Asociaţia Pedagogică Educatoarea – 25 de ani de succes

Sâmbătă, 26 noiembrie, Asociaţia Pedagogică Educatoarea Neamţ a aniversat o vârstă primăvăratecă: 25 de ani de existenţă. Sărbătoarea a avut peste 160 de invitaţi – reprezentanţi ai Asociaţiei Învăţătorilor, Sindicatelor din Învăţământ, Inspectoratului Şcolar şi ai altor instituţii locale, colaboratori, membri actuali şi fondatori. După prezentarea istoricului asociaţiei, preşedintele, profesor Cristina Ionescu, a decernat placheta aniversară „25 ani de succes” Marianei Costrăs, preşedintele fondator al Asociaţiei Pedagogice Educatoarea, astăzi pensionară. Aceasta a vorbit despre naşterea şi creşterea asociaţiei până la o maturitate deplină şi, vădit emoţionată, a evocat efortul unor oameni inimoşi care au pus în fapt o idee generoasă: Elena Iorga, Vili Costras, Marcel Dragotescu, Argentina Cepoi, Virginia Popa, Lucretia Rez.

Au fost decernate plachete aniversare membrilor activi şi instituţiilor care au colaborat în această perioadă cu asociaţia şi 36 de medalii aniversare membrilor şi colaboratorilor pensionari prezenţi.

Spectacolul aniversar a reunit formaţii de preşcolari şi elevi, care în decursul anilor au făcut performanţă pe tărâmul muzicii, dansului şi teatrului: trupa de balet a Grădiniţei Muguri de lumină Roman, ansamblul de dansuri populare al Grădiniţei 2 Târgu Neamţ, grupul vocal al Grădiniţei de aplicaţie Piatra-Neamţ, Rith­mic Show, trupa de majorete de la Şcoala nr. 3 Piatra-Neamţ, trupa de teatru de la Clubul Artis ş. a.

A fost lansat numărul omagial al revistei APE „Trepte spre ABC”, şi a fost vernisată o expoziţie de icoane pe sticlă ale profesoarei Cecilia Hăisan şi membrilor cercului Prietenii Curcubeului.

Asociaţia Pedagogică Educatoarea a luat fiinţă pe 29 noiembrie 1991, având iniţial un număr de 30 de membri – educatoare în activitate sau pensionare, profesori ai Liceului Pedagogic „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ – şi are astăzi peste 200 membri activi. Cele două mari acţiuni promovate de asociaţie sunt Festivalul preşcolarilor Copiii – florile vieţii şi Datini şi obiceiuri de iarnă. (RED.)