Vineri, 7 aprilie, la Liceul de Arte din Piatra-Neamţ a avut loc cel de-al treilea popas (din cele şaisprezece programate) al turneului extraordinar al pianistului Horia Mihail, sub denumirea „Pianul Călător”. Acest turneu are deja o istorie, un bilanţ remarcabil, ajungând la cea de-a şaptea primăvară, sub tematica „Romantic Vals”, după ediţiile anterioare care au început cu „Anii de pelerinaj ai lui Liszt”, au continuat cu variaţiunile lui Beethoven şi Mozart, urmând cicluri exclusiv romantice cu Brahms, Shumann, Rachmaninov, Chopin. Partenerii evenimentului din oraşul nostru au fost Radio România, Asociaţia Culturală „Accedo”, Consiliul Judeţean Neamţ, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamţ.
Dar cine este Horia Mihail?
Conform Wikipedia, „Horia Mihail este un pianist român”. El ar fi putut deveni un pianist american de origine română dacă ar fi ales aceasta,
…după ce a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995
…după ce în 1999 a primit Artist Diploma de la Boston University, unde a studiat cu Anthony di Bonaventura
…după ce a beneficiat de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship
…după ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University.
Un bilanţ de zece ani în America, urmat de întoarcerea în România, în toamna anului 2002, la Braşov, oraşul natal, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate.
La întrebarea unui ziarist în legătură cu întoarcerea din Statele Unite ale Americii, pianistul Horia Mihail răspunde franc: „Nu i-am mai suportat (Râde). Am vrut să trăiesc dintotdeauna în România. În ciuda mizeriei de aici – trebuie să recunoaştem că România nu este o ţară foarte civilizată din păcate – eu o iubesc, în ţară mă simt bine. Mă simt cu adevărat acasă, când iau curba de pe DN1 şi văd Tâmpa”.
Personal, scriind acestea, nu pot să nu-mi amintesc de cartea Clotildei Armand – „Am ales România”.
Şi totuşi cine este Horia Mihail?
Concurentul care a obţinut Premiul I la toate concursurile la care a participat, pianistul care a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări pe patru continente (colaborând cu artişti cunoscuţi precum Roman Totenberg, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andres Diaz Nathaniel Rosen etc.) şi a putut fi ascultat la diverse posturi de radio şi de televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Statele Unite şi Vocea Americii, înregistrând cu Orchestra Simfonică Naţională Radio din România.
Deci cine este Horia Mihail?
Artistul care afirmă că i se întâmplă de multe ori ca atunci, când este pe scenă, să dispară legăturile spaţiale, temporale cu lumea reală şi să simtă că de intensitatea următoarei note depinde soarta întregului Univers… „În acele momente, fizic, mă trec fiori, iar publicul simte asta. O piesă nu se aude la fel, chiar dacă o interpretez de trei ori la rând”.
Recitalul din oraşul nostru a fost moderat cu înalt profesionalism de doamna Vasilica Stoiciu Frunză, care, cu fineţea observaţiilor şi subtilitatea deja cunoscute, ne-a avertizat că vom avea parte de o seară aristocratică, prilej de întâlnire cu doi regi, pianul şi valsul, continuând cu o pledoarie pentru muzica ce aduce în jurul ei valoare, bucurie şi îmbogăţeşte sufletul… După care, pianistul de cursă lungă Horia Mihail ne-a introdus în universul sonor al valsurilor compuse de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy, demonstrându-ne cum acesta implică intimitate, poezie, o comuniune care merge dincolo de cuvinte… cum poate însemna pentru fiecare din noi cu totul altceva…
A fost o invitaţie irezistibilă pentru publicul meloman nemţean, o seară de o bogăţie culturală incomensurabilă, care va persista mult timp în memoria fiecăruia.
Gianina BURUIANĂ