„Punând piciorul pe acest pământ sacru, am şi devenit Român. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, voiu împărtăşi cu voi soarta bună ca şi pe cea rea. Încredeţi-vă în mine, precum eu mă încred în voi (…). Providenţa, care a condus pe alesul vostru până aici, şi i-a depărtat toate piedicile din cale, nu va lăsa această operă neîndeplinită”.
Carol I în Adunarea Deputaţilor, la 10 mai 1866
Ziua de 10 mai a rămas în istoria poporului român ca o zi încărcată de profunde semnificaţii istorice, până la instalarea regimului comunist această dată reprezentând Ziua Naţională a Românilor. Ultima sărbătorire oficială a zilei a fost la 10 mai 1946, apoi Ziua Independenţei României a fost mutată pe data de 9 mai.
Între anii 1866 – 1947, pe data de 10 mai, regele, curtea, oştenii şi poporul participau, în biserici – la slujbe de laudă şi mulţumire, iar familia regală ieşea în mijlocul bucureştenilor, asistând la celebra bătaie cu flori de la şosea şi la focurile de artificii din Cişmigiu.
„În dimineaţa zilei de 10 Mai, bubuitul tunurilor din Dealul Spirii reamintea Capitalei sărbătoarea. Pe străzile şi bulevardele pe unde avea să treacă cortegiul, casele şi prăvăliile erau împodobite cu drapele. La ferestre erau flori. Pe stâlpii înconjuraţi de verdeaţă fâlfâia tricolorul, iar portretele Regelui Carol I şi ale Reginei Elisabeta erau afişate pe la vitrinele prăvăliilor (…) Pe înserat, se aruncau cele din urmă flori, iar şoselele rămâneau ninse de petale” (Horia Furtună, Conferinţa Radiofonică din anul 1941 – „10 Mai de altădată” – sursa: România Actualităţi).
Sărbătoarea se mai numea şi „Ziua Triplei Coroane”, deoarece era legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a ţării.
În primul rând, pe 10 mai 1866, Carol I a venit în Bucureşti, capitala României, unde a depus jurământul în faţa Parlamentului. Tot în această dată, dar în anul 1877, Carol I proclamă independenţa României. De asemenea, pe 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României. (I. N.)