Când eram mică ascultam povestea de seară pentru copii şi teatru radiofonic. Eram fascinată de energia vocilor şi timbrul vocal al actorilor, care îmi dădeau libertatea să-mi imaginez tot ceea ce auzeam şi simţeam. Cred că de aici porneşte totul. Acesta este începutul. Apoi am descoperit, prin intermediul televizorului, chipurile vocilor pe care eu le auzisem de atâtea ori. Câtă bucurie am avut! Dar povestea a mers mai departe. Am ajuns la teatru, într-o sală de spectacol, unde puteam vedea actorii pe viu, foarte de aproape. Trăiam alături de ei fiecare cuvânt rostit, fiecare respiraţie. Un actor este magie! „Romeo şi Julieta”, în regia lui Silviu Purcărete, a fost primul spectacol văzut pe scena TT- ului. Totul era mirific. Apoi au urmat alte şi alte spectacole grandioase. Şi după un timp s-a trezit în mine dorinţa de a fi şi eu pe acea scenă. Şi iată că, într-o zi, s-a întâmplat ceva magic.
Cu rolul Miranda din „Cartea lui Prospero”, în regia lui Sergiu Anghel mi-am făcut debutul unei vieţi frumoase de actriţă, pe scena unui teatru vestit din ţară, Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ. Trebuie să le mulţumesc oamenilor care au contribuit la împlinirea visului meu, pentru că n-am fost singură pe acest drum. Aduc mulţumiri lui Corneliu-Dan Borcia, Gheorghe Hibovski, Mircea Zaharia, Nicolae Scarlat şi dragilor mei profesori de la Academia de Arte George Enescu. Reverenţă şi preţuire! Au urmat 29 de ani de scenă, cu bucurii, spectacole pe care le-am iubit, altele mai puţin, cu frământări, prietenii, îndoieli, împliniri, dorinţe, descoperiri, dar nici un regret pentru tot ceea ce am trăit şi făcut. Viaţa pe scenă m-a ajutat în împlinirea mea ca om şi artist.
Între timp, mi-am descoperit plăcerea de a lucra la radio şi televiziune emisiuni pentru copii.
Paralel cu activitatea mea de la teatru, televiziune şi radio, am început să predau cursuri de teatru la Şcoala Populară de Artă, unde fusesem şi eu învăţăcel, sub îndrumarea actorului Corneliu-Dan Borcia. Apoi, din 2005, am început colaborarea cu Clubul de copii Artis şi participarea la festivaluri importante de teatru pentru copii şi tineret, unde am obţinut, de-a lungul anilor, 158 de premii. Premiile n-au venit aşa, pocnind din degete. S-a muncit mult, în echipă, s-a pus suflet, dăruire, uneori au fost şi sacrificii. Am format generaţii şi generaţii de copii şi tineri. E o bucurie şi o mândrie când îi vezi, după ani, cât de mult s-au transformat, s-au împlinit şi cât de multe lucruri am învăţat unii de la ceilalţi.
În afara cursurilor, am fost prieteni. Am mers în excursii, am vizionat filme, piese de teatru, ne-am bucurat unii de ceilalţi. Ne-am comportat ca o mare familie, în care ne-am mărturisit tristeţile şi bucuriile noastre, ne-am sfătuit, ne-am ajutat. Cât voi putea, voi merge înainte cu această bucurie de a mă juca cu copiii şi de a-i forma pentru viitorul care-i aşteaptă. Nu voi renunţa niciodată la joacă pentru că voi îmbătrâni. Vreau să am lumină în sufletul meu şi, în acelaşi timp, să aduc lumină şi în sufletele celorlalţi.
(N. R. I-am adresat actriţei Gina Gulai întrebările pentru un interviu tradiţional. Domnia sa a preferat însă să-şi exprime profesiunea de credinţă în declaraţia de mai sus. Aşa că, mulţumindu-i intens, publicăm integral aceste gânduri. E bine ca cititorii noştri, mulţi dintre ei împătimiţi ai Thaliei, să-şi cunoască cât mai bine actorii preferaţi, şi în afara scenei.)
Gina GULAI
