Marşul Calistraţilor – o bogăţie pentru sufletele elevilor şi ale profesorilor

Peste 200 de elevi ai Colegiului Naţional Calistrat Hogaş au străbătut astăzi oraşul (28 noiembrie) purtând steaguri, cântând în faţa fiecărei instituţii la care s-au oprit şi ducând, astfel, mai departe una dintre cele mai frumoase tradiţii – Marşul Calistraţilor.

În holul şcolii, aşteptând să se adune copiii, l-am găsit pe domnul Ion Popescu, fost profesor de filosofie la CNCH, care a participat la toate ediţiile de până acum: „Marşul acesta este una din bogăţiile sufletului meu şi o bogăţie pentru sufletele profesorilor şi ale elevilor, că de la elevi a pornit ideea. Ei s-au întrebat cum să sărbătorească Ziua Naţională şi au spus «hai să facem un marş al Calistraţilor, să mergem prin tot municipiul, să salutăm oamenii cu drapele, cu cântece». Şi în fiecare an am făcut această poveste frumoasă, această poveste excepţională. Lumea iese la balcoane şi salută copiii. Este cea mai frumoasă şi cea mai inedită manifestare de Ziua Naţională”.

Ilinca Pepelea, elevă în clasa a XI-a acum, are şi ea deja 7 ani de când participă la Marşul Calistraţilor: „Am fost în fiecare an de când sunt elevă a Colegiului Calistrat Hogaş şi sunt din clasa a V-a. Îmi place că s-a creat o tradiţie atât de frumoasă, îmi place să văd că în fiecare an este din ce în ce mai multă lume. E excepţional să mergem pe străzi, atâţia colegi, să strigăm şi să cântăm. Eu cred că este cea mai sinceră manifestare de Ziua Naţională. Şi avem toţi sentimentul că iubim ţara noastră, şcoala noastră şi vrem să le spune tuturor: Haideţi să fim uniţi, că este timpul!”.

Flancată de jandarmi, poliţişti locali, profesori şi personal nedidactic coloana de elevi a ieşit pe porţile colegiului, a trecut prin faţa Prefecturii, prin Piaţa Ştefan cel Mare şi pe bulevardul Mihai Eminescu şi a făcut prima oprire în faţa Muzeului de Istorie şi Arheologie. Apoi marşul a continuat pe bulevardul Decebal spre Biblioteca GT Kirileanu, unde a fost o altă oprire, apoi pe bulevardul Republicii, străzile Calistrat Hogaş, Mihail Sadoveanu şi Ştefan cel Mare, până la Cimitirul Eroilor. În semn de recunoştinţă pentru eroii patriei, Calistraţii au depus o coroană de flori la monument, au cântat Imnul României şi au strigat „Trăiască, trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”.

Marşul a continuat pe strada Ştefan cel Mare, cu popas pe platoul Curţii Domneşti, în faţa Muzeului de Artă şi s-a încheiat în faţa colegiului, unde elevii au fost aşteptaţi cu ceai cald şi dulciuri.

„Marşul Calistraţilor este denumirea sub care, de 16 ani, comunitatea Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş”, din Piatra-Neamţ, participă la un eveniment dedicat Zilei Naţionale. Elevii au dorit să le reamintească pietrenilor că 1 Decembrie reprezintă, de fapt, o zi de solidaritate, de aceea au cântat în faţa instituţiilor de cultură Imnul Naţional, dar şi alte cântece patriotice, au fluturat steaguri tricolore, dar şi însemnele liceului”, a precizat prof. Mihaela Cătălina Tărcăoanu, director adjunct al Colegiului Naţional Calistrat Hogaş. (preluare după Atitudinea de Neamţ -28/11/2023)

Cristina MIRCEA