Pe harta turistică a sufletului fiecărui român, „Destinaţia Cernăuţi” trebuie să fie una privilegiată. Pentru că ea marchează locul unei o prea înalte „Constelaţie Cernăuţi”, care începe cu Marele Luceafăr şi se întinde pe ani lumină, aducând până în zilele noastre şi dincolo de timp, lumina sclipirilor de geniu din rândul românimii de acolo.
Am străbătut de curând Cernăuţii la pas, într-o excursie de studii, împreună cu distinşi profesori de limba şi literatura română din oraşul Piatra-Neamţ, alături de călăuza noastră, domnul Dragoş Olaru, unul dintre cei mai dedicaţi şi pasionaţi cercetători ai biografiei eminesciene, o memorie uluitoare, o inteligenţă ascuţită, dar şi o conştiinţă îndurerată pentru suferinţa Bucovinei de-a lungul veacurilor.
Am vizitat aşadar un oraş misterios, plin de farmecul poveştilor şi legendelor ce-l însoţesc, cu personalităţi marcante ale vieţii culturale, politice şi sociale din România secolelor XIX şi XX. Şi ne reamintim.
Într-o toamnă blajină, cu lumini tocite după pârjolul verii din anul 1858, căminarul Gheorghe Eminovici din Ipoteşti îşi urca băiatul cel mic în trăsură şi lua drumul Cernăuţilor. Mihai urma să înveţe carte acolo, în capitala Bucovinei de Nord, la fel ca fraţii săi mai mari, urmând să locuiască în casa lui Aron Pumnul.
După ce participase în 1848, la Revoluţia din Transilvania, condamnat la moarte de autorităţile maghiare, Aron Pumnul se ascunsese la Cernăuţi, unde a câştigat concursul pentru funcţia de şef de catedră la limba şi literatura română, în cadrul gimnaziului austriac Ober – Gymnazium. Este locul unde va avea loc întâlnirea memorabilă cu elevul Eminovici, care, de altfel, va şi trage în gazdă la dascălul său.
Biografii lui Aron Pumnul nu ştiu exact dacă acesta şi-a cumpărat sau şi-a construit casa de la periferia oraşului în care a locuit, precum şi cealaltă clădire în care ţinea elevi gimnazişti în gazdă şi unde a deschis şi o bibliotecă în care şi Eminescu a fost bibliotecar.
După spusele domnului Dragoş Olaru, prima încercare de a deschide un muzeu în această casă a fost în perioada războiului, între 1942-1943 dar ideea nu s-a bucurat de succes. Din 1989, când s-a înfiinţat Societatea pentru Cultură „Mihai Eminescu” s-au făcut demersuri la autorităţile locale pentru a se înfiinţa un muzeu „Mihai Eminescu – Aron Pumnul”, însă în continuare lipseşte susţinerea financiară pentru renovarea acestei case. Cu certitudine, despre această situaţie se poate spune că este şi o palmă pe obrazul statului român, care – în ciuda mai multor angajamente luate la festivităţi – nu face nimic pentru înveşnicirea numelor lui Eminescu şi Pumnul, la Cernăuţi.
Până când ne vom odihni sufletele şi minţile în atmosfera livrescă a casei memoriale promise, putem admira în Cernăuţi una din cele mai frumoase statui ale Luceafărului, realizată de sculptorul Dumitru Gorscovschi – un emin adolescentin, graţios şi fragil, emanând preaplinul de sensibilitate cu care cerul l-a dăruit…
Ajungând în preajma hotelului Pajura Neagră din Cernăuţi, trebuie să evocăm o altă stea din Constelaţia Cernăuţi şi anume pe strălucitul compozitor Ciprian Porumbescu, legat în mod special de acest oraş prin studiile de teologie, cât şi prin activitatea muzicală şi patriotică din cadrul societăţii studenţeşti Arboroasa. (O societate al cărei scop era de a ridica din punct de vedere cultural populaţia românească din provincie, prin editarea de cărţi şi reviste, acţiuni culturale, construirea unor monumente dedicate personalităţilor din Bucovina.) În locul în care se află astăzi restaurantul hotelului Pajura Neagră aveau loc întâlnirile Societăţii Arboroasa, în timpul cărora Ciprian Porumbescu interpreta diferite piese la vioară. La una dintre cele mai importante întâlniri, în cursul anului 1875, când românii patrioţi protestau cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la alipirea Bucovinei de imperiul austro-ungar, soseşte aici şi Eminescu cu broşura tipărită de Mihail Kogălniceanu Răpirea Bucovinei – pe care poetul o răspândea în mod clandestin. Un moment de vârf de patriotism…
Paşii ne poartă apoi spre Cimitirul fără urmaşi sau Genocidul memoriei– aşa cum este denumită partea Cimitirului Central din Cernăuţi, ce cuprinde colţul marilor familii bucovinene, un spaţiu din ce în ce mai restrâns. Locul poartă această denumire fiindcă urmaşii celor eternizaţi aici – care ar fi trebuit să aibă grijă de morminte – fie au luat drumul pribegiei, fie au fost deportaţi în Siberia sau Transnistria, fie au fost ispitiţi cu poziţii înalte, dar mult departe de dulcea Bucovină. Totuşi, în zilele noastre, români inimoşi aparţinând mai ales Societăţii pentru Cultură „Mihai Eminescu” şi Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” îşi aduc prinosul lor de efort şi recunoştinţă faţă de marile personalităţi de aici, îngrijind mormintele cu pioşenie şi respect. Altfel, ar fi rămas o atmosferă sinistră, cu cripte în paragină, cu pietre smulse de rău-voitori, cu cruci de pe care frumoasele nume româneşti ar fi fost şterse de vreme.
Mormântul lui Aron Pumnul, părintele spiritual al lui Eminescu, se bucură de cea mai mare atenţie. Din locul său de odihnă, aflat în vecinătatea criptei mitropoliţilor bucovineni, din efigia sa, „geniul mare al deşteptării Bucovinei” priveşte aspru şi tăios, neînduplecat în întrebările sale. Dispariţia sa prematură, pe 24 ianuarie 1866, la 48 de ani, a îndurerat nu numai Bucovina, ci deopotrivă Ardealul, ţinutul său natal, şi Principatele Unite.
Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,
Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;
A fost dat ca activitatea şi stingerea profesorului Pumnul să se încrusteze în biografia tânărului Mihai Eminescu pe drumul devenirii sale poetice. Ecou al regretului provocat de moartea îndrăgitului profesor, şapte elevi ai gimnaziului tipăresc o broşură cu „lăcrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu”. A doua dintre poezii – La mormântul lui Aron Pumnul – semnată M. Eminoviciu, privatist, reprezintă debutul local al poetului, cu numai câteva săptămâni înaintea celui publicistic, produs la 9 martie, în revista „Familia”, din Pesta. Stingerea vieţii pământene a mentorului ardeleano-bucovinean aprinde o altă rază, pe care geniul o va eterniza cu numele Eminescu, la propunerea lui Iosif Vulcan, directorul revistei.
La câţiva paşi de Aron Pumnul – uniţi şi în moarte ca şi în viaţă – se află mormântul lui Ion Gheorghe Sbiera, culegător de creaţie populară şi autor de studii de ţinută academică, care, în cei zece ani de profesorat la gimnaziu, s-a arătat a fi un adevărat urmaş al lui Pumnul. La deschiderea Universităţii din Cernăuţi, în anul 1875, Sbiera va părăsi definitiv gimnaziul pentru a se ocupa la universitate de predarea limbii şi literaturii române.
Aruncându-ne privirea în partea opusă, zărim cripta opulentă a baronului Eudoxiu Hurmuzache, cărturar, istoric şi om politic român, care a trăit, a muncit şi s-a afirmat în perioada în care Bucovina era sub stăpânire austriacă, fiind una din cele mai importante personalităţi ale românilor din Cernăuţi. Se trăgea dintr-o veche familie de boieri, având diverse dregătorii. Despre el, George Bariţiu a consemnat următoarele: „Casa lui Doxachi Hurmuzachi era altarul naţionalităţii şi limbii noastre”. Iar Nicolae Iorga spunea: „Feciorii bunului boier Doxachi, atât de moldovean, de creştin, de gospodar…”.
A studiat istoria şi dreptul la Viena, iar în 1848 s-a implicat în mişcările revoluţionare ale românilor; cunoştea limbile germană, franceză, italiană, engleză, latină, polonă şi greacă, fapt care îl va ajuta să întreprindă o călătorie de studii în principalele oraşe europene, ocazie cu care adună peste 6000 de documente istorice privitoare la români.
Să îl evocăm aici, totuşi, şi pe poetul şi patriotul Grigore Vieru, căruia nu i-a fost deloc străin Cernăuţiul, care şi-a dedicat viaţa luptei pentru românism şi românime şi care spunea: „Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul”.
A trecut şi Prutul şi a ajuns şi în Cosmos, în constelaţia de lumină orbitoare a personalităţilor de la Cernăuţi, care începe cu:
„Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră – Eminescu”.
Gianina BURUIANĂ