(Urmare din numărul trecut)
Şi amintirile despre anii de liceu sunt nuanţate, confesiunile generaţiei ’57 sunt revelatoare:
„Nu pot trece sub uitare prestaţia şi ţinuta profesională a marilor mei dascăli «de la Liceul de Fete „Ştefan cel Mare” din Suceava», adevăraţi piloni ai culturii româneşti, de la care generaţia noastră încă mai păstrează, neştearsă amintirea valorii.” Lili Blaga Cocean din Sangeorz Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, pg. 104.
„Între anii 1946 şi 1948 am urmat Şcoala Normală «Domniţa Elena» din Bacău, situată lângă cimitirul din cartierul Cornişa, ea însăşi «cimitir» al copilăriei mele”, scrie Rodica Radu Răşcanu din Iaşi.
„Devenisem tristă şi sufletul meu de copil se întunecase. Timp de cel puţin trei luni de zile am plâns în taină şi suspinam. În acest timp, am primit o singură carte poştală, parcă tipizată, ultra sobră, semnată de tata, doar câteva rânduri în care scria:
Dragă Rodica, noi suntem sănătoşi cu toţii «mai avea 4 fraţi» ceea ce îţi dorim şi ţie. Suntem ocupaţi cu treburile gospodăreşti. Caută şi te sileşte la învăţătură, fii disciplinată, respectuoasă, ascultătoare faţă de pedagogi şi profesori şi poartă-te frumos cu toate colegele.” Al tău tată…
A urmat sfaturile tatălui ei şi a fost silitoare la carte – a primit numai note de zece.
„De atunci «mai scrie Rodica» întâmplarea aceasta a devenit fundamentul convingerii mele că pot învăţa departe de familie, în lumea largă, mi-am risipit depresia, mi-am întărit încrederea în mine, am prins elan, toate călăuzind întreaga mea viaţă şcolară ce a urmat. S-a pus astfel piatra de temelie a pasiunii mele pentru învăţătură.”
Mai povesteşte că, în primul an de liceu, condiţiile sociale, istorice dar, mai ales, economice s-au înrăutăţit din cauza cumplitei secete, a salariilor mici de învăţător ale părinţilor ei, a taxelor şcolare şi, după primul an, s-a transferat la Şcoala Pedagogică din Huşi, fiind întreţinută de o rudă.
Despre această perioadă, colega mea mai relatează: „Aici mi-am completat cultura generală, aici am învăţat discipline care mi-au deschis succesul carierei de dascăl mai târziu: pedagogia generală, cu principii şi metode didactice, psihologia – legătura între aceste discipline – cheia succesului didactic, logica sau metodica tuturor disciplinelor, toate studiate cu acelaşi profesor Iovu Constantin. Domnul nostru profesor era un pedagog cum rar se mai poate întâlni, uimitor de bine informat, cu o cultură vastă.” Acestea sunt impresiile prof. Rodica Radu Răşcanu din Iaşi, pg. 460-461.
Despre anii de liceu, colega Dumitra Soare Mazăre din Galaţi scrie:
„După terminarea şcolii primare şi a gimnaziului, la îndemnurile învăţătorului şi a altor intelectuali din comună, tata, deşi nu i-a fost uşor, m-a înscris la Liceul Pedagogic de Fete din Brăila, şcoală cu internat. Pot să spun că anii de şcoală au influenţat foarte mult viitorul şi perspectiva carierei mele de mai târziu. Pe vremea aceea era şcoala copiilor buni şi nevoiaşi, cei cu stare urmau liceul şi pensioane.
Eu am fost încântată pentru că, pe lângă obiectele de studiu cu specific pedagogic, făceam mult sport, cântam în corul şcolii, care era renumit în oraş, cântam în orchestra şcolii, deoarece obligatoriu studiam şi vioara, învăţam serios să lucram, să ţesem şi să pictăm”. pg. 500.
Viorica Strahotin Şindilaru din Iaşi relatează: „Între anii 1948-1952, am fost eleva Liceului Pedagogic nr. 2 din Iaşi. Am făcut parte dintr-un colectiv de eleve, bine sudat şi muncitor. Pentru fiecare din colegele mele de liceu, pe care le-am iubit şi le-am admirat, păstrez o amintire frumoasă.
Dacă sunt profesoară de limba şi literatura română, exemplul cel mai luminos l-am avut din partea d-nei profesoare Lucia Pop. Lecţiile sale nu le voi uita niciodată. M-am străduit permanent să-i urmez exemplul”. pg. 522.
Iată ce scrie Rodica Sturzu din Iaşi, soţia lui Corneliu Sturzu:
„1944-1953: este elev la Liceul Teoretic din Paşcani; printre alţii îl are profesor pe Constantin Ciopraga şi are ocazia să-l cunoască pe Nicolae Labiş, cu care va lega o strânsă prietenie.” pg. 546-547.
Din „cioburi” de amintiri încerc şi eu să reconstitui anii mei de liceu. Cu o zi înainte de începerea primului an şcolar 1949-1950, în curtea internatului Liceului Pedagogic din Rădăuţi, jud. Suceava, era mare animaţie. Elevele din clasele mari îşi manifestau bucuria revederii, cele care urmau să păşească pentru prima oară pragul liceului aveau ochii în lacrimi după despărţirea de părinţi. Erau încă nişte copile, eu nu împlinisem 14 ani.
Venisem în căruţă cu tata. De la Cacica la Rădăuţi, cca 30 km, nu era mijloc de transport în comun. Iarna, după vacanţă, am plecat, în zori, cu mama, în sanie. Pe drum ne-au atacat lupii. Îmi amintesc că eu am dat foc la paiele din sanie ca să îndepărtăm lupii de lângă caii care nu mai înaintau. Mama a coborât din sanie, a mângâiat caii şi a mers alături de ei pe o distanţă mare. Lupii ne-au mai urmărit un timp pe câmp şi pe lângă şosea.
Revin la amintirile din liceu: internatul era instalat într-o fostă cazarmă militară, cu dormitoare mari în care eram cazate câte 30-32 de eleve. Mâncarea era puţină şi insuportabilă, invariabil, varză acră cu şorici de porc, cu tot cu păr, ce ţinea loc de friptură.
Iarna se făcea foc cu lemne, foarte rar, în clasă şi la internat. Nu era baie, pe o bancă lungă, pe holul internatului, erau câteva căldări cu apă şi lighene. Iarna spărgeam cu pumnul gheaţa din căldări ca să luăm apă pentru spălat. Municipiul Rădăuţi este un pol al frigului pentru Bucovina, iernile sunt foarte geroase.
Profesoara de limba şi literatura română, care era şi diriginta clasei, ne aducea cărţi din biblioteca personală, pe care le citeam în dormitor. Cărţile liceului au fost arse după Război. Nu aveam sală de lectură nici la liceu, nici la internat. Nu aveam măcar o masă în dormitor, n-ar fi încăput. Scriam temele pe genunchi sau pe pervazul geamului şi citeam în pat.
La absolvirea liceului trebuia obligatoriu să mergem acolo unde eram repartizate în învăţământ. La 2-3 ani venea câte una-două repartiţii pentru facultate. Poate singura bucurie deplină, trăită în anii de liceu, a fost atunci când colega mea de bancă şi cu mine am primit repartiţii pentru învăţământul superior, obligatoriu, pentru o facultate pedagogică. Selecţia se făcea în ordinea mediilor din toţi anii de liceu.
Am ales amândouă facultatea de filologie datorită profesoarei noastre de română care ne-a inoculat pasiunea pentru lectură.
(Continuare în numărul următor)
Elena DIDOIU