O nouă ediţie a Memorialului „Dr. Sorin Ciobanu” la baschet

Pe 18 mai 2023, la şapte ani de la dispariţia sa, medicului Sorin Ciobanu i-a fost omagiată memoria printr-o nouă ediţie a întrecerilor de baschet, abilităţi individuale. De această dată, competiţia a avut caracter interjudeţean, alături de elevii de la C.Ş.E.I. „Alexandru Roşca” Piatra-Neamţ, C.Ş.E.I. Roman şi ai Şcolii Speciale Profesionale din comuna Ştefan cel Mare fiind prezenţi şi cei de la Şcoala Gimnazială Specială „Maria Montessori” din Bacău.

Organizat de Asociaţia Culturală „Arte.Ro” din Piatra-Neamţ (preşedinte, prof. Cristina Petrariu, vicepreşedinte, dr. Mariana Ciobanu), în parteneriat cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” din Piatra-Neamţ, Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ (manager, prof. Mihaela Mereuţă), prin Punctul de Lectură şi Împrumut Speranţa, şi Palatul Copiilor Piatra-Neamţ (director, prof. Ioan Milea), evenimentul s-a desfăşurat joi, 18 mai 2023, pe terenul de sport al C.Ş.E.I. „Alexandru Roşca”.

„Profesionist de elită, Sorin Ciobanu a rămas în memoria nemţenilor ca un medic mereu dedicat pacientului. Îi mulţumim doamnei doctor Mariana Ciobanu, pentru organizarea celei de-a III-a ediţii a Memorialului Dr. Sorin Ciobanu. Mulţumiri transmitem, de asemenea, elevilor şi profesorilor participanţi, arbitrilor, domnilor profesori Lenuţa Dabija şi Constantin Vernica, doamnei profesoare Cristina Petrariu, preşedintele Asociaţiei Culturale Arte.Ro, doamnei profesoare Mihaela Mereuţă, managerul Bibliotecii Judeţene «G.T. Kirileanu» Neamţ şi nu în ultimul rând, prietenului nostru drag, domnul director Dan Marian Lospa, care a fost din nou alături de noi”, a spus prof. Irina Bălţătescu, directorul C.Ş.E.I. „Alexandru Roşca”.

„Soţul meu a avut un rol semnificativ în dezvoltarea Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piatra-Neamţ. Viaţa sa a fost dedicată medicinei şi oamenilor pe care i-a îngrijit. La 24 martie 2023 s-au împlinit şapte ani de când nu mai este. Vă mulţumesc tuturor pentru prezenţă şi disponibilitate”, a afirmat dr. Mariana Ciobanu, vicepreşedintele Asociaţiei Culturale „Arte.Ro”.

În perioada liceului („Petru Rareş”, 1967-1971), dr. Sorin Ciobanu a fost component al echipei de baschet a Şcolii Sportive de Elevi din Piatra-Neamţ (antrenor, prof. Constantin Săvinescu).

Participanţii au fost recompensaţi cu diplome, medalii, trofee, tricouri şi mingi de baschet oferite de medicul Mariana Ciobanu, sponsorul evenimentului.

Violeta MOŞU