-11. Arte şi Meserii – litere
Pentru cine nu cunoaşte traseul biografic al autorului cărţii incluse în titlul de mai sus, se impune fie şi o simplă înşiruire a principalelor „experienţe profesionale” pe care le-a trăit acesta după absolvirea Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ (1972) şi satisfacerea stagiului militar (1972-1974): operator chimist, fierar-betonist, şofer cu carte de muncă, iar, în particular: fotograf, croitor, dactilograf, precum şi muncitor pe şantierul metroului bucureştean (1975-1977). Ultima „experienţă”, cea mai dramatică, devine şi sursa de inspiraţie pentru romanul Metroul fără Ceauşescu, cartea unui prozator care cunoaşte importanţa persiflării, ironia, umorul într-un text literar autentific. În acelaşi timp, vedem că autorului nu i-au scăpat bancurile „epocii de aur”, din care a selectat şi a introdus în canavaua textului numai atât cât a fost necesar, umorul său trădând un hâtru care poate ocupa un loc propriu în familia marelui humuleştean.
Chiar şi după absolvirea Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti (1981-1985), Geo Moroşanu a continuat să migreze prin diferite locuri de muncă şi să încerce variate profesii: jurist, ziarist pentru o scurtă vreme, după 1989, la ziarul „Ceahlăul”, apoi taximetrist (astfel s-au născut câteva scrieri intitulate Taxi P). A încercat şi jurnalistică privată (Mic Boss, săptămânal, vreo 20 de numere), a constituit, la Piatra-Neamţ, Asociaţia Mica Europă şi a editat trei numere din publicaţia bilingvă omonimă. Din decembrie 1995, a fost judecător (Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Bicaz).
Cum era şi firesc pentru un ins înzestrat şi cu talent narativ, acest şir impresionant de „experienţe” trăite de Geo (Gheorghe) Moroşanu a dat naştere cărţii de faţă, o carte care avertizează încă din titlu faptul că este o scriere cu profund caracter autobiografic.
Cititorii de beletristică vor observa cu uşurinţă calităţile literare ale acestui nou text precum şi apartenenţa lui la geniul epic. Cât priveşte stabilirea speciei literare, operaţiunea nu va fi foarte uşoară. Eul narativ, acelaşi cu autorul, îşi prezintă o serie de momente păstrate în memorie până la vârsta pensionării şi le relatează într-o formă romanţată, cronologic, de la o primă amintire de pe la vârsta de trei ani când a primit o bătaie de la tatăl său, un plutaş de pe Bistriţa venit de prin părţile Maramureşului. Urmează alte momente reţinute în memorie, dar faptele narate sunt trecute prin filtrul inteligent şi nu lipsit de talent al maturului. Chiar şi el constată că scrierea sa nu poate fi considerată o carte de memorii, deşi ştie foarte bine că – aşa cum spunea marele scriitor de limbă franceză născut la Răşinari – literatura este memorie, în primul rând memorie. În ceea ce priveşte talentul literar, acesta a fost remarcat încă de la debutul autorului în SLAST (Suplimentul Literar şi Artistic al Scânteii Tineretului) de către criticul literar Alex Ştefănescu care îi publică prezentându-l elogios.
Textul este segmentat, secvenţele succedându-se ca într-un scenariu cinematografic; unele dintre acestea putând fi citite ca simple momente sau schiţe. El nu poate fi încadrat însă nici în categoria „amintirilor” dar, dacă avem în vedere că eul narator este prezentat ca un personaj care evoluează de la primii ani ai vieţii şi până la maturitatea deplină, putem considera această carte – păstrând proporţiile desigur – un bildungsroman aşa cum s-a scris şi despre „amintirile” lui Creangă.
Concluzionând, putem spune că această proză, a lui Geo Moroşanu are elemente ce aparţin mai multor specii literare, unele menţionate de noi, şi toate la un loc.
Ea este o adevărată scriere biografică în care autorul reuşeşte să-şi realizeze autoportretul utilizând toate mijloacele scriitoriceşti, de la relatarea seacă a faptelor, la momentele de melancolie peste care trece cu uşurinţă întrebuinţând ironia şi autoironia, excelând prin persiflare şi autopersiflare. De fapt, umorul de bună calitate este piesa de rezistenţă a acestei cărţi scrise într-o limbă română corectă, îngrijită, fără să abunde în expresii licenţioase cum se obişnuieşte în literatura contemporană publicată sau jucată pe anumite scene teatrale.
Fără a exagera, putem spune că Geo (Gheorghe) Moroşanu, după această a doua carte de proză, este pe drumul pe care va putea să ajungă scriitor, aşa cum a afirmat că vrea să devină încă din clasa întâi.
Constantin TOMŞA