PAŞI SPRE VIITOR CU ERASMUS+ (1)
Elevii şi profesorii Liceului Tehnologic „Vasile Sav” sunt la ora bilanţului privind proiectul Erasmus intitulat „Paşi spre viitor cu Erasmus+”, cu nr.2022-1-RO01-KA122-000071087. Activităţile de implementare s-au încheiat pe data de 31 octombrie 2023, dar ecourile acestora vor dăinui mult timp în memoria participanţilor şi a comunităţii şcolare / locale.
Proiectul a început pe data 1.10.2023 şi a prevăzut două mobilităţi dedicate elevilor de clasa a X-a de liceu şi şcoală profesională, distribuiţi în două fluxuri: fluxul 1, în Paphos-Cipru, pentru 15 elevi de liceu – profil Electronică şi automatizări şi fluxul 2, în Barcelos – Portugalia, pentru 15 elevi de liceu şi şcoală profesională – profil Electric şi a avut drept scop Creşterea calităţii formării profesionale iniţiale şi a cooperării inter-instituţionale a liceului prin realizarea de stagii de pregătire practică la standarde europene, în cadrul unor firme europene, în vederea sporirii şanselor elevilor în carieră şi inserţie pe piaţa muncii.
Echipa de proiect este formată din: director, prof. Lezeu Alexandru – reprezentant legal al liceului şi monitor al proiectului, prof. Vlăduţ Lăcrămioara – responsabil cu selecţia & pregătirea şi diseminarea, prof. Buhai Ilenuţa – manager proiect, econ. Samson Carmen-Vaniuşa – responsabil financiar.
Elevii celor două fluxuri au desfăşurat stagii de practică de 90 de ore la standarde europene în companiile: Kousios Electrical LTD – Paphos, Cipru şi Ferreirolux-Comércio e Industria de Material Eléctrico Lda – Barcelos, Portugalia. Au beneficiat de sprijinul organizaţiilor Rivensco Consulting LTD Cipru şi Associacao Intercultural Amigos da Mobilida de Portugalia.
Cei 30 de elevi participanţi la proiect au dobândit competenţe şi abilităţi profesionale şi personale cum ar fi: competenţe de lucru în echipă, competenţe de comunicare şi interrelaţionare cu tineri din alte medii, şi-au îmbunătăţit competenţele lingvistice (de limbă engleză, de limbă greacă respectiv de limbă portugheză) şi digitale; au dobândit cunoştinţe şi informaţii noi privind resursele de energie verde, reciclare şi colectare selectivă de deşeuri (DEEE).
Competenţele şi abilităţile dobândite se regăsesc în documentele primite la finalul mobilităţilor: Europass Mobility, Certificate of Recognition for acquired experience and competences, Language Certificate, toate acestea le vor fi utile în parcursul lor profesional viitor.
Cele 30 de caiete de practică utilizate în timpul stagiilor de practică de către elevi vor reprezenta punctul de plecare în realizarea lucrărilor de atestare profesională la finalul ciclului de învăţământ şi vor fi sursă de inspiraţie profesională pentru colegii lor. Aceste caiete se află în custodia Bibliotecii liceului.
Rezultatele evaluărilor făcute de instituţiile-gazdă privind activitatea elevilor la practică au fost echivalate cu note care au fost trecute în cataloage, la disciplinele CDL corespunzătoare.
Participarea la acest proiect a fost apreciată pozitiv de partenerii din străinătate şi a fost subliniată în documentele obţinute: Memorandum of Understanding şi Final Monitoring Report, documente care atestă promovarea imaginii liceului la nivel european.
Evenimentul central al etapei de diseminare îl reprezintă Caravana Erasmus, organizată în săptămâna 9-14 octombrie 2023, în cadrul #Erasmus Days, pentru a marca astfel şi „Anul european al competenţelor”. Astfel, o echipă a Liceului Tehnologic „Vasile Sav”, formată din beneficiari ai proiectului „Paşi spre viitor cu Erasmus+”, împreună cu profesorii Vlăduţ Lăcrămioara şi Buhai Ilenuţa şi sub îndrumarea d-lui director, prof. Lezeu Alexandru, a desfăşurat câteva vizite la Şcoli Gimnaziale din Roman. Elevii au împărtăşit colegilor lor din clasele a VIII-a care au fost paşii pe care i-au urmat pentru a fi selectaţi în proiect, ce probe au susţinut, ce program de pregătire au parcurs şi apoi experienţele din timpul mobilităţilor: cum au lucrat în companiile din străinătate, ce au învăţat din stagiile de practică, ce programe culturale au desfăşurat, cu ce impresii s-au întors etc.
Caravana Erasmus a poposit la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” pe 9 octombrie, la Şcoala Gimnazială „Calistrat Hogaş” pe 10 octombrie, la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” pe 12 octombrie şi la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” pe 13 octombrie.
Dar, povestea fascinantă Erasmus merge mai departe! De la 1 octombrie 2023 în liceu a început implementarea proiectului Erasmus „Click pentru o educaţie europeană”, cu nr.2023-1-RO01-KA122-SCH-000126544 şi care se va încheia pe 30 noiembrie 2024.
• CLICK PENTRU O EDUCAŢIE EUROPEANĂ (2)
Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din Roman este beneficiarul unui proiect Erasmus finanţat de Uniunea Europeană, în domeniul educaţiei şi formării profesionale pentru perioada 2021-2027.
Este vorba despre proiectul cu nr. 2023-1-RO01-KA122-SCH-000126544, intitulat „Click pentru o educaţie europeană”, cu o perioadă de implementare de 14 luni, care a început pe 1 octombrie 2023.
Proiectul se adresează profesorilor şi elevilor de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, este structurat pe trei fluxuri, două pentru profesori şi unul pentru elevi, după cum urmează:
Flux 1: Portugalia, cursul „Bullying and cyberbullying – prevention, identification and intervention”, februarie 2024, 7 zile, provider Asociatia Edu2grow, la care vor participa 3 cadre didactice.
Flux 2: Spania, iulie 2024, 7 zile, cursul „I Tech-Pedagogy”, provider Asociatia Colony of creators, la care vor participa 3 cadre didactice.
Mobilitate elevi: 12 elevi de clasa a X-a şi 2 profesori însoţitori vor efectua activităţi la IES Chan do Monte, Marin, Spania în luna mai, 2024.
Scopul proiectului este acela de a oferi beneficiarilor o alternativă unică de instruire la standarde Europene, pentru a creşte calitatea formării profesionale pentru profesori, şanse sporite în carieră şi de integrare socio-profesională în diferite medii pentru elevi.
Obiectivele propuse
O1. Dezvoltarea competenţelor digitale de bază şi avansate necesare învăţământului online/ hibrid şi prevenirii bullingului/cyberbullingului în mediul şcolar, pentru 6 profesori.
O2. Creşterea incluziunii, îmbunătăţirea motivaţiei, dezvoltarea de competenţe verzi privind reciclarea DEEE şi de prevenire a bulling/cyberbulling, pentru 12 elevi, din perspectiva educaţiei europene.
O3. Adaptarea managementului instituţional la politicile educaţionale europene privind digitalizarea şi incluziunea socială, asigurarea sustenabilităţii acestuia.
Obiectivele formulate în proiect sunt în concordanţă cu priorităţile Erasmus privind digitalizarea în educaţie, incluziunea socială, educaţia pentru mediu; liceul îşi propune să valorifice competenţele dezvoltate de profesorii şi elevii care vor participa la mobilităţi în managementul instituţional, adaptându-le la politicile educaţionale europene.
Profesorii şi elevii participanţi la mobilităţi vor fi promotori în scrierea de proiecte europene, în implementare de activităţi care să asigure sustenabilitatea proiectului (creare de conţinut digitalizat, campanii de reciclare DEEE, combaterea agresiunilor în mediul educational).
Un alt efect benefic estimat al experienţei Erasmus va fi creşterea numărului de profesori care îşi vor adapta strategiile didactice de predare prin integrarea tehnologiilor digitale şi creare de conţinut digital atractiv.
Etapa de recrutare şi selecţie a participanţilor elevi şi profesori s-a finalizat deja pe 29 noiembrie 2023; au fost respectate principiile egalităţii de şansă, al evitării conflictului de interese şi al transparenţei. Pentru fluxul elevilor au fost selectaţi 12 participanţi titulari şi 5 rezerve; aceştia sunt elevi de clasa a X-a curs de zi, filierele teoretică şi tehnologică. Pentru fluxurile profesorilor au fost selectaţi 6 participanţi, câte trei pentru fiecare flux.
Participantii elevi vor beneficia de un program de pregătire la nivelul liceului, compus din trei module: pregătire pedagogică, pregătire lingvistică şi pregătire culturală şi vor coopera cu colegii lor de la institutul IES Chan do Monte, Marin, Spania.
Echipa de gestiune a proiectului este formată din: director, prof. Lezeu Alexandru – responsabil pentru monitorizarea activităţilor şi reprezentant legal al instituţiei, prof. Vlăduţ Lăcrămioara – coordonator proiect, prof. Leancă Paula – responsabil comunicare, prof. Ploşniţă Lăcrămioara – responsabil tehnic, prof. Buhai Ilenuţa – responsabil logistică şi economist Samson Carmen Vaniuşa – responsabil financiar.
Adrese utile:
• Site liceu www.vasilesav.ro;
• Site-ul proiectului „Paşi spre viitor cu Erasmus+” http://psverasmus.vasilesav.ro;
• Pagina de Instagram a proiectului „Click pentru o educaţie europeană” https://www.instagram.com/clickforeueducation/
• Paginile de facebook https://www.facebook.com/profile.php?id=100086894620036 https://www.facebook.com/profile.php?id=61552054983088 ale celor două proiecte;
• link-ul evenimentului Caravana Erasmus https://www.erasmusdays.eu/event/caravana-erasmus-2/
Prof. Ilenuţa BUHAI¸
Prof. Lăcrămioara VLĂDUŢ