REMEMORĂRI NEMȚENE – august 2024

■ 2/1891 – n. Mihail Jora, la Roman (d. 10. 05. 1971, Bucureşti), compozitor, dirijor, membru al Academiei Române (1955). A absolvit Conservatorul şi Facultatea de Drept, Iaşi, Conservatorul din Leipzig. A fost: director muzical (Radiodifuziunea Română), consilier artistic (Filarmonica şi Opera Română), rector al Conservatorului, dirijor, pianist. Fondator al Societăţii Compozitorilor Români; membru al Institutului „Max Reger” din Bonn (1948). Creaţia: balete („Curtea veche”, „La piaţă”, „Când strugurii se coc” ş. a.), suita simfonică „Privelişti moldoveneşti” (şi un motiv melodic din folclor: „Pe malul Tazlăului”), poeme simfonice („Poveste indică”, „Burlescă”), „Simfonia în do”, „Balada pentru bariton şi orchestră”, muzică de cameră („Cvartetul de coarde”), lieduri, pe versuri ale poeţilor români ş. a.

■ 08/1957 – n. Gheorghe Brânzei, la Piatra-Neamţ, profesor la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş; doctor în Filologie; inspector şcolar la ISJ Neamţ; director al Colegiului Tehnic Forestier; membru în Comisia naţională de limba şi literatura română la Ministerul Educaţiei; fondator şi coordonator al revistei Adobiografiinţa, autor al volumelor: Literatura contemporană în şcoală, Despre poezie, Despre cuvântul românesc etc.; coordonator şi coautor: Limba şi literatura română în gimnaziu, Limba şi literatura română în liceu, Lecţia de limba şi literatura română, Ghid metodologic pentru învăţământul primar, gimnazial şi liceal, ghiduri de pregătire pentru: Evaluare Naţională, BAC, olimpiade şi concursuri şcolare, culegeri de teste pentru clasele V-XII, sinteze diverse; colaborator al revistelor: Asachi, Apostolul, Convorbiri didactice; autor de studii şi articole pe teme de didactică; organizator de olimpiade şi concursuri şcolare de creaţie; participant la proiecte educaţionale naţionale şi internaţionale (România – Olimpiada internaţională de limba şi literatura română, 2011, Franţa, Spania, Anglia, Italia, Portugalia).

■ 8/1907 – n. Gheorghe I. Cartianu, la Borca, Neamţ (d. 26. 06. 1982, Bucureşti), inginer, profesor universitar doctor docent (1970), membru corespondent al Academiei (1964). Absolvent al Şcolii Politehnice, Bucureşti, asistent la Şcoala Politehnică (1934), la Societatea de Radiodifuziune pentru Studioul Bucureşti. Primele instalaţii româneşti de emisie de radio cu modulaţie de frecvenţă, pe unde metrice, în România (1947); primul releu pe unde metrice (1952) dispecer radiotelefonic pentru galerii de mină (1966), sisteme de transmitere a orei exacte. Cărţi: „Modulaţia de frecvenţă”; „Bazele radiotehnicei”.  Colaborări: „Telecomunicaţii”, „Buletinul Institutului Politehnic din Bucureşti”, „Memorii şi Monografii” ale Academiei Române.

■ 16/1950 – n. Mircea-Titus Romanescu, la Piatra-Neamţ, pictor, a absolvit Institutul Politehnic Bucureşti şi Universitatea de Arte. Master în „management şi impresariat în arte vizuale”. Membru al U. A. P. din România, al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici UNESCO şi ARIPA din Torino. Expoziţii: Bacău, Bârlad, Bucureşti, Chişinău, Piatra-Neamţ, Timişoara, Bruxelles, Veneţia, Austria, Cehia, Olanda, Germania. Premiul I la Festivalul Naţional şi câştigător al Concursului Cooymans-Covalenco.

■ 19/1879 – n. Lascăr L. Vorel, la Copou, Iaşi (d. februarie 1918, München, Germania), pictor postimpresionist. Şi-a petrecut prima parte a vieţii la Piatra-Neamţ. După studiile liceale şi Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, a continuat studiile în Germania, unde s-a stabilit în 1899, petrecându-și apoi o mare parte din viaţă. Înscris la Akademie der Bildenden Künste München (1900). Colaborări: „Nea Ghiţă”. Expune uleiuri şi guaşe în cadrul Societăţii Tinerimea Artistică. Singura expoziţie personală Galeria „Golz” din München (1931). În prezent, Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ deţine o parte a lucrărilor reprezentative din creaţia lui Lascăr Vorel, aduse în ţară, după moartea artistului (1918). A fost reînhumat în Cimitirul „Eternitatea” din Piatra-Neamţ, oraş unde se organizează Bienala de Pictură „Lascăr Vorel”.

■ 20. 08. 1944 – n. Parasca Agape (n. Boca), în satul Răchiţi, Botoșani, (d. 06 iunie 2023, Piatra-Neamț). A absolvit: şcoala elementară la Botoşana, o şcoală de surori, a lucrat în domeniul sanitar, apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, (1975). A predat desenul la şcoli din Neamţ. Prima personală, la Galeria „Alfa” Piatra-Neamţ (1981). A expus pictură şi grafică în expoziţii personale (design vestimentar la Bicaz şi Piatra-Neamţ), împreună cu Mihai Agape şi în expoziţii colective organizate de Filialele Bacău şi Neamţ ale U. A. P. (1975-2014). A participat la Bienala „Lascăr Vorel”, la „Voroneţiana” din Suceava, la mai multe tabere de creaţie. Lucrări în colecţii din ţară şi din: S.U.A., Germania, Italia, Spania, Anglia.

■ 20/1975 – n. Lucian Gogu-Craiu, la Piatra-Neamţ, artist plastic, absolvent al Liceului de Artă din Piatra-Neamţ şi al Academiei de Arte Vizuale „Geor­ge Enescu” din Iaşi (1999). Din 2002, membru al U. A. P. din România. Personale, la Piatra-Neamţ. Colective şi de grup: Piatra-Neamţ, Târgu-Neamţ, Iaşi, Bicaz, Bucureşti, World Art Media, Contemporary Istambul Art Fair – Turcia, CIGE – China International Gallery Expozition, ART Basel, Miami Beach, Salon Art Shopping 25 & 26 Octobre 2008 – Carrousel du Louvre. Realizează grafică de carte şi de presă. Lucrări în colecţii din ţară şi străinătate.

■ 26/1925 – n. Ion Coman, la Pocreaca, Iaşi (d. 5. 09. 1970, Constanţa), primul director al T. T. din Piatra-Neamţ. Deşi a absolvit studii sumare, s-a dovedit a fi un bun organizator. Funcţii: director al teatrelor din Bacău şi „Constantin Tănase”; Secţia din Piatra-Neamţ a Teatrului de Stat Bacău (1959), T. T. din Piatra-Neamţ, unde se va dovedi un priceput în aducerea tinerilor actori („generaţia de aur” a T. T.), regizori, scenografi şi dramaturgi; a organizat prima ediţie a Festivalului de Teatru pentru Copii şi Tineret (1969) şi primele deplasări peste granițe: R. F. Germania, Italia, San Marino.

■ 30/1942 – n. Ştefan CORNEANU, la Ştefăneşti pe Prut, judeţul Botoşani (d. 29 iulie 2014, Piatra-Neamţ).  Şcoala medie mixtă Bicaz (1956-1960), Facultatea de filologie, Universitatea „Al. I. Cuza” – Iaşi (1960-1965). Profesor la şcolile generale din Cuejdi şi Stejaru, director adjunct la Liceul Industrial Bicaz (1970-1980), inspector şcolar (1980-1990) – vice şi preşedinte al Filialei Neamţ a Societăţii de Ştiinţe Filologice, profesor la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, Piatra-Neamţ (1990-2005). Lucrări: „Lucia Demetrius – schiţă monografică” (licenţă), „Mihai Eminescu în programele şi manualele şcolare” (grad I). Înfiinţează Sindicatul Liber al Inspectoratului Şcolar (dec. 1989 – ian. 1990), fiind şi primul lider care aderă la  SLLICS  Neamţ. Membru al Consiliului Judeţean Neamţ şi al Biroului Executiv, având şi funcţia de secretar executiv al SLLICS, până în 2008. Unul dintre membri fondatori ai seriei noi a revistei „Apostolul”, redactor-şef adjunct (1999-2014).

■ 30/1960 – n. Ştefan Potop, la Tazlău, Neamţ, profesor, artist plastic. Absolvent al Academiei de Arte „George Enescu”, Iaşi (1987). Este profesor la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ şi deţine funcţia de preşedinte al Filialei Neamţ a U. A. P. din România. Expoziţii: Bacău, Baia Mare, Bucureşti, Buzău, Gura Humorului, Iaşi, Piatra-Neamţ, Târgu-Mureş, Veneţia, Praga. Tabere de creaţie: Ardeluţa, Brateş, Viişoara, Borca, Dumbrava, Potoci, Durău, Văratic, Tarcău, Tazlău.

Constantin TOMȘA

(N. R. – Prelucrare după Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, un calendar alcătuit de Constantin Tomşa, Editura Crigarux&Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014).