INFOCULT

A trăi în adevăr – 40 de ani de la primele gesturi de disidenţă în România comunistă

 

Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ a găzduit, pe data de 5 aprilie, masa rotundă cu tema „«A trăi în adevăr». 40 de ani de la primele gesturi de disidenţă în România comunistă (1977)”. Evenimentul – organizat de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Universitatea de Stat din Moldova, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra-Neamţ şi Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ – i-a avut ca invitaţi pe istoricii Ana Maria Cătănuş şi Igor Caşu, recunoscuţi pentru activitatea lor ştiinţifică în domeniul cercetării istoriei comunismului.

În cadrul manifestării au fost evocate figuri importante ale mişcării româneşti de disidenţă, precum scriitorul Paul Goma, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, istoricul Vlad Georgescu, matematicianul Mihai Botez sau Doina Cornea.

La eveniment au fost prezenţi şi elevi ai Colegiului Naţional „Petru Rareş”, coordonaţi de prof. dr. Dorina Luminiţa Drexler, alături de cei ai Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş”, îndrumaţi de prof. dr. Daniela Mătăsaru-Ionescu.

 

„Culori de sărbătoare” la „G. T. Kirileanu”

 

Cu ocazia Sărbătorii Paştelui, Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” a întâmpinat publicul cu expoziţia „Culori de sărbătoare”, găzduită în holul sediului central. Expoziţia din această sală, organizată în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special din comuna Ştefan cel Mare, director prof. Liliana Apachiţei, cuprinde felicitări, ornamente de Paşti şi ouă încondeiate şi pictate, realizate de către elevii acestui liceu, în cadrul cercurilor ocupaţionale ce au ca scop dezvoltarea creativităţii, răbdării şi ocuparea timpului liber.

Activitatea a fost organizată sub coordonarea consilierului educativ prof. Livia Oţet, de către un colectiv de îndrumători de lucrări, alcătuit din Luminiţa Pavelescu, Maria Plăcintă, Beatrice Marian şi pedagogii Gabriela Pavelescu şi Elena Ciocârlan, cuprinzând lucrări realizate de elevii Ana Nădăşanu, Paula Boţu, Mădălina Gorea, Giorgiana Şler, Vasilica Diţa, Ana Maria Nechitei, Alberto Niţă, Sorin Tanase, Andreea Nădăşanu, Mihaela Stoian. Evenimentul a fost realizat în cadrul parteneriatului cultural educativ încheiat cu Compartimetul Coordonare şi Îndrumare Metodologică, bibliotecar Virgil Cojocaru.

 

Patrimoniul Muzeului de Ştiinţe Naturale, într-o expoziţie de excepţie din Germania

 

O parte din colecţia de peşti fosili a Muzeului de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ este inclusă într-o expoziţie realizată de Muzeul Bürgermeister-Müller din Solnhofen (Germania). Inaugurată duminică, 2 aprilie, expoziţia – ce va fi deschisă până pe data de 5 noiembrie 2017 – este rezultatul unui acord de colaborare care se extinde şi la nivel de cercetare.

„Colecţia de peşti fosili Oligoceni este cea mai reprezentativă pentru Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ şi de asemenea este cea mai importantă şi valoroasă colecţie ştiinţifică de acest gen din ţară, alăturându-se colecţiilor similare din muzeele de la Darmstadt (Germania), Moscova (Rusia), Wroclaw (Polonia), Brno (Cehia), Viena (Austria), Paris (Franţa). Mai mult decât atât, unicitatea depozitelor fosilifere din jurul oraşului Piatra-Neamţ (Pietricica, Cozla, Cernegura, Agârcia), diversitatea deosebită şi importanţa ştiinţifică a speciilor de peşti fosili oligoceni au atras atenţia paleoihtiologilor din diferite instituţii europene de profil, şi nu numai. Dacă la înfiinţarea muzeului colecţia de peşti fosili număra 500 de exemplare, astăzi numărul acestora depăşeşte 2.000. Proiectul realizat de muzeul german include piese de excepţie din mai multe ţări – Austria, Elveţia, Marea Britanie, Danemarca, Italia, Statele Unite (statul Montana) şi România”, ne-a spus muzeograful Lucian Uţă, purtătorul de cuvânt al Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.

 

Proiectul Armonii pascale

 

Proiectul ARMONII PASCALE, iniţiat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, a adus la Piatra-Neamţ, pe data de 12 aprilie, un grup de artişti valoroşi ai ţării. În spectacolul intitulat „Hristos a înviat!”, actorul Dorel Vişan, cu ajutorul îndrăgiţilor interpreţi ai folclorului românesc, Mariana Anghel şi Ionuţ Fulea, a împletit cuvântul din psalmi cu sonorităţile pline de evlavie ale pricesnelor. Evoluţia acestor mari artişti a fost completată de grupul vocal „Anghelos” (condus de Marcel Anghel) şi grupul cameral instrumental „Cantores” (condus de Petrişor Varga).

Întregul eveniment, care a avut loc în sala Cinematografului „Dacia” din Piatra-Neamţ, s-a dorit a fi o evocare a evenimentelor din timpul săptămânii Patimilor.

 

Peisajele Dobrogei şi Deltei, în expoziţie la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Roman

 

Începând cu data de 1 aprilie, la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Roman a fost deschisă o nouă expoziţie temporară: „Dunărea, Dobrogea, Delta”. Expoziţia cuprinde fotografii de excepţie şi este realizată în colaborare cu Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, din cadrul Institutului de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea.

Expoziţia temporară „Dunărea, Dobrogea, Delta” mediatizează peisajele şi diversitatea biologică a Dobrogei de Nord. Aceasta cuprinde 60 de ima­gini color, realizate în diferite perioade ale anului, reprezentative pentru spaţiul dobrogean – peisaje, floră, faună, cu accent deosebit pe habitate şi specii protejate. Autorii fotografiilor sunt recunoscuţi pentru profesionalismul şi dragostea lor pentru natură: Daniel Petrescu, Valeriu Leonov, Mihai Baciu, Iliuţă Goean şi Mihai Petrescu. Expoziţia poate fi vizitată zilnic, de marţi până duminică, între orele 10-18.

 

Festivalul „Vin Floriile cu soare”

 

Centrul Cultural Tupilaţi a organizat duminică, 9 aprilie, de Sărbătoarea Floriilor, Festivalul „Vin Floriile cu soare”, manifestare cultural-artistică ce are drept scop promovarea tradiţiilor populare creştine legate de Învierea Domnului şi familiarizarea copiilor şi tinerilor cu cele mai importante evenimente biblice din viaţa Mântuitorului.

Evenimentul a debutat în Parcul Comunal, unde s-au adunat tineri îmbrăcaţi în costume populare. Aceştia au pornit într-un alai condus de călăreţi şi căruţe ornate cu frumoase covoare ţărăneşti şi crenguţe de salcie spre Biserica „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril”, construită în anul 1811 de către boierul Ştefan Constantin Catargi, mare logofăt al Moldovei.

Aici, grupul folcloric „Sânzienele” a susţinut un concert de cântece pascale, la sfârşitul căruia crenguţele de salcie sfinţite au fost împărţite credincioşilor. Alaiul s-a deplasat apoi la o casă de oameni gospodari din Tupilaţi, unde participanţii au gustat din bucatele specifice Sărbătorii Floriilor.

Tot în cadrul festivalului, Muzeul sătesc din Tupilaţi a găzduit o expoziţie de ţesături şi cusături specifice locului.

 

Festivalul „Florile Ceahlăului”, cortina finală

 

Pe data de 26 martie a avut loc Gala laureaţilor Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”, ediţia a XXIX-a, eveniment organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, sub egida Consiliului Judeţean Neamţ.

La sala mare a Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ, iubitorii folclorului românesc au putut urmări evoluţia celor mai buni interpreţi şi instrumentişti înscrişi în concurs. Spectacolul a avut-o ca invitată de onoare pe îndrăgita interpretă a folclorului bucovinean, Sofia Vicoveanca, alături de care s-au aflat membrii Ansamblului „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.

Festivalul „Florile Ceahlăului” îşi propune să revitalizeze şi să promoveze tradiţia şi folclorul din România, prin muzica vocală, instrumentală şi costumul popular românesc, fiind deschis copiilor şi tinerilor solişti vocali şi instrumentişti de muzică populară din România, cu vârste cuprinse între 8 şi 25 de ani.

Festivalul a debutat în 1968, fiind organizat de Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă (CJCES). Iniţial, competiţia a fost profilată pe muzica uşoară, însă organizatorii au ajuns treptat la concluzia că judeţul nostru dispunea de resurse artistice importante în domeniul folclorului şi de tinere speranţe care meritau a fi scoase la lumină.

 

Dublu vernisaj la Muzeul de Artă din Roman

 

Conform invitaţiei muzeografului Mihaela Ciobanu, la Muzeul de Artă din Roman, miercuri, 12 aprilie, a avut loc un dublu vernisaj semnat de ieşenii Carmen Chirica – expoziţie de sculptură: EROS şi Edi Apostu – expoziţie de pictură/grafică: HOLOTROPIC.

Absolventă a Facultăţii de Arte Plastice, Decorative si Design, secţia Sculptură, din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, Carmen Chirica a locuit o perioadă în Italia, unde s-a remarcat prin participări la expoziţii şi con­cursuri de sculptură, daqr şi distincţii deosebite: 2006 – Gabriele d’Annunzio, Pescara, Italia / premiul I, sculptură; 2007 – Gabriele d’Annunzio, Pescara, Italia / premiul I, sculptură; 2008 – Gabriele d’Annunzio, Pescara, Italia / premiul III, sculptură.

În 2009 participă şi la Simpozionul International HOLOTROPIC ART ’09 / Galeriile de Artă Cupola, Iaşi, România / sculptură.

Dr. Edi Apostu este la cea de-a doua expoziţie personală la Muzeul de Artă din Roman. Este absolvent al Liceului de Artă «Octav Băncilă» Iaşi şi al Universităţii de Arte «George Enescu» din Iaşi, Facultatea de Arte, Plastice şi Decorative, secţia Artă murală. Este director al Editurii 3D ARTE, membru în Societatea Culturală Junimea ’90 Iaşi, preşedinte onorific al Asociaţiei Holotropic Art România, Italia şi Franţa. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Iaşi, a studiat şi la Universitatea degli Studi Gabrielle d’Anunnzio Chieti din Italia.

 

Semnal editorial – „Viaţa şi minunile Sfinţilor Ţari Mucenici Romanov”

 

Semnalăm apariţia, la Editura Ortodoxia, a cărţii „Viaţa şi minunile Sfinţilor Ţari Mucenici Romanov”, o carte de excepţie, care cuprinde informaţii şi mărturii preţioase privind viaţa şi sfinţenia ultimei familii regale a Rusiei. Împăratul Nicolae al II-lea, Împărăteasa Alexandra, alături de copiii lor, Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia şi Ţareviciul Alexei, reprezintă un adevărat model de familie creştină, cu o adâncă trăire duhovnicească.

În ziua de 17 iulie 1918, bolşevicii l-au executat pe ultimul ţar al Rusiei, împreună cu ţarina şi cei cinci copii ai săi. Data de 17 iulie a devenit ziua de prăznuire a Sfinţilor Ţari Mucenici Romanov, după canonizarea lor de către Biserica Ortodoxă a Rusiei, în august 2000.

 

Simpozionul Naţional de Comunicări Ştiinţifice „Ipo-Tech”, ediţia a X-a

 

Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamţ a organizat, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, cea de-a X-a ediţie a Simpozionului Naţional de Comunicări Ştiinţifice „Ipo-Tech”. Evenimentul a avut loc pe data de 1 aprilie, adresându-se atât elevilor, cât şi cadrelor didactice şi specialiştilor cu preocupări în domeniile electric, telecomunicaţii, electronică şi automatizări, energetică, electromecanică, mecatronică, dar şi profesorilor de alte specializări care desfăşoară activităţi ce utilizează echipamente electronice, electrotehnice, automatizări, de tehnologia informaţiilor sau soft-uri, în scopul predării disciplinelor proprii.

Simpozionul a fost prefaţat vineri, 31 martie, de organizarea unui workshop cu titlul „Industria electronică din România”, moderat de prof. univ. dr. ing. Paul Svasta, cu participarea Universităţii „Gh. Asachi” Iaşi, a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi a Universităţii Tehnice Cluj.

Deschiderea evenimentului a avut loc sâmbătă, 1 aprilie, începând cu ora 8.30, fiind urmată de prezentarea lucrărilor pe secţiuni. După amiază, de la ora 15.00, a avut loc un workshop susţinut de Asociaţia pentru Promovarea Tehnologiei Electronice – Bucureşti şi Firma Continental Iaşi, iar seara s-au desfăşurat dezbaterile, urmate de evaluarea şi premierea concurenţilor.

 

Irina NASTASIU