Gala Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” 100

Pe data de 6 octombrie Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău a împlinit 100 de ani de la înfiinţare.

Cu această ocazie, înainte de spectacolul festiv, în foaierul teatrului a avut loc inaugurarea bustului cărturarului Bogdan Petriceicu Haşdeu, replică după opera lui Dimitrie Paciurea, dezvelit aici „fix în urmă cu o sută de ani”.

Spectacolul omagial s-a desfăşurat cu participarea actorilor din trupa Teatrului şi a Orchestrei de Cameră a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”. La eveniment au fost prezenţi Preşedinta Republicii Moldova – Maia Sandu, oficiali din Republica Moldova şi România, personalităţi culturale europene.

Trebuie spus de la bun început că organizatorii acestui eveniment au avut o sarcină extrem de dificilă. Pe de o parte, într-un spectacol de numai două-trei ore trebuia marcată o instituţie centenară care a avut rolul de punte culturală între cele două maluri ale Prutului, pe de altă parte spectacolul ar fi trebuit să pună în valoare o trupă orgolioasă aflată în faţa celui mai select public românesc. Vrând-nevrând trebuia găsită o soluţie care să armonizeze partea protocolară a evenimentului cu cea artistică: teatrul nu este doar un port-drapel al ideilor ci şi un spaţiu al muzelor, un loc care emite mesaje elaborate (musai) artistic. Iar rezolvarea a fost următoarea: pe un fond muzical cu rol de fundal ilustrativ, dar şi de liant cursiv între momentele reprezentaţiei, un crainic din afara scenei relatează pagini de istorie, ilustrate cu proiecţii pe două ecrane imense, text preluat uşor de prezentatorii de pe scenă şi alternând cu fragmente din spectacolele evocate sau din repertoriul curent al instituţiei.

Şi crainicul ne informează: În ianuarie 1918, Teatrul Naţional din Iaşi, sub directoratul lui Mihail Sadoveanu întreprinde un prim turneu la Chişinău, unde pe 24 ianuarie se joacă Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, iar a doua zi Răzvan şi Vidra de Bogdan Petriceicu Haşdeu. Aceste două piese, împreună cu Apus de soare a lui Delavrancea, devin piese de rezistenţă ale culturii române în Basarabia. Iar monologul lui Ştefan cel Mare din Apus de soare, interpretat de celebrul actor Constantin Nottara, rămâne un moment de referinţă în istoria teatrului românesc, citat adesea pe ambele maluri ale Prutului. (…) Actualul Teatru Naţional „Mihai Eminescu” de la Chişinău, şi-a deschis cortina oficial la 6 octombrie 1921, fiind creat printr-o Hotărâre de Guvern semnată de ministrul Cultelor şi Artelor, Octavian Goga. Reprezentaţia inaugurală: premiera spectacolului „Răzvan şi Vidra”.

Ceremonia de astăzi a fost deschisă de directorul teatrului care a salutat prezenţa în sală a Preşedintei Maia Sandu (în sală, nu în loja oficială!), a gazdelor marcante şi a invitaţilor din România.

Teatrul este o artă a emoţiilor şi a inteligenţei, care se trăieşte aievea şi are puterea de a trezi spiritele şi de a uni inimile, a spus Petru Hadârcă. La mulţi ani! Anul acesta este un an deosebit pentru mişcarea teatrală şi îndeosebi pentru Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” de care ne leagă o istorie de 100 de ani, timp în care, pe scena teatrului nostru şi-au demonstrat talentul şi măiestria, generaţii de aur ale Teatrului Naţional începând cu cei din perioada interbelică şi până în prezent. Au dat dovada măiestriei lor pentru a proteja şi a menţine TEATRUL ÎN LIMBA ROMÂNĂ.

În discursul său, Petru Hadârcă, a subliniat faptul că ziua inaugurării Teatrului Naţional a fost o zi de mare bucurie şi sărbătoare, pentru intelectualii vorbitori de limba română, dar mai ales pentru cei care până atunci s-au opus ideologiei ţariste de rusificare şi se implicaseră în lupta de eliberare naţională.

Pentru a atrage publicul şi pentru a asigura performanţa artistică, mai ales în spectacole din marele repertoriu universal, Teatrul Naţional românesc obişnuia să invite actori cunoscuţi de la Iaşi sau Bucureşti, care jucau la premieră sau în unele spectacole, apoi aceleaşi roluri erau preluate de artiştii de la Chişinău. Astfel, pe 6 octombrie 1921, rolul lui Răzvan din piesa lui Haşdeu, a fost interpretat de unul dintre monştrii sacri ai Teatrului Naţional din Iaşi, Vasile Leonescu.

Şi crainicul continuă: Timp de un deceniu directoratul Teatrului Naţional din Chişinău a fost asigurat de nume importante ale culturii noastre: George Topârceanu, Corneliu Sachel Arescu, Ion Livescu.Şi au jucat aici actori de renume ca Emil Botta, Sergiu Cujbă, Mişu Fotino, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, care la un moment dat a devenit chiar rectorul IATC „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

După anexarea, la 28 iunie 1940 a Basarabiei la URSS, la Chişinău s-a constituit Teatrul Moldovenesc de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, jucându-se doar dramaturgie rusă sau traduceri proletcultiste.

La repertoriul naţional se revine abia la sfârşitul anilor 50 cu dramaturgie clasică: „Sânziana şi Pepelea”, „Fântâna Blanduziei”, „Ovidiu”, „Iaşii în carnaval”, „Soacra cu trei nurori”, „O scrisoare pierdută”. Şi abia spre anii `60-`70 este permisă montarea pieselor dramaturgilor contemporani: Aureliu Busuioc, Alexei Marinat, Ion Druţă, Gheorghe Malarciuc, Dumitru Matcovschi.

După proclamarea independenţei, sub conducerea lui Victor Ciutac teatrul a funcţionat ca teatru-studio, din iulie 1994, în urma unui concurs de creaţie, este oficializat ca Teatru Naţional, iar numele lui Mihai Eminescu îi este atribuit în1998.

Ultimii ani ai teatrului au înregistrat spectacole importante după dramatizări: Anna Karenina după Lev Tolstoi, Un veac de singurătate după Gabriel Garcia Marquez, Fraţii Karamazov după Fiodor Dostoevski, Amadeus după Peter Shaffer, după piese clasice – Şcoala nevestelor de Molière, sau după dramaturgia românească: Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Apus de soare de Barbu-Ştefănescu Delavrancea. Iar teatrul s-a făcvut cunoscut în lume, de la Festivalul „I. L. Caragiale”, Bucureşti, la Festivalul „A. P. Cehov”, Moscova, de la Festivalul de Comedie, Vas­lui la Festivalul de Teatru Experimental din Cairo.

Am relatat pe scurt această istorie, presărată în fragmente mici, de-a lungul spectacolului, printre momentele solemne ale Galei.

Am urcat cu emoţie pe această scenă, a mărturisit Preşedinta Maia Sandu, aşa cum am urcat pe 15 ianuarie, atunci când cu onoare am acceptat ca evenimentele acestei frumoase aniversări să se desfăşoare sub egida Preşedinţiei Republicii Moldova. A fost o bucurie reală atunci când, în mod simbolic, pe 27 martie, de Ziua Unirii cu România, am aflat că domnul preşedinte al României Klaus Iohannis s-a alăturat acestei iniţiative. Şi cu această ocazie, mulţumesc frumos încă o dată României pentru că sprijină proiectele culturale din Republica Moldova.(…) În discursul său, Preşedinta Republicii Moldova a elogiat figurile legendare ale teatrului care au făcut istorie şi au schimbat istoria, exprimându-şi respectul pentru înaintaşii artei teatrale din Moldova, dar şi pentru efortul şi talentul echipei de astăzi a Teatrului Naţional, nume care, cu siguranţă, vor rămâne gravate în istoria scenei naţionale. Astfel, pentru ca vorbele să fie acoperite de fapte au fost conferite câteva titluri onorifice unor nume notorii ale acestui teatru pentru merite deosebite în dezvoltarea şi promovarea artei teatrale naţionale şi a valorilor universale ale culturii, pentru talent remarcabil dedicat scenei şi rezistenţă în faţa provocărilor epocii, pentru asumarea misiunii de cultivare a limbii române, precum şi cu prilejul marcării a 100 de ani de la fondarea Teatrului.

A mai luat cuvântul Ministrului Culturii din Republica Moldova, dl. Sergiu Prodan, iar Ministrul Culturii din România, dl. Bogdan Gheorghiu a citit mesajul Preşedintelui Klaus Iohannis şi a transmis mesajul pe care Florin Câţu, prim-ministru la acea vreme, l-a transmis Teatrului Naţional al unei „ţări prietene”. Emoţionant şi autentic a fost doar mesajul de felicitare, imprimat de Ion Caramitru în sala Naţionalului bucureştean, cu câteva zile înainte de plecarea sa definitivă.

Sărbătoarea Centenarului a luat sfârşit cu toţi actorii pe scenă închinând, în aplauzele publicului, o cupă de şampanie pentru viitorul teatrului românesc.

Mircea ZAHARIA