Umor școlar involuntar

De aproape 45 de ani, lucrez, cu plăcere, cu şcolari de toate vîrstele. Niciodată nu i-am împărţit în „deştepţi” şi  în „proşti”. Niciunul nu seamănă cu celălalt, niciunuia nu i-am spus vreodată că ar fi „tîmpit” sau că „a călcat în străchini”. I-am ascultat cu bucurie omenească şi cînd au rostit cuvinte înaripate, şi cînd, cu obrajii îmbujoraţi de emoţie, au mai scăpat bîlbîieli care au stîrnit zîmbete sau rîsul înţelegător  al colegilor şi profesorului  lor.

Din caietele şi din lucrările acestora am cules cîteva fragmente care ilustrează un pur şi autentic umor şcolar involuntar, pe care le ofer, după atîţia ani, şcolarilor, părinţilor şi profesorilor de azi.

   „Baiazid îl îndeamnă pe Mircea să-i dea ce are mai bun.”

  „Pentru Mircea, cetatea reprezintă un lucru sfînt; de aceea nu are de gînd s-o predea pentru nimic în lume.”

 „Nefăcîndu-se o înţelegere între Mircea şi Baiazid, urmează lupta dintre cele doua oşti, armata română şi cea polonă, în care Mircea luptă cu dreptatea, cu gîndul de a-şi păstra identitatea.”

 „Baiazid este mirat atunci cînd intră în cortul său un bătrîn care se sprijinea pe un toiag.”

  „Mircea este înalt, cu plete pe spate, îmbrăcat mai modest decît sultanul.”

 „Odată, Mircea a plecat la sultanul turcilor, ca să ne lase în pace.”

 „Baiazid trimise oşti, ca să-i spună lui Mircea că bătălia va fi la Rovine. Mircea îşi antrenă oastea şi peste două săptămîni pleacă şi el la Rovine, unde îl aştepta  sultanul. Mircea i-a învins pe turci şi s-a întors acasă că i-am bătut pe occidentali.”

„Baiazid îl jigneşte pe Mircea, spunîndu-i că e un moşneag şi ciot.”

„Demnitatea lui Mircea reiese din nedarea  ţării, care nu se-nfricoşează de-a sa spaimă.”

„În finalul poeziei, Călin îl întîlneşte pe feciorul său , rod al dragostei cu fiica împăratului care păştea un cîrd de boboci.”

„Poeziile de dragoste ale lui Eminescu sunt adresate de obicei iubitei sale.”

„Poetul ne descrie o noapte cu lună plină şi de aici ne dăm seama că este o seară senină.”

„În Revedere, discuţia între poet şi codru are loc sub forma unui monolog.”

   Prof. Gh. ŢIGĂU