Parcurgerea perioadei Postului Sfintelor Paşti în rugăciune şi meditaţie reprezintă o modalitate de urcuş spiritual. În acest sens, vă propun spre lectură şi meditaţie Canonul cel Mare, al Sfântului Andrei Criteanul.
Născut la Damasc, în jurul anului 660, Andrei Criteanul a devenit monah în „Frăţia Sfântului Mormânt” de la Ierusalim. Ajunge secretar al patriarhului de Ierusalim, iar în anul 685, ca delegat al acestuia, a semnat actele Sinodului al VI-lea ecumenic de la Constantinopol. Aici, la Constantinopol, i s-a încredinţat conducerea unei importante instituţii social-filantropice, în special a unui orfelinat şi a unei case pentru bătrâni. În anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, în Creta, de unde a primit şi numele de „Cretanul” sau „Criteanul”. A trecut la cele veşnice în anul 740. Este sărbătorit de Biserica Ortodoxă la data de 17 octombrie.
Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar: a construit biserici, a înfiinţat mânăstiri, a dezvoltat lucrarea filantropică a Bisericii, s-a ocupat de educaţia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe creştinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor etc. A fost un bun predicator, iar pentru a încuraja participarea poporului la viaţa liturgică a Bisericii a compus o mulţime de imne liturgice, fiind considerat cel dintâi autor de canoane liturgice, între care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care constituie o capodoperă liturgică pentru perioada Postului Sfintelor Paşti.
Este vorba de un canon de pocăinţă, mai exact un imn liturgic lung (conţine peste 250 de stihiri), alcătuit din 9 cântări: Cântarea lui Moise (Ieşirea XV, 1-19); Noua cântare a lui Moise (Deuteronom XXXII, 1-43); Rugăciunea Anei, mama lui Samuel (I Regi II, 1-10); Rugăciunea profetului Avacum (Avacum III, 2-19); Rugăciunea lui Isaia (Isaia XXVI, 9-20); Rugăciunea lui Iona (Iona II, 3-10); Rugăciunea celor Trei tineri; Cântarea celor Trei tineri; Cântarea Născătoarei de Dumnezeu (Luca I, 46-55) şi rugăciunea lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezatorul (Luca I, 68-79), compuse, la rândul lor, din stihuri scurte de pocăinţă, ritmate de invocaţia: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, cerere care ne aminteşte de rugăciunea smerită a vameşului la templu. (Luca XVIII, 13).
De o expresivitate literară deosebită, cuprinzând numeroase figuri de stil, canonul cel mare conţine cântări biblice folosite în viaţa liturgică, îndemnându-ne în acelaşi timp la meditaţie şi pocăinţă. Voi exemplifica prin câteva astfel de stihuri: „Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu plăcerile poftelor şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut. Ruptu-mi-am acum veşmântul cel dintâi, pe care mi l-ai ţesut mie, Ziditorule, dintru început; şi pentru aceasta zac acum gol. Îmbrăcatu-m-am acum în haina ruptă, pe care mi-a ţesut-o mie şarpele cu sfătuirea, şi mă ruşinez. Căutat-am la frumuseţea pomului, şi mi s-a amăgit mintea; şi acum zac gol şi mă ruşinez. Lucrat-au pe spatele meu toţi mai-marii răutăţilor, lungind asupra mea fărădelegea lor. Pierdutu-mi-am frumuseţea cea întâi-zidită şi podoaba mea; şi acum zac gol şi mă ruşinez. Cusutu-mi-a haine de piele păcatul, golindu-mă de haina cea dintâi ţesută de Dumnezeu. Îmbrăcat sunt cu îmbrăcăminte de ruşine, ca şi cu nişte frunze de smochin, spre vădirea patimilor mele celor din bunăvoinţa mea. Îmbrăcatu-m-am urât cu haina împestriţată şi sângerată ruşinos, prin curgerea vieţii celei cu patimi şi iubitoare de desfătări. Pătat-am haina trupului meu, şi am întinat cu totul podoaba cea după chipul şi după asemănarea Ta, Mântuitorule…”.
Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezintă un dialog al omului păcătos cu propria conştiinţă, luminată de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocăieşte plânge că nu a urmat exemplul de viaţă luminoasă al drepţilor virtuoşi, ci au căzut în robia patimilor arătate în exemplele multor păcătoşi, dintre care unii nu s-au pocăit, iar alţii s-au mântuit fiindcă şi-au schimbat viaţa.
Fiecare cântare începe cu un irmos (o strofă care dă tonul), se continuă cu stihiri mai scurte şi se încheie cu o rugăciune de laudă adresată Sfintei Treimi şi una adresată Maicii Domnului.
Acest canon, împărţit în fragmente, este cântat în biserici pe glasul al VI-lea (care este mai trist), în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, mai exact de luni până joi seara, în cadrul slujbei Pavecerniţei şi în întregime în seara de miercuri a săptămânii a cincea din post.
prof.dr. Mihai FLOROAIA