DIALOGUL SOCIAL

sau

Trecerea de la o cultură de conflict la parteneriat

• CADRUL GENERAL. DICŢIONAR.

Ca orice organism social, fiecare organizaţie are două caracteristici: atât dialogul, cât şi conflictul social. Conflictele sociale sunt naturale şi necesită aplicarea unor proceduri specifice pentru rezolvarea lor. Realitatea apariţiei lor are în vedere divergenţele ce apar în legătură cu punctele de vedere, obiectivele sau interesele diferiţilor salariaţi, grupuri, conducerea organizaţiei etc. Dezechilibrele conduc, de regulă, la declanşarea unor conflicte sociale de durată şi dificile, multiplicarea grevelor de solidaritate etc., care determină, de regulă, dezorganizarea sistemului productiv. Conform Codului Muncii, conflictul de muncă reprezintă orice dezacord intervenit între partenerii sociali în raporturile de muncă, acesta fiind forma acută de manifestare a disfuncţiilor sociale: revendicări salariale, viaţa sindicală – asigurarea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii sindicale, amestecul patronatului în activitatea sindicală, organizarea muncii, condiţii de muncă, drepturi sociale, utilizarea forţei de muncă şi altele.

Monitorizarea permanentă, cotidiană, a condiţiilor şi relaţiilor de muncă permite reperarea eventualelor conflicte de muncă latente. Pentru diminuarea acestor tipuri de surse de conflict social, se recomandă monitorizarea permanentă a climatului social şi a condiţiilor de muncă din organizaţie. Soluţiile uzuale pentru cazurile mai puţin grave se regăsesc în dialogul permanent, individual sau cu reprezentanţii angajaţilor sau sindicatelor (în funcţie de tipul disfuncţiei sesizate).

Ca o tendinţă generală în ultimii ani, se constată în ţările occidentale scăderea însemnată a conflictelor de muncă, atât privind numărul acestora, cât şi efectivele care au încetat lucrul, numărul de zile de inactivitate, numărul de întreprinderi la care s-au înregistrat etc. Această situaţie are multiple explicaţii, iar printre elementele favorizante ale diminuării conflictelor de muncă se află indiscutabil şi dezvoltarea managementului resurselor umane în cadrul organizaţiilor respective (dialogul social, motivarea personalului etc.).

Dialogul social este definit de Organizaţia Internaţională a Muncii ca fiind totalitatea negocierilor şi consultărilor între reprezentanţi ai guvernelor, angajatorilor şi lucrătorilor cu privire la aspecte de interes comun legate de politica economică şi socială. Principalul obiectiv al dialogului social este de a promova consensul şi implicarea democratică la locul de muncă, de a oferi lucrătorilor o voce cu privire la deciziile care au repercusiuni asupra lor. Dialogul social este o componentă importantă a guvernării şi existenţei unei pieţe a muncii echilibrate.

• LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE,

Directiva/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului stabileşte cadrul general de informare şi consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană.

Face parte din Modelul Social European deoarece „reflectă principiul democratic (inclus în Art.11 al Tratatului privind Uniunea Europeană – TUE) conform căruia asociaţiile reprezentative trebuie să-şi poată exprima punctele de vedere, să fie consultate şi să intre în dialog cu autorităţile publice, iar lucrătorii şi patronatele trebuie să fie implicate în luarea deciziilor pe probleme care le afectează îndeaproape”.

• ÎN ROMÂNIA,

conform Legii 62/2011 – dialogul social reprezintă „procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se consultă şi negociază, în vederea stabilirii unor acorduri în problemele de interes comun.” Comisiile de dialog social asigură parteneriatul dintre părţile componente şi vizează consultarea obligatorie a partenerilor sociali asupra iniţiativelor legislative sau de altă natură cu caracter economico-social.

Partenerii sociali sunt: Sindicate/Organizaţii sindicale; Angajatori/Organizaţii patronale; Reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice (centrale/locale).

Forme ale dialogului social:

Tripartit – la dialog participă guvernul, organizaţiile sindicale şi patronale: Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS) la nivelul Guvernului; Consiliul Economic şi Social (CES); Comisiile de dialog Social la nivelul administraţiei publice centrale şi la nivel local; Consiliul Consultativ Tripartit din cadrul Inspecţiei Muncii; Completele specializate în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale; Consiliile Judeţene privind Egalitatea de şanse (COJES)

Bipartit – participă angajatorul/ organizaţii patronale şi organizaţii sindicale şi/sau reprezentanţii salariaţilor, având în vedere: Negocierea contractelor colective de muncă; Negocierea colectivă în sectorul bugetar; Negocierea acordurilor colective de muncă; Comisiile paritare;

• CADRUL INSTITUŢIONAL AL DIALOGULUI SOCIAL ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI:

Comisiile consultative de dialog social – îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor ministere şi al prefecturilor şi urmăresc să asigure o relaţie de parteneriat între administraţie, patronat şi sindicate care să permita o informare reciprocă permanentă asupra problemelor care sunt de domeniul de interes al administraţiei sau al partenerilor sociali.

Comisia paritară de la nivelul unităţii/instituţiei de învăţământ – este împuternicită să analizeze şi să rezolve totalitatea problemelor care apar în aplicarea Contractului Colectiv de Muncă, la solicitarea uneia dintre părţi şi adoptă hotărâri privind modul de aplicare a normelor şi metodologiilor legislaţiei specifice învăţământului, precum şi toate aspectele ce privesc reforma, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ. Constituirea comisiei paritare este obligatorie şi reprezintă o instituire a relaţiei de parteneriat între angajator şi angajat.

Comisia paritară poate emite avize consultative, poate face propuneri periodice privind îmbunătăţirea activităţii şcolii sau poate analiza şi formula propuneri referitoare la pregătirea profesională a angajaţilor, flexibilitateaprogramului de lucru şi urmăreşte realizarea acordurilor colective de muncă.

În sectorul educaţional, dialogul social este o componentă esenţială atât în vederea realizării obiectivului unui proces educaţional de calitate, cât şi pentru susţinerea drepturilor cadrelor didactice.

Pentru eficientizarea dialogului social, este nevoie de consolidarea capacităţilor conexe, bazate pe colaborare, informare, consultare, implicare activă şi transparenţă.

Recunoaşterea valorii mecanismelor şi instrumentelor dialogului social şi utilizarea acestora asigură echilibrul şi climatul de pace între partenerii sociali implicaţi.

Evoluţia relaţiilor de muncă şi a dialogului social este influenţată de factori externi, care pot avea impact asupra performanţelor organizaţiei, evoluţiei climatului social şi a condiţiilor de muncă. Printre aceşti factori enumerăm conjunctura economică naţională şi internaţională, evoluţiile mediului politic, sistemul relaţiilor colective de muncă, condiţiile geografice (caracteristicile socioculturale locale) şi specificul activităţii organizaţiei.

Diagnosticul social este un instrument important în observarea colectivităţilor, permiţând detectarea nucleelor reale sau potenţiali de conflicte de muncă şi ajustarea în timp real a politicilor sociale, atât la nivel organizaţional, cât şi sectorial, regional sau naţional. Un astfel de instrument asigură prevenirea sau limitarea efectelor negative ale deteriorării relaţiilor de muncă din cadrul organizaţiilor. Legislaţia muncii şi cea a dialogului social necesită adaptări permanente la provocările generate de contextul actual, asigurând echilibrul economic şi social.

Prof. Ramona-Mihaela ROŞU