Creating e-learning Courses – Hands-on Tools & Practical Tips

Avertisment:

Conţinutul acestui articol reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care acest conţinut este utilizat.

În perioada 1 noiembrie – 5 noiembrie 2010, la Hamrun, în Malta, a avut loc programul de formare continuă Comenius „CREATING E-LEARNING COURSES – HANDS-ON TOOLS & PRACTICAL TIPS“ (MT-2010-434-012), organizat de compania AcrossLimits (Malta) (AcrossLimits Ltd – http://www.acrosslimits.com), susţinut de către Angele Giuliano (preşedintele companiei AcrossLimits şi trainer principal al cursului) şi de către Annalise Duca (trainer). La acest curs au participat reprezentanţi din Austria, Bulgaria, Finlanda şi România. România a fost reprezentată de Liviu-Constantin Olaru (autorul mesajului de faţă), profesor de informatică la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ, Cleopatra Olaru, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi“ din Piatra Neamţ (fostul Liceu Pedagogic „Gheorghe Asachi“) şi de Dorina-Maria Lobonţ, învăţător la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara. Fiecare dintre noi a obţinut cîte un grant Comenius de mobilitate individuală pentru formare continuă din partea Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP – http://www.anpcdefp.ro ) în cadrul „Programului de învăţare pe tot parcursul vieţii“ (http://www.llp-ro.ro ); am avut astfel şansa să beneficiem de formare continuă, la standarde europene. Limba de desfăşurare a cursului a fost engleza. Costul integral al cursului (activităţii de formare în sine), transportului, cazării şi meselor precum şi a pregătirii lingvistice (acolo unde a fost cazul) a fost suportat de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi de către Comisia Europeană.

Programul de formare „CREATING E-LEARNING COURSES – HANDS-ON TOOLS & PRACTICAL TIPS“ (CreareaDelta de cursuri e-learning – instrumente utile şi sfaturi practice) a avut o durată de 40 de ore şi şi-a propus să furnizeze participanţilor competenţe care să le permită să proiecteze şi să creeze cursuri e-learning utilizînd tehnologii LCMS (Learning Content Management System), să utilizeze platformele online (Moodle) pentru prezentarea de conţinuturi e-learning sincronizate compatibile cu standardele SCORM (Sharable Content Object Reference Model), să utilizeze diferite unelte software (HotPotatoes) pentru a crea chestionare şi examene. Cursul a implicat de asemenea familiarizarea cu unele instrumente (Microsoft Photo Story) de procesare a elementelor multimedia (imagine, video, sunet), utilizarea unor aplicaţii care oferă suport pentru gestiunea unei clase de elevi în mediul virtual (Dimdim), dezvoltarea de forumuri şi bloguri (http://www.blogspot.com), utilizarea instrumentelor Wiki şi a fluxurilor de web (RSS).

Pe tot parcursul cursului am avut posibilitatea să experimentăm diferite faţete ale fenomenului „e-learning“, să discutăm liber pe marginea implicaţiilor ce decurg din utilizarea tehnologiilor e-learning, să asistăm la prezentarea unor studii de caz referitoare la implementarea tehnologiilor e-learning în Malta şi în toată Europa şi să conştientizăm astfel avantajele şi limitările e-learningului.

Pentru obţinerea certificării am avut de creat un portofoliu (în cadrul activităţilor distribuite pe tot parcursul cursului) care să conţină o lecţie publicată pe platforma Moodle (http://www. acrosslimitstraining.com/elearning  http://www.acrosslimitstraining.com/elearning/login/index.php) şi care să folosească drept resurse, materialele multimedia prelucrate la curs şi un pachet (compatibil SCORM) generat cu aplicaţia HotPotatoes, o prezentare multimedia realizată cu programul Photo Story, un blog creat pe blogspot.com etc. Toţi participanţii la curs au primit, de asemenea, şi cîte un Certificat de Mobilitate Europass.

Dincolo de cunoştinţe stricte transmise şi deprinderile clare dobîndite, trebuie să remarc şi profesionalismul celor doi instructori care au susţinut cursul. De asemenea am putut să observ buna organizare a companiei care a furnizat cursul, AcrossLimits Ltd. În plus, noi cursanţii din cele patru ţări europene, am participat împreună şi la activităţile din afara cursului oferite de AcrossLimits Ltd: am avut şansa să vizităm împreună obiective turistice de pe întinderea întregii ţări, să luăm contact cu tradiţiile malteze şi cu bucătăria locală. Am avut şansa să-i cunoaştem astfel mai bine pe maltezi şi să ne cunoaştem mai bine între noi cursanţii, ca şi cetăţeni care au venit din ţări europene cu tradiţii atît de diferite. Îndrăznesc să cred că la sfîrşitul cursului, noi toţi cei care am participat la această activitate, cursanţi şi membri ai companiei AcrossLimits deopotrivă, ne-am despărţit ca prieteni.[singlepic id=9 w=320 h=240 float=]

Avînd în vedere toate acestea, recomand cursul la care am participat tuturor profesorilor interesaţi de formare.

prof. Liviu-Constantin OLARU,

Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Piatra Neamţ