31 martie era la Piatra-Neamţ, de o bună bucată de vreme, zi aniversară, pentru că o sărbătoream pe DOAMNA ACUARELEI ROMÂNEŞTI, IULIA HĂLĂUCESCU. Dar au trecut aproape şase ani de când draga noastră IULIA nu mai este printre noi. Tocmai gândeam la modul în care oficialităţi locale şi mulţi dintre cei care i-au fost apropiaţi, prezenţi an de an la aniversarea artistei, pot trece acum cu uşurinţă peste această dată, când Muzeul de Istorie din Bicaz şi, de la Tarcău, Consiliul Local şi Primăria Comunei, Şcoala Gimnazială IULIA HĂLĂUCESCU, împreună cu Muzeul de Artă constituit pe baza donaţiei prestigioasei fiice a locului, au organizat, şi în acest an, Ziua porţilor deschise la acest Muzeu.
Atât la Bicaz cât şi la Tarcău, în afara momentelor omagiale, s-au organizat şi antrenante activităţi cu elevii, între care scurte prezentări de diapozitive cu evocări biografice şi artistice, concursuri de creaţie inspirate din opera marii artiste, expoziţii urmate de acordarea unor diplome şi premii, toate atestând aşezarea unor adevărate tradiţii în aceste localităţi.
Nu voi înţelege totuşi cum, în pofida acestor frumoase gesturi de respect şi omagiere de la Bicaz şi Tarcău, mulţi dintre cei care i-au fost apropiaţi şi care erau prezenţi, an de an, la aniversările IULIEI aici, la Piatra-Neamţ, pot trece cu uşurinţă peste această dată. Aşa cum nu pot crede că e firesc să o comemorăm pe IULIA, doar la 18 decembrie, calculând câţi ani se împlinesc de la trecerea sa spre alte tărâmuri, fără a-i cinsti şi data naşterii. Toţi cei care i-am cunoscut viaţa şi opera şi i-am admirat creaţiile în expoziţii, dar mai cu seamă noi, cei care îi eram apropiaţi şi îi eram alături la aniversări, e firesc să ne gândim că IULIA se putea şi ar fi trebuit să fie şi astăzi printre noi. S-ar fi aflat acum în preajma vârstei de 90 de ani, deci nu e o exagerare ceea ce spun, dar n-a fost să fie aşa!
DOAMNA ACUARELEI ROMÂNEŞTI a ştiut să rămână însă veşnic prezentă pentru prieteni şi pentru neprieteni, pentru pietreni şi pentru admiratorii de pretutindeni, prin ceea ce a lăsat în urma sa, adică prin OPERA de o mare valoare şi de dimensiuni copleşitoare, o operă prin care s-a adresat iubitorilor de frumos de pe toate meridianele. Ceea ce afirm nu e o exagerare sau o figură de stil, ci o autentică realitate, demonstrabilă fie şi numai cu titlurile marilor cicluri ale creaţiei sub care şi-a prezentat artista miile de lucrări: In memoriam, Ziduri vechi româneşti, Epopeea Bicazului, Meditaţii, Flori şi chipuri, Note de călătorie, (aici incluzându-se nenumărate notesuri şi mape cu schiţele realizate în cursul călătoriilor peste hotare).
Şi chiar dacă limbajul universal de exprimare artistică oferă plasticienilor şi muzicienilor şansa unei receptări imediate pe toate meridianele lumii, trebuie să subliniem că, prin valoarea ei intrinsecă, opera IULIEI a fost receptată şi apreciată elogios oriunde în lume.
Deşi născută la Tarcău, la 31 martie 1924, ca fiică a preotului-cărturar Gheorghe Verşescu (autorul primei şi renumitei Monografii ştiinţifice a Tarcăului-1942), IULIA s-a simţit totuşi puternic legată sufleteşte şi de Piatra-Neamţ, prin copilăria şi adolescenţa petrecute aici. Astfel, după terminarea studiilor, ea s-a întors în oraşul în care şi-a făurit şi împlinit, printr-o muncă tenace, visele de viitor, oraşul în care şi-a creat, zi de zi, OPERA. Nici această afirmaţie nu e o exagerare, căci IULIA era chiar zi de zi, în atelier. Ştia care sunt orele când are lumina cea mai bună pentru lucrul la şevalet şi nu trecea nicio zi fără să urce la atelier ca să-şi aştearnă cu înfiorare şi pasiune, fie în unduiri generoase, fie în valuri diafane sau în tuşe puternice, trasate energic, risipa de culori vibrânde care, desprinse din penelul artistei, erau făcute să transmită bucuria de a trăi, dragostea de oameni, admiraţia şi dragostea pentru măreţia naturii, dar şi adânca smerenie în faţa DIVINITĂŢII.
După debutul din 1948, cu o expoziţie personală, organizată în Pavilionul din fosta Grădină Publică ce se afla pe atunci în centrul oraşului Piatra-Neamţ, artista a reuşit, începând din 1950, să fie cu regularitate prezentă în expoziţii de grup sau personale, în ţară sau, prin schimburile culturale din epocă, chiar în străinătate. Între 1948, anul debutului, şi 2007, anul când s-a stins din viaţă, e mai bine de o jumătate de secol în care IULIA a desfăşurat o susţinută activitate creatoare, făcându-se cunoscută şi apreciată de criticii de specialitate de la noi şi de peste hotare. Din fiecare etapă a evoluţiei acestei mari artiste, au rămas picturi în ulei, lucrări în graffiti pe exteriorul unor clădiri, lucrări în diferite alte tehnici, dar mai ales creaţiile ei în acuarelă, care şi-au cucerit admiratorii prin suavitatea şi gingăşia florilor, prin sensibilitatea şi profunzimea observaţiei psihologice cu care au fost realizate sutele de portrete semnate de IULIA, prin monumentalitatea şi splendoarea peisajului montan, sau a cetăţilor şi mănăstirilor vechi româneşti.
IULIA şi soţul său, Lucky Hălăucescu (cel care a sprijinit-o în tot ce a realizat pe tărâm artistic şi i-a pregătit expoziţiile, selectându-i şi panotându-i lucrările), au donat Muzeului de Artă, la 24 iunie 2003, de ziua municipiului Piatra-Neamţ, peste 50 de lucrări din Expoziţia personală Piatra-Neamţ – trecut şi prezent şi o suită de lucrări din ciclul Zidiri duhovniceşti. Pietrenii s-au bucurat atunci, revăzând pe simeze imagini ale oraşului de altădată: Strada mare,Ulicioara strâmtă, Cinematograful vechi, Peste Vale, Podul vechi de pe Bistriţa. Aceste creaţii s-au adăugat celorlalte donaţii făcute muzeului pietrean, astăzi cel mai important deţinător al unui mare număr de lucrări ale artistei. Este impresionant că, până şi în vara anului 2007, ultimul an al vieţii sale, IULIA pregătise pentru a fi donate Muzeului de Artă din Piatra-Neamţ, un număr mare de lucrări.
Cu aceeaşi gen
erozitate, soţii Hălăucescu au pregătit şi au donat oraşului Bicaz, creaţiile realizate de IULIA în timpul construcţiei lucrărilor hidroenergetice de pe Valea Bistriţei şi, de asemenea, Tarcăului, localitatea natală a artistei, i-au donat peste 100 de creaţii şi alte obiecte de o deosebită semnificaţie, din fostul atelier al pictoriţei. Conştienţi de valoarea acestor gesturi, Consiliul Local Bicaz a organizat o Expoziţie permanentă IULIA HĂLĂUCESCU, iar Consiliul Local Tarcău a înfiinţat, în 2003, Muzeul de Artă IULIA HĂLĂUCESCU. Cu veneraţie, tărcăoanii cinstesc memoria marii artiste – au dat Şcolii Gimnaziale numele său – şi în fiecare an, după cum am spus mai sus, la 31 martie dar şi la 18 decembrie, oficiază un întreg ceremonial de evocare a Marii Doamne. E regretabil că nu există gesturi asemănătoare şi în municipiul Piatra-Neamţ, unde există o fundaţie care-i poartă numele, iar în Muzeul de Artă de aici, se află cel mai mare fond de lucrări donate de către autoare, de-a lungul timpului.
Creaţii de aceeaşi mare valoare se găsesc şi în multe alte muzee din ţară, unde IULIA a avut expoziţii reprezentative, aşa cum sunt muzeele din Roman, Bacău, Iaşi, Suceava, Bârlad, Cluj, Târgovişte, Mamaia, Constanţa, Arad, Sighişoara, Bucureşti şi altele. Dar evenimentul expoziţional care i-a dat cele mai mari satisfacţii IULIEI a fost Expoziţia de acuarelă şi desen, din iunie-iulie 2001, organizată în marea sală Constantin Brâncuşi de la Palatul Parlamentului din Bucureşti, unde a fost omagiată de mari personalităţi ale artei şi culturii româneşti.
E impresionant faptul că, aşa cum am mai spus, IULIA a fost la fel de prezentă, pe parcursul activităţii sale şi în străinătate – mai întâi în fostele ţări socialiste (la Praga, Moscova, Tirana, Sofia, Varşovia, Budapesta, Berlin) – dar, prin schimburile culturale oficiale, şi în S. U. A., Brazilia, Italia, Algeria, Grecia sau China, iar după 1990, în Franţa la Bayonne, în Ungaria, la Budapesta şi în multe alte ţări, între care, în 2005, în Coreea de Sud, la Seul, la Daejeon şi Busan, acestea din urmă prilejuindu-i deosebite bucurii şi satisfacţii.
Şi pentru că lucrările IULIEI se află astăzi în muzeele de artă de pe toate continentele şi în colecţii particulare din Australia, Arabia Saudită, Anglia, Belgia, Franţa, India, Japonia, Liban, Israel, Danemarca, Rusia, Suedia, S. U. A. sau Coreea de Sud, trebuie să recunoaştem că nici un alt fiu al locurilor noastre nu a făcut să se vorbească în întreaga lume, cu atâta interes şi admiraţie, despre arta plastică de la noi, despre Piatra-Neamţ şi România, atât de personal şi convingător, încât iubitorii de frumos de pe alte meleaguri să-şi dorească a vedea cândva locurile unde s-au zămislit aceste splendori întâlnite pe marile simeze ale lumii.
Dacă ne mai gândim şi la faptul că IULIA şi Lucky au lăsat acte şi resurse pentru înfiinţarea Fundaţiei IULIA şi LUCIAN-PETRONIUS HĂLĂUCESCU, fundaţie care să încurajeze prin bursele ei tinerele talente şi în special pe elevii sau studenţii care se orientează spre pictura în acuarelă, atât de îndrăgită de IULIA, e firesc să încheiem spunând că această mare artistă şi devotată fiică a oraşului nostru a făcut pentru Piatra-Neamţ înmiit mai mult decât ar fi putut realiza orice om obişnuit.
Este adevărat, IULIA nu a fost lipsită nici de gesturi de recunoaştere din partea oficialităţilor locale sau centrale: a primit numeroase premii, titluri, distincţii şi ordine, dar a trăit o emoţie deosebită, când i s-a conferit ORDINUL NAŢIONAL PENTRU MERIT ÎN GRADUL DE CAVALER, la 1 decembrie 2000.
Pentru toate acestea, credem că s-ar cuveni ca, din când în când, şi nu numai la 31 martie şi 18 decembrie, să-i închinăm un pios gând de recunoştinţă, să-i punem o floare pe mormânt şi să încercăm, fiecare după puterile şi posibilităţile sale, să grăbim acel moment mult dorit de pietreni, când şi la Piatra-Neamţ se va deschide Muzeul Memorial şi de Artă IULIA HĂLĂUCESCU. Avem unde şi avem cu ce. Este doar o problemă de voinţă administrativă şi culturală! Cinstindu-ne înaintaşii, vom cinsti viitorul! Ne putem permite să uităm aceasta?
Coralia-Letiţia BUNGHEZ