Ce poţi spune, la un capăt de drum, despre viaţa unui om? Doar să aminteşti câte ceva din cele multe şi bune.
Dar, despre un om de talia doamnei directoare ERMILIA CHIRUŢĂ, este de la sine înţeles că nu ai cum să consemnezi tot.
La ultimul Consiliu Profesoral îndoliat – desfăşurat în biserica de la Poiana Teiului – au fost prezenţi toţi oamenii şcolii, părinţi şi elevi. Doamna a rămas să privegheze adunarea, pe meleagurile copilăriei sale, într-o atmosferă solemnă şi îndurerată. Slujba cea de pe urmă a fost oficiată de trei preoţi, iar părintele Păvăleanu a evocat printre lacrimi personalitatea celei dispărute, subliniind felul în care profesoara de fizică ERMILIA CHIRUŢĂ ne-a dat o lecţie de demnitate şi discreţie prin ultima perioadă de viaţă.
Nu greşesc dacă voi spune că familia sa a inclus nu doar rudele, ci şi colegii de şcoală.
Aşa a dorit doamna să fie Şcoala 2 – o mare familie în care a primit pe cei nou-veniţi cu braţele deschise, iar pe cei, care au plecat spre zona pensionării, i-a însoţit cu o strângere de mână, cu vorbe bune şi cu invitaţia de a-şi scrie gândurile în Cartea de Onoare a şcolii. Ea n-a mai apucat să facă lucrul acesta. „Timpul n-a mai avut răbdare”.
Vreme de 26 de ani, – ŞEFA – invita la 15 septembrie pe cei din clasa I, mai apoi clasa 0, să păşească pragul şcolii şi se bucura văzându-i plini de emoţie. Niciodată însă nu a uitat să-i încurajeze pe părinţi, pe bunici, pe cei aflaţi în spatele copiilor cu emoţii mai mari decât piticii.
Şi tot timp de 26 de ani, în iunie, ŞEFA dădea glas listelor cu premianţi, cu olimpici, cu campioni – cu cei care înnobilau cartea de vizită a şcolii. Pronunţa apăsat şi cu atâta mândrie numele şefilor de promoţie, încât te întrebai dacă nu cumva toţi sunt copii ei.
Şi da, erau copiii ei de suflet, cei cărora le deschisese poarta învăţăturii cu opt ani înainte.
Şi n-a fost doamna ERMILIA CHIRUŢĂ doar ocrotitoarea elevilor, ci şi a cadrelor didactice. A dorit pentru şcoala ei pe cei mai buni învăţători, pe cei mai buni profesori şi – credem – i-a avut.
N-a fost un director – funcţionar – a fost un director – temelie, un „spiritus rector”, prezent de la prima până la ultima oră, în şcoală.
A adunat, n-a dezbinat! A apreciat, n-a criticat. A dat încredere, n-a cultivat neîncrederea. A fost logodită cu şcoala!
ERMILIA CHIRUŢĂ ne-a dat lecţii până în ultima clipă a vieţii. Ne-a arătat cum se trăieşte responsabil, cu fruntea sus, arzând complet pentru profesie, dar, mai ales, ne-a arătat cum se trece pragul către Dincolo: demn, fără tânguire, cu seninătate.
Nu-i este dat fiecărui muritor să aibă atâta putere şi înţelepciune. Ea le-a avut. A fost un model al sacrificiului de sine. Nu şi-a etalat diplomele primite, nu a făcut paradă de plachete, distincţii, medalii. A fost un om modest – semn al celor aleşi. Dacă Şcoala Nr. 2 este astăzi, probabil, una dintre cele mai bune instituţii gimnaziale din Piatra-Neamţ, asta se datoreşte în cea mai mare parte omului deosebit care a fost ERMILIA CHIRUŢĂ.
Împlinind vârsta ieşirii la pensie, ŞEFA a decis că locul ei nu este aici, pe pământ, ci acolo, în înalt, printre stele.
Mulţumim Celui de Sus că ne-a fost dat, în existenţa noastră, să ne intersectăm drumul vieţii cu un astfel de om de excepţie.
Drum netulburat în strălucirea veşnică, draga noastră prietenă, colegă, şefă – ERMILIA CHIRUŢĂ.
Profesor Monica M. CRISTEA