Luna lui Mărţişor a debutat în oraşul Roman cu expoziţia colectivă de pictură şi tapiserie „Zori de primăvară” desfăşurată la „romanArt gallery”, spaţiu în care şi-au etalat operele 19 artiste. Vernisajul a avut loc pe data de 1 martie, ocazie…
EXPOZIŢII – Primăvara artelor, la Galeria de Artă „Lascăr Vorel”
Galeria de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamţ a găzduit, până la sfârşitul lunii martie, o nouă reuniune picturală, sub titulatura „Primăvara artelor”. Ştefan Potop, Lucian Gogu Craiu, Mircea Titus Romanescu, Dumitru Bezem, Radu Cristian Macavei, Petru Diaconu, Narcisa Stejeran, Carmen…
Biserica „Sf. Nicolae” Bistriţa: Reuniune plastică religioasă pentru copiii din parohie
Desenul, pictura rămân, prin excelenţă, o mare pasiune a celor mici. Pe atât de numeroşi sunt copiii care, chiar fără a cunoaşte toate secretele acestei nobile arte, se bucură sincer de ceea ce fac. Grăitoare, în acest sens, a fost…
Vacanţa „mare” din Paşti în Paşti
Abia ce servisem ceaiul de seară şi mă pregăteam să-mi iau medicamentele că sună telefonul. Cine era? … Nelu, nepoţelul meu din Mierleştii de Sus, elev în clasa a VI-a care îmi zice: „Bunicule, vin la matale că avem o…
Apostolul nr. 237 februarie 2021
Teme de discutat
Dincolo de grijile, parcă tot mai obositoare, legate de pandemie şi scenarii, apar şi teme care merită atenţie şi merită discutate. O astfel de temă, este cea legată de organizarea concursului pentru directori şi directorii adjuncţi ai unităţilor de învăţământ,…
Către, GUVERNUL ROMÂNIEI
DOMNULUI FLORIN VASILE CÂŢU, PRIM-MINISTRU AL ROMÂNIEI Domnule Prim-Ministru, Federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, în numele membrilor de sindicat pe care îi reprezintă, vă solicită să identificaţi soluţiile pentru ca educaţia, în mod real, să devină prioritate naţională. Învăţământul din…
„Nu există reţete pentru capodopere”
• Interviu cu scriitoarea Gabriela Adameşteanu Pentru Gabriela Adameşteanu (n. 2 aprilie 1942, Târgu Ocna, judeţul Bacău), să devină autoare de opere literare, nu a fost scopul esenţial. Spune că mai degrabă a fugit de profesia de scriitoare, întrerupând timp…
Cursul de Scriere Creativă, un pas spre literatură
• Interviu cu Dna prof. Monica Costea Doamna Monica Costea este absolventă a Facultăţii de Filologie (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi), specializarea Limba română – Limba Franceză. Este doctor în filologie, titlu obţinut cu distincţia „Cum Laude”. Din anul 2012…
„Cercul de Foc Brâncuşian” de la Hobiţa
19 februarie reprezintă Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, cel mai mare sculptor modern al lumii, „olteanul absolut”, cum l-ar fi numit, probabil, Petre Tuţea. În cadrul multiplelor evenimente organizate cu această ocazie la Târgu Jiu, în incinta Teatrului de Stat „Elvira…
