Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Daniela Cuciuc” Piatra-Neamţ, a organizat, joi, 29 mai, simpozionul „Prof. Daniela Cuciuc – o viaţă dăruită şcolii”, în cadrul proiectului Să cunoaştem istoria judeţului prin memoria comunităţii. Oameni, locuri, fapte.
Invitaţii speciali ai manifestării au fost prof. Nicoletta Bud, prof. Ileana Ioniţă, prof. Maria Botez, prof. Ana Munteanu, informatician Dana Blaga, Laura Andraş Juverdeanu, fostă elevă (în prezent, profesor de limba franceză/ limba română), prof. Mihai Soloan – directorul Şcolii Gimnaziale „Daniela Cuciuc” prof. drd. Roxana Ioana Avram – directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale „Daniela Cuciuc”, şi Corul Şcolii „Daniela Cuciuc”, coordonat şi dirijat de profesorul Iustinian Pricop.
* * *
Cu o neobosită energie, împletită cu o bogată cultură, Daniela Cuciuc şi-a închinat întreaga activitate şcolii şi elevilor, până la capătul mult prea scurt al unui drum de viaţă, drept, frumos şi luminos.
Născută la Piatra-Neamţ, la 8 februarie 1952, a absolvit Liceul „Petru Rareş” în anul 1971, cu media generală 9.57, la clasa profesoarei de istorie şi diriginte Verona Iacob. Patru ani mai târziu, a încheiat, în aceeaşi notă de muncă şi seriozitate, cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, cu dublă specializare, franceză-română.
Şcoala Gimnazială nr. 9, timp de un an, şi Şcoala Gimnazială nr. 26 (ulterior, Şcoala Gimnazială nr. 6), până la plecarea sa din această lume, au fost locurile în care a îndrumat spre lumină şi cunoaştere numeroase generaţii de elevi.
„Profesoara Daniela Cuciuc a fost un exemplu de dăruire totală, dusă până la uitarea de sine, consolidând suportul moral al profesiunii de cadru didactic. I-a învăţat pe elevi să trăiască, din plin, bucuria unică a rostirii cuvintelor în limba franceză” a spus moderatoarea manifestării, prof. Mihaela Mereuţă, managerul Bibliotecii Judeţene.
„Am avut onoarea de a o cunoaşte pe profesoara Daniela Cuciuc la începutul carierei mele în învăţământ, participând la un cerc pedagogic, în 2005, la Şcoala nr. 26, pe vremea aceea. Îi mulţumesc doamnei profesoare Maria Botez, fost inspector de limba franceză, care a fost mentorul meu. Daniela Cuciuc a lăsat în urmă nu numai aura unui apreciat profesor, dar şi delicateţea unui spirit distins, fermecător. Ne bucurăm că şcoala noastră îi poartă cu cinste numele”, a afirmat prof. Mihai Soloan, directorul Şcolii Gimnaziale „Daniela Cuciuc”.
„Pentru şcoala noastră, Daniela Cuciuc a fost simbolul onestităţii, al modestiei şi al lucrului bine făcut. Şi când spun lucru bine făcut mă refer la faptul că, dincolo de cuvintele în limba franceză, limbă atât de elegantă, se afla omul care ştia să le insufle elevilor dragul de carte”, a menţionat prof. drd. Roxana Ioana Avram, directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale „Daniela Cuciuc”.
Un cuvânt cald, emoţionant a transmis de la Bucureşti şi Adriana Doina Rotaru, verişoara Danielei Cuciuc: „Daniela era un om corect, un om care gândea limpede şi trăia cu o formă de bunătate profundă – nu demonstrativă, ci naturală. Daniela avea o conştiinţă curată şi o relaţie onestă cu viaţa, cu oamenii şi cu ea însăşi”.
La iniţiativa Danielei Cuciuc, Şcoala Gimnazială nr. 26 din Piatra-Neamţ s-a înfrăţit, la sfârşitul anilor ’90, cu Collège de la Vallée de l’Ouanne din localitatea Château-Renard din Franţa.
Pentru dăruirea sa în această nobilă profesie, Şcoala Gimnazială nr. 26 îi poartă numele, în baza Hotărârii nr. 61, din 5 martie 2009, a Consiliului Local Piatra-Neamţ.
A decedat la 4 martie 2007, la vârsta de 55 ani.
* * *
„A fost omul care respira prin toţi porii viaţa şcolii pe care o simţea drept casă a sufletului său. În ea s-a zidit cu o admirabilă dăruire. (…) Imaginea sa se contopeşte cu cea a Dăscăliţei lui Octavian Goga nu doar prin singularitatea vieţii personale ci, mai ales, prin alesele virtuţi de dascăl. Un dascăl creat de o neştiută divinitate şcolară spre a putea modela – cu migală de bijutier – minţi şi suflete, OAMENI…” – prof. Nicoletta Bud.
„Daniela Cuciuc a fost mai mult decât un profesor, a fost o sursă de inspiraţie, un model de nobleţe şi pasiune, un om care a arătat celor pe care i-a educat că limba franceză nu este doar o materie, ci o poartă către frumuseţea gândirii, către eleganţă şi cultură. Pentru elevi, a fost acel profesor rar care nu preda doar lecţii, ci cultiva dragostea pentru cuvânt, pentru sens, pentru subtilitatea ideilor exprimate frumos” – prof. Ileana Ioniţă.
„Daniela Cuciuc a fost un model de demnitate şi dăruire, profesoară desăvârşită care ridica gândul, nu tonul, a cărei blândeţe domolea firi nesupuse, răzvrătite. A predat cu un har care nu se învaţă nici din pedagogie şi nici din metodică. A fost întruchiparea vocaţiei în slujba educaţiei, o inimă deschisă spre luminare. (…) Daniela a fost prietena celor timizi, sprijinul celor rătăciţi şi lumina celor care nu-şi vedeau propriul drum” – prof. Maria Botez.
„Daniela era un bulgăre de lumină şi căldură, cea mai calmă şi caldă persoană care a făcut parte din viaţa mea. Iubea oamenii, îşi adora elevii, pe care îi invita sâmbăta, în grupuri mici, să vorbească şi să guste minunatele prăjituri făcute de mama sa, iubea cărţile, iubea florile, iubea arta, iubea frumosul, iubea muzica clasică, îşi iubea prietenii, iubea pisicile” – informatician Dana Blaga.
„Daniela este unul dintre pilonii existenţei mele. Am preluat multe din dragostele ei, probabil cea mai predominantă este cea faţă de Franţa, poporul, limba şi cultura acestei ţări. Sunt astăzi extraordinar de mândră că lucrez pentru o companie de stat franceză, vorbesc franceza zilnic, locuiesc la Bruxelles, la 20 de km de locul în care Napoleon a fost înfrânt în bătălia de la Waterloo şi atunci când mi se face tare dor de ea, traversez repede mica Belgie şi merg în marea ei iubire, patria lui Voltaire” – Ioana Blaga.
„Discreţia Danielei Cuciuc, modestia, simplitatea ei firească, erau dublate de urieşeasca sa cultură şi de bagajul intelectual de excepţie. A fost de o mare generozitate şi frumuseţe omenească. Pentru că Daniela a fost profesorul care a ştiut să trezească nu numai poetul din fiecare copil, ci şi omul din fiecare copil” – prof. Ana Munteanu.
„Adeseori sunt întrebată de ce mi-am ales meseria de profesor şi de fiecare dată, de 15 ani, răspunsul este acelaşi: pentru că am avut un profesor extraordinar care a văzut asta în mine. Doamnei diriginte Daniela Cuciuc îi datorez cariera mea de astăzi, îi datorez Parisul pe care l-am vizitat într-un moment în care nici nu visam, îi datorez bunătatea, empatia şi afecţiunea cu care trebuie să îmbrăţisez elevii zi de zi, pentru a-i face oameni mari” – prof. Laura Andraş Juverdeanu.
Au mai adresat cuvinte de suflet şi foştii elevi din generaţia 1998-2002, colegi cu Laura Andraş Juverdeanu: Claudia Criste (Gavriloaia) – educatoare, Roxana Miu (Afloarei) – absolventă ASE – predare în limba franceză (Controlling într-o companie germană), Daniela Boboc (Dănilă) – absolventă ASE – limba franceză (Domeniul IT- manager), Ana Andone – absolventă Facultatea de Medicină (Cercetare medicală).
Violeta MOŞU