Catedrala Naţională din Bucureşti, este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte religioase şi naţionale ale României. Cu o istorie în spate şi o legătură profundă cu identitatea naţională, aceasta va fi oficial sfinţită pe 26 octombrie 2025, marcând o etapă importantă pentru creştinătatea română. De asemenea, acest moment coincide cu celebrarea centenarului Patriarhiei Române, un eveniment deosebit de semnificativ pentru întreaga ţară.
La data de 26 octombrie 2025, Catedrala Naţională va fi sfinţită de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, o ocazie unică ce va atrage atenţia întregii lumi ortodoxe.
Acest moment va fi marcat în mod special pentru a celebra 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, dar şi pentru a comemora actul de independenţă naţională al României.
Altarul sfântului lăcaş a fost sfinţit în anul 2018, la Centenarul Marii Uniri, de către Patriarhul Ecumenic şi Patriarhul României.
În Sfânta Masă a fost încorporată atunci lista cu numele tuturor eroilor români cunoscuţi din istorie (aproximativ 350.000), pentru a marca în mod simbolic actul de construire a catedralei ca o jertfă istorică a întregului popor român pentru credinţă, independenţă naţională şi libertate întru Dumnezeu.
Într-un mesaj transmis după sfinţirea altarului Catedralei Naţionale, Patriarhul Daniel a amintit că proiectul acesteia a fost iniţiat de Regele Carol I după dobândirea Independenţei României.
Mihai Eminescu şi Ioan Slavici au fost primii intelectuali care au susţinut ideea construirii în Bucureşti a „Catedralei Mântuirii Neamului”, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru independenţa naţiunii, mai preciza atunci Preafericirea Sa.
Astfel, înţelegem că prima titulatură sub care este cunoscut acest sfânt lăcaş – „Catedrala Mântuirii Neamului” – reprezintă mai degrabă un simbol identitar decât unul teologic propriu-zis.
În urma sfinţirii, Catedrala va fi deschisă publicului, iar credincioşii vor avea acces permanent la slujbele liturgice.
Părintele Ionuţ Corduneanu, Vicar Administrativ Patriarhal, a confirmat că începând cu 27 octombrie 2025, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, Catedrala va găzdui evenimente religioase majore. Acesta va fi un loc de închinare deschis pentru toţi românii şi pentru vizitatorii din întreaga lume.
Red.