţii.
Afirmaţia aceasta se impune deoarece autorul la care ne referim, în 2006, a îngrijit şi editat o antologie – „Ceahlăul, muntele legendelor sau legenda muntelui” şi „La poale de Ceahlău”, urmate de: „Legendele Muntelui Ceahlăul” (antologie, 2007), studiul „Ceahlăul. Realitatea unui mit” (2008), în colab. cu Iulian Săndulache, şi el de pe aceste locuri, „Mitologie şi creştinism la Muntele Ceahlău. Itinerarii spirituale şi turistice” (2010) şi „Muntele Ceahlău în legende şi povestiri, carte pentru copii, dar nu numai…” (antologie, în colab. cu înv. Mihai Panţiru, din Grinţieş) (2011), toate publicate sub emblema Ed. „Cetatea Doamnei” (director ing. Viorel Nicolau).
În rîndurile de faţă, ne vom referi la cartea despre Ceahlău (2010): „Mitologie şi creştinism la Muntele Ceahlău. Itinerarii spirituale şi turistice”, ce conţine date preţioase pentru un eventual turist, precum şi informaţii istorice, prezentate concis, sistematic şi argumentat pe baza unei bibliografii consultate, din care nu lipsesc lucrări ale unor nemţeni: Constantin Matasă, Constantin Turcu, Gheorghe Ungureanu ş.a.
Cartea este alcătuită din două părţi distincte. Capitolele I-VI („Locuri, oameni, fapte şi tradiţii istorice”, „Sihaştrii”, „Schituri şi mănăstiri”, „Mituri şi legende”, „Hramul Muntelui Ceahlău”, „Pelerini şi turişti de seamă la Muntele Ceahlău. Cabane şi cabanieri”) care pot fi socotite un mic compendiu de istorie şi istorie literară, în care cititorul are posibilitatea să afle informaţii prezentate sub forma unor ipoteze („se spune că”; „se pare că”; „e foarte probabil”) şi argumentate cu documente, de la cronicari şi pînă la contemporani precum Teoctist Galinescu sau Gheorghe Drugă, încît autorul ar putea fi invidiat nu numai de colegii de breaslă, ci chiar de cei cu pregătire filologică, cărora le-a luat-o înainte, dacă avem în vedere abordarea acestui capitol de istorie şi teorie literară. De reţinut sunt toponimicele şi etimologiile propuse cititorului, la fel şi relatările despre familia Cantacuzinilor, prezenţa revoluţionarilor de la 1848 şi, mai apoi, a lui Mihai Eminescu la Palatul Cnejilor.
Capitolul al VII-lea este, după cum precizează şi autorul, o antologie ce conţine „Legendele Ceahlăului”, selectate din cărţile anterioare şi redactate cu mai multă rigoare.
Cartea se remarcă prin modul critic în care autorul preia informaţia, indiferent de sursă, acesta neavînd niciun fel de reţinere, cînd e vorba să corecteze afirmaţii, fie şi ale lui Dimitrie Cantemir, care susţine eronat că Ceahlăul se află situat „nu departe de izvoarele Tazlăului”. Mai amintim: prefaţa – „Între scoică şi vultur auriu. Despre materialitatea unei cărţi dedicată Ceahlăului” semnată de prof. dr. Lucian Strochi, el însuşi autorul unei antologii de poezie clasică românească dedicată muntelui – şi iconografia adecvată, din care se remarcă reproducerile după cărţi poştale ilustrate din colecţia ing. Viorel Nicolau, în mod deosebit, cele realizate de cunoscutul fotograf Adolphe Chevallier (7. 11. 1881, Barnar, Broşteni – 29. 04. 1963, Baden, Elveţia). Îi reproşăm autorului cîteva scăpări (scrierea greşită a unor nume de persoane, repetarea unor informaţii în capitole diferite, editarea într-o culoare ce nu sporeşte calitatea lucrării ş. a.), şi-i precizăm că asemenea carte importantă ar fi trebuit însoţită de un indice de nume. Aceste observaţii pot fi avute în vedere la o nouă ediţie, pentru a da întregului o ţinută academică pe măsura conţinutului.
Constantin TOMŞA