Mircea Titus Romanescu – „Prospectivă”, expoziţie la Palatul Parlamentului

Sala de expoziţii de artă „Constantin Brâncuşi”, de la Palatul Parlamentului, a găzduit, până la sfârşitul lunii mai, expoziţia de pictură, acuarelă şi pastel „Prospectivă” semnată de pictorul nemţean Mircea Titus Romanescu. Artistul justifică alegerea titlului prin faptul că a preferat „o privire dinamică spre viitor decât una statică, spre trecut”. Vernisajul a avut loc joi, 4 mai 2023.

Dedicată memoriei tatălui său, dr. epidemiolog Gheorghe Romanescu (n. 4 mai 1923, Grinţieş – d. 7 august 1995, Piatra-Neamţ), de la naşterea căruia s-au împlinit o sută de ani, expoziţia cuprinde un traseu retrospectiv, cu lucrări de acuarelă din anii ’60 şi de pictură începând cu anii ’90 până în prezent.

„Sunt prezente şi multe lucrări din colecţii particulare. Traseul evocă o desfăşurare a ciclurilor de creaţie: începând cu perioada de influenţă cubistă şi peisajul flamand, continuând cu preocupările legate de „Semn” şi „Gramaticile geometrice” până la tematicile prezentului. O atenţie specială am acordat acuarelei, tehnică pe care am început-o în anii ’60, sub îndrumarea marelui acuarelist Ştefan Hotnog şi continuată în prezent prin participarea la Simpozioanele de acuarelă „Iulia Hălăucescu” de la Tarcău, începând cu 2019, unde Fundaţia noastră este şi co-organizator. În anul 2017 am înfiinţat Fundaţia Mircea Titus Romanescu, organizând Simpozioane, tabere şi expoziţii şi editând afişe, pliante şi albume de artă. Traseul trebuie completat şi cu o activitate publicistică reprezentată prin cronica de artă. Lăsăm la latitudinea vizitatorului expoziţiei să aplice singur, neghidat, analizând prospectiv traseul expoziţional în ideea de a găsi acele tendinţe, mai puţin aparente, care pot genera direcţii de viitor. Şi, bineînţeles, îl invităm să se bucure de realizările întregului traseu expoziţional”, a menţionat Mircea Titus Romanescu.

Invitatul special al evenimentului a fost criticul de artă Virgil Mocanu, decanul de vârstă al breslei. „Mircea Titus Romanescu este un pictor al impresiei primare, al lucrului care-l impresionează din primul moment. Nu este robul unei maniere, aceasta-i una dintre caracteristicile principale ale lui Mircea Titus Romanescu, ceea ce nu-i rău. Veţi vedea mai multe moduri de abordare a unei singure realităţi, lumea înconjurătoare aşa cum este. El a păstrat această relaţie cu realitatea, o relaţie de empatie, un lucru foarte rar, întrucât, astăzi, dincolo de preocupările şi de necesităţile imediate, oamenii nu mai au timp să privească împrejurul lor, nici natura nu le mai spune mult”, a afirmat Virgil Mocanu.

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţia pictură, şi al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici (UNESCO), Mircea Titus Romanescu s-a născut la 16 august 1950, la Piatra-Neamţ şi a urmat, între anii 1969-1974, Institutul Politehnic din Bucureşti. În perioada 2004-2006, pasiunea pentru artă îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Arte din Timişoara, unde obţine un master în „Management şi impresariat în arte vizuale”.

Biografia artistică a lui Mircea Titus Romanescu include numeroase participări la expoziţii naţionale şi internaţionale.

Violeta MOŞU; Foto: Facebook Fundaţia Mircea Titus Romanescu