Revista „Conta” premiată de ARIEL

Asociaţia Revistelor şi Imprimeriilor Literare din România (ARIEL), un adevărat club al presei culturale şi al editurilor cu acoperire naţională, al cărui preşedinte este criticul literar Nicolae Manolescu, a decernat, recent, premiile pentru anul 2011 la sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti. La secţiunea carte au fost evidenţiaţi cu premiul de excelenţă scriitorii Nichita Danilov (Iaşi) pentru romanul „Ambasadorul invizibil” şi universitarul clujean Ion Pop pentru cartea de critică „De la ariergardă la avangardă”, iar la secţiunea reviste de cultură au primit „excelenţa” România literară (director: Gabriel Chifu) şi „Conta” (director: Adrian Alui Gheorghe), care apare la Neamţ. Juriul care a acordat premiile a avut în componenţă pe scriitorii Nicolae Manolescu, Dan Cristea şi Adrian Popescu. În cuvîntul său Nicolae Manolescu a apreciat calitatea revistei „Conta” care demonstrează că proiectele literare de calitate devin vizibile în plan naţional chiar dacă sunt iniţiate în provincie, remarcînd, de asemenea, că „diploma de excelenţă” este dată şi pentru „inconştienţa de a face cultură de calitate în această perioadă”.

Revista „Conta” apare la Neamţ din 2010, este un trimestrial de cultură, arte şi atitudine şi apare în finanţarea Complexului Muzeal Neamţ şi a Consiliului Judeţean, în coordonarea Direcţiei pentru Cultură. Din redacţie fac parte scriitorii Adrian Alui Gheorghe (director), Emil Nicolae (redactor şef), Nicolae Sava, Adrian G. Romila, Raluca Şerban-Naclad şi Vasile Spiridon (redactori).

Rep.