Particip pentru al treilea an consecutiv la Congresul AGIRo şi încă nu m-am dumirit despre ce vrea să fie acest eveniment, pe care o publicaţie ialomiţeană îl numeşte „cît roata carului”!!! La ce dimensiuni poate fi el evaluat în contextul activităţii generale a unei Asociaţii, AGIRo, reprezentativă pentru cadrele didactice din spaţiul spiritual al limbii române?
Raportat la statutul Asociaţiei, congresul ar trebui să se identifice cu Adunarea generală, organul de conducere al AGIRo, compusă din totalitatea membrilor. Invitaţia la congres creează, însă, o dubioasă confuzie: „Anual, acest forum este deschis oricărui învăţător, educatoare sau profesor… „, fie că este sau nu membru al Asociaţiei, precizăm noi. În aceste condiţii, nu am înţeles de ce s-a mai cerut filialelor din fiecare judeţ să-şi desemneze delegaţii, cînd la Congres a participat cine a vrut şi cum a vrut? Aşa a ajuns delegaţia de la Neamţ să fie formată din 7 membri, cînd în fapt eram doar 5! Sau invers?! În această situaţie, nu mai poate fi vorba de reprezentativitate. Bine şi aşa; stau şi mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă (Doamne fereşte!) ar fi dorit să participe la congres măcar vreo treime din dăscălimea română. Am fi secat Lacul Amara … dintr-o sorbire (că a fost căldură mare … monşer).
Despre programul congresului… Alocuţiuni şi urări, urări şi alocuţiuni, vizite, o serată folclorică, un curs de formare, o seară naţională (distractivă), plajă şi iar o seară naţională, la fel de nedistractivă. Un program care s-a vrut dens dar care s-a dovedit a fi stufos, lipsit de coerenţă, parcă însăilat în pripă la „întîlnirile informale ale conducerii AGIRo”, desfăşurate la vreme de seară, sau chiar de noapte. Nu s-a spus nimic despre activitatea Asociaţiei din anul trecut (cu excepţia înfiinţării filialei din Republica Moldova), despre strategia şi obiectivele Asociaţiei, despre situaţia sa financiară.
Au fost şi lucruri, evenimente care ne-au plăcut: în primul rînd, efortul organizatoric al filialei AGIRo Ialomiţa, condusă de doamna Aprilia Gălbenuş; apoi, m-au impresionat colegii români veniţi de dincolo de graniţele politice ale României, din Republica Moldova, sudul Basarabiei, Serbia. Cred că noi, cei din AGIRo, am avea multe de învăţat de la colegii basarabeni în ceea ce priveşte capacitatea de implicare şi de răspundere faţă de activitatea în Asociaţie.
Văzînd alaiul heterogen al participanţilor (unii şi-au adus cu ei şi copiii, vreo bunică, nevasta sau …) veselia, voia bună, optimismul exagerat, m-am întors cu gîndul în istorie, la Viena, la întîlnirea capetelor încoronate din anii 1814-1815. Poate comparaţia este puţin exagerată, dar latura mondenă, recreativă, atmosfera de vacanţă au dominat lucrările congresului învăţătorilor; „Congresul dansează”, încercînd să uite marile probleme ale învăţămîntului românesc, probleme care nu şi-au găsit locul pe ordinea de zi a congresului. AGIRo este o asociaţie puternică, bine structurată, dar care încă nu şi-a găsit locul la masa celor care au un cuvînt de spus cu privire la mersul învăţămîntului românesc.
Prof. Liviu RUSU