Prezent la Piatra-Neamţ cu ocazia proiecţiei de gală a celei de-a treia părţi a filmului „Moromeţii” (vineri, 16 noiembrie 2024), regizorul şi scenaristul Stere Gulea a vorbit, într-un interviu pentru Dor de Neamţ, despre cum l-a cunoscut pe scriitorul Marin Preda, despre celebra bunică a soţiei sale, o persoană influentă a oraşului Piatra-Neamţ în perioada interbelică, dar şi despre cea mai mare pasiune a sa.
– Este legat în vreun fel Stere Gulea de Ţinutul Neamţului?
– Am făcut armata la Piatra-Neamţ. După anul I de facultate, atunci urmam secţia de filologie a unui Institut Pedagogic din Constanţa, în vacanţa de vară mi-am satisfăcut, cum se zicea, stagiul militar la Piatra-Neamţ. Aveam 20 de ani, era în anul 1963, şi, timp de trei luni, am făcut instrucţie pe muntele Pietricica. Şi mă mai leagă ceva foarte important, însă prin intermediul soţiei. Bunica ei dinspre tată, Valentina Focşa, profesoară de matematică, a înfiinţat la Piatra-Neamţ, împreună cu o colegă (Eugenia P. Popovici – n. a.), licenţiată în litere, o şcoală particulară secundară de fete, care s-a transformat ulterior într-un liceu particular (actualmente, Colegiul Naţional Calistrat Hogaş, cancelaria CNCH poartă numele Valentinei Focşa – n. a.), se întâmpla în perioada interbelică. Din povestirile soţiei am aflat că bunica sa, pe care a divinizat-o, era foarte deschisă la minte. Valentina Focşa a marcat aici, pe plan local, şi nu numai, mişcarea de emancipare a femeilor, prin înfiinţarea unei asociaţii (Cercul Gospodinelor – n. a.) şi apariţia unei publicaţii (Foaia Gospodinelor – n. a.), luptând mult şi pentru obţinerea dreptului de vot pentru femei. Era acea mişcare a sufragetelor, cum mai erau cunoscute activistele de la începutul anilor 1900.
– Când aţi început filmul Moromeţii, vă gândeaţi că o să ajungeţi la o trilogie?
– Nu, nu. La prima ecranizare, eram un regizor la început de drum. Au fost destule probleme cu cenzura, până ce a ieşit filmul în 1987. Am intrat într-un fel de dizgraţie şi nu eram privit cu multă încredere de oamenii sistemului. Faptul că a avut mare succes în epocă nu a contat atât de mult. Dacă acolo unde se decideau lucrurile erai privit cu neîncredere, n-aveai succes. Venind Revoluţia, am făcut două filme despre acest subiect, dar a fost o schimbare grea pentru cei din generaţia care au făcut cinema înainte de 1989. Mulţi nici n-au mai revenit, nu s-au adaptat. Vă vorbeşte un om care şi el a avut probleme de adaptare, dar pe care, cu timpul, le-a depăşit.
– L-aţi cunoscut personal pe Marin Preda?
– Da, Marin Preda era prieten cu actorul Toma Caragiu şi Toma Caragiu mi-a făcut cunoştinţă cu el. L-am văzut în câteva rânduri şi am avut o mare consideraţie pentru Marin Preda, nu numai ca scriitor, ci şi ca om. Îmi plăcea, pentru că niciodată nu l-am simţit complezent, era un tip franc şi, cunoscându-l îndeaproape, mi-a plăcut.
– I-ar fi plăcut ce aţi făcut?
– E greu de spus. Între el ca scriitor şi între el ca om care se duce la cinema, e posibil să fi fost o distanţă, să nu se potrivească. Poate avea altfel de gusturi, chiar nu ştiu ce ar fi zis.
– Va fi un al patrulea Moromeţii?
– Nu mai are sens un al patrulea Moromeţii. Al treilea a venit oarecum pe neaşteptate, pentru că nu era prevăzut, dar am vrut să simt autorul, pentru că scrisul nu-i o meserie comună, este o opţiune personală. Cu această trilogie, am sentimentul de datorie împlinită. „Moromeţii” au creat o legătură profundă cu românii.
– Sunteţi numit filmolog, un termen mai puţin folosit în prezent.
– Eu, ca pregătire, sunt filmolog. E o diferenţă între filmolog şi regizor de film. Filmologul este mai mult teoretician. Pe vremea comunismului, dacă nu erai absolvent de regie, era aproape imposibil să fii lăsat să faci vreun film. M-a ajutat prietenia lui Toma Caragiu cu Marin Preda, de asta am făcut Moromeţii.
– Vorbiţi-mi despre anumite fericiri, altele decât filmul. Ce vă mai place?
– Să citesc e cea mai mare plăcerea a mea, aproape mai mare decât să mă uit la filme. Cărţile pe care le citesc îmi dau sentimentul că mai înţeleg şi eu ceva din lumea asta mare, că nu trăiesc degeaba.
A consemnat Violeta MOŞU